
Inovatiile de la Bauma, relatate pe larg la rubrica de produse si tehnologii
Totodata, sectiunea de produse si tehnologii reitereaza in doua pagini, pe de-o parte, inovatiile din domeniul echipamentelor (ce vor fi evidentiate la editia din aprilie 2016 a targului Bauma), iar pe de alta parte sunt evidentiate eforturile de cercetare-dezvoltare, incununate de succes, ale unor companii precum Kingspan, Austrotherm, Siemens, Saint-Gobain Rigips etc. Rubrica de opinii reflecta aspecte legate de evolutia segmentelor de investitii in infrastructura (de aceasta data, reflectate prin perspectiva si expertiza companiei specializate in servicii de arhitectura si inginerie AECOM Ingenieria), respectiv elemente legate de activitatea unor producatori si furnizori, asa cum sunt reliefate, pe de-o parte, de directorul de vanzari al Ferrobeton Romania (parte a grupului CRH), iar pe de alta parte de managerul de vanzari al Asa Cons (o companie a holdingului franco-finlandez Consolis). Sectiunea permanenta, dedicata firmelor implicate in productia si furnizarea de sisteme pentru constructii, abordeaza in primul rand aspecte legate de activitatea Atlas Copco Romania, divizia locala a grupului suedez cu acelasi nume, iar in al doilea rand evidentiaza cu precadere evolutia domeniului in ansamblul sau, din perspectiva faptului ca, pentru acest an, ca urmare a rezultatelor pozitive din 2015, diverse companii din bransa urmeaza sa implementeze planuri extensive de investitii. Totodata, rubrica de antreprenori si dezvoltatori indica, in opt pagini, ce lucrari de constructii au fost distinse cu Trofeul Calitatii 2015, de catre ARACO, respectiv modul in care, in pofida cresterii de peste 10% inregistrate anul trecut pe piata de constructii din Romania, incertitudinile majore referitoare la principalii indicatori macroeconomici, executia bugetara etc. pericliteaza activitatea antreprenorilor in 2016. La randul sau, rubrica Info-Santiere include cele mai noi aspecte legate de proiectele importante lansate recent de investitorii publici sau privati. Articolul reflecta, cu precadere, diverse aspecte legate de faptul ca, numai in Bucuresti, se afla in executie cladiri de birouri in valoare de peste 800 milioane de euro, insa nu sunt neglijate nici obiectivele derulate, pe plan national, din fonduri publice, astfel incat, in cadrul a sase pagini, sunt prezentate principalele contracte specifice, precum si investitiile actuale si cele ce vor fi derulate pe termen scurt si mediu pentru dezvoltarea unor obiective din toata tara. La rubrica de consultanta sunt prezentate diverse aspecte, teoretice si practice, refaritoare la sistemele de termoizolare pe baza de vata minerala, respectiv la placile de gips-carton, ce prezinta anduranta la foc, conductivitate termica optima si rezistenta la compresiune. In fine, dar nu in ultimul rand, sectiunea de corporatii, dedicata marilor grupuri multinationale din industria de constructii, descrie modul in care afacerile acestora depind inclusiv de investitiile in infrastructura de transport, interconectare si gestionarea traficului – acestea fiind o adevarata miza pentru sectorul european de profil. Pentru informatii suplimentare, click aici!