Dupa cum indica noile informatii anuntate la data de 13 decembrie 2016 de expertii Institutului National de Statistica (INS), dupa finalizarea primelor zece luni ale anului in curs, pe fondul unor probleme sistemice si/sau de finantare pe numeroase segmente (cu precadere in sectorul imobiliar si la operatiunile de reparatii capitale, ce au sustinut anterior piata), cresterea volumului lucrarilor de constructii s-a atenuat vizibil, incadrandu-se deja in eroarea maxim admisa a estimatiilor celor aproape 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii, care se plaseaza la ±3%. Totusi, majorarea respectiva se afla in concordanta cu previziunile managerilor din bransa (prezentate tot de INS in cadrul unor studii de conjunctura) si reflecta, in consecinta, realitatea potrivit careia, in ianuarie-octombrie 2016, firmele din bransa (indeosebi cele ce se ocupa de infrastructura) au reusit sa realizeze mai multe proiecte in comparatie cu aceeasi perioada din 2015. Intrucat ritmul de crestere este deja mult mai ponderat, comparativ cu anul anterior (cand in perioada de referinta s-a raportat un avans de +10,5%, pentru seria ajustata), situatia de ansamblu, coroborata cu avansuri nesemnificative ale volumului lucrarilor la constructii nerezidentiale si rezidentiale (de pana la 5%), reflecta un semnal de alarma ca tendintele economice, in general, nu se indreapta in directia dorita si, in pofida unei cresteri usoare a volumului lucrarilor la constructiile ingineresti, nici in continuare nu se intrevad solutii (eventual, de finantare) care sa permita initierea unor noi proiecte. Aceasta realitate este evidentiata si prin faptul ca, in perioada analizata, a avut loc un progres de circa 3% al lucrarilor de constructii noi, comparativ cu primele zece luni din 2015, iar asa-zisul „efort investitional” a fost sustinut, aproape exclusiv, de ordonatorii de credite din administratia publica, a caror activitate a determinat impulsionarea cu peste 6% a lucrarilor la constructii ingineresti.
Scadere cu aproape 12% a lucrarilor de reparatii capitale
Faptul ca, prin prisma unei cresteri certificate ca fiind deficitare, in primele zece luni din 2016 piata nationala de constructii a continuat sa functioneze sub potentialul sau real, la fel ca in perioada de maxima intensitate a crizei economice, se poate constata cu usurinta in momentul in care se observa ca majorarea anuntata de INS inseamna, de fapt, continuarea trendului de recuperare (care a devenit, intre timp, extrem de fragil), ceea ce s-a evidentiat mai ales ca urmare a progresului consemnat cu precadere in cazul proiectelor de constructii noi (unde a fost vorba, mai degraba, de o crestere sub potential), precum si pe segmentul lucrarilor de intretinere si reparatii curente (cu un avans mai consistent, dar cu o valoare adaugata mica, fiind vorba despre zugravire-vopsire), remarcandu-se inca o scadere, destul de puternica, la operatiunile de reparatii capitale (ca elemente de structura). Totusi, merita sa se ia in considerare avansul inregistrat la constructiile ingineresti, in timp ce in sectorul cladirilor nerezidentiale si in cel al imobilelor rezidentiale s-au remarcat evolutii de o amploare mult prea redusa pentru a fi sustenabile, existand oricand riscul unor scaderi. Ca de fiecare data, informatiile sunt provizorii si vor fi supuse ulterior unui proces de revizuire, dupa cum s-a intamplat de altfel si cu aceiasi indicatori evidentiati separat in raportarile ulterioare ale Eurostat.
In consecinta, daca se iau in considerare bazele de raportare anuale, in intervalul 1-31 octombrie 2016, volumul lucrarilor de constructii a crescut cu +0,1% ca serie bruta (comparativ cu aceeasi perioada din 2015). In acelasi timp, pe seria indicilor ajustati cu numarul de zile lucratoare si in functie de factorul sezonier, prin metoda regresiva recomandata de regulamentele europene referitoare la indicatorii pe termen scurt, majorarea anuala s-a plasat la +0,7%. Totodata, din cauza faptului ca in precedentele 30 de zile lucrarile de constructii au sporit ca volum (+2% ca serie ajustata, in ritm anual), in luna octombrie a.c. s-a remarcat o situatie relativ pozitiva, insa mai ponderata, din acest punct de vedere. Astfel, majorarea pe baze de comparare secventiale - pentru seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier - a fost de +0,7%, insa, in mod neasteptat, ca serie bruta, s-a constatat un progres de +7,3%, ceea ce a avut repercusiuni pozitive si asupra indicatorilor din primele zece luni ale lui 2016. Insa, lucrarile de reparatii capitale au consemnat si in octombrie a.c. fluctuatii semnificative, fiind in crestere pe baze secventiale de comparare si o scadere in ritm anual, ceea ce a determinat o intensificare a tendintei descendente, de circa -12%, vizibile in ianuarie-octombrie a.c.
Cresteri secventiale la imobilele rezidentiale
Dupa cum arata datele INS - si asa cum se preciza anterior -, in perioada de referinta, constituita de luna octombrie 2016, firmele specializate s-au confruntat cu mai putine dificultati din punct de vedere al portofoliului de contracte/ comenzi decat in cea de-a zecea luna a anului trecut, mai ales ca pragurile comparative au fost negative si, evident, inferioare, intrucat au efectuat lucrari cu o cota ajustata de 99,8% din volumul specific lunii octombrie 2015 (sau de 99,9% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca premisele unei recuperari a pierderilor s-au indepartat, cel putin pe termen scurt, desi ar trebui sa urmeze o perioada in general favorabila cresterii volumului de lucrari (impulsionate de cerintele privind finalizarea unor imobile spre finele actualului exercitiu financiar), ce va fi subminata, totusi, de implicatiile generate de momentul electoral ce tocmai s-a incheiat (cu incertitudini privind formarea Executivului, desi a rezultat un singur partid castigator in mod clar al alegerilor, ce poate forma singur Guvernul), situatie care - in pofida unui optimism nejustificat, dat de speranta desarta a majorarii punctuale a cheltuielilor publice (cu atragerea celor private) - continua sa fie un factor semnificativ de risc in constructii si domeniile conexe. In acelasi timp, comparativ cu septembrie 2016 (care a reprezentat, insa, oarecum asteptat, un moment favorabil pentru piata), cotele actualizate din cele 31 de zile analizate au fost de 103% (pe seria ajustata) si de 101,3% (pentru cea bruta).
Conform INS, in octombrie 2016, volumul lucrarilor de constructii, ca serie ajustata, a progresat cu +0,7% comparativ cu septembrie a.c., acest indicator fiind extrem de fragil, desi s-au inregistrat cresteri evidentiate la doua elemente de structura, respectiv la indicele care reflecta complexul de lucrari de reparatii capitale la constructii existente, ce au primit un impuls asteptat (+18,4%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+15,5%), in cazul celor de constructii noi remarcandu-se un regres (-3,3%), ceea ce a imprimat un trend ascendent moderat, in ansamblu. Pe obiecte de constructii, a rezultat o apreciere la o singura componenta, mai precis la cladirile rezidentiale (+42,6%), in timp ce in cazul imobilelor rezidentiale si la constructiile ingineresti s-au raportat declinuri (-1%, respectiv -0,9%).
Totodata, pentru seria bruta, datele secventiale aferente lunii octombrie 2016 indica un progres de +7,3%, evidentiat mai ales in cazul lucrarilor de reparatii capitale (+36%) si la procedurile de intretinere si reparatii curente (+28,6%), desi operatiunile ce presupun executia constructiilor noi s-au diminuat ca volum (-6,1%). Totodata, pe obiecte de constructii, ca serie bruta, au fost raportate aprecieri la doi indicatori - si anume la cladirile rezidentiale (+47,6%), precum si la constructiile ingineresti (+4,9%), iar la imobilele cu alta destinatie decat cea de locuinta lucrarile s-au derulat intr-un ritm relativ nesatisfacator, inclusiv pentru seria bruta (-3,9%).
Dupa cum se arata anterior, in raport cu luna corespunzatoare a anului 2015, volumul lucrarilor de constructii din octombrie 2016 a scazut usor atat pe seria ajustata, cat si pe cea bruta, ceea ce indica o situatie relativ deficitara a pietei de profil fata de anul anterior, care insa poate fi asimilata unei stabilizari. In comunicatul INS se mai subliniaza ca, in comparatie cu aceeasi luna a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii a regresat in octombrie 2016, in medie, cu -0,1%, situatie data de faptul ca s-a raportat o diminuare reflectata cu precadere la lucrarile de reparatii capitale (cu -15,2%), intrucat la procedurile de intretinere si reparatii curente s-a semnalat o crestere, insa putin semnificativa (+9,4%), iar operatiunile ce presupun edificarea constructiilor noi au ramas la acelasi nivel. Pe obiecte de constructii, s-au inregistrat majorari la doua componente, respectiv la cladirile rezidentiale (+34,4%) si la cele nerezidentiale (+0,3%), iar constructii ingineresti au scazut ca volum (-7,6%).
In conformitate cu seria ajustata, in luna octombrie 2016, comparativ cu octombrie 2015, intrucat diminuarea indicelui s-a plasat la -0,2%, pe elemente de structura au fost semnalate cresteri anuale doar la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+5,5%) si la procedurile de executie a constructiilor noi (+3,4%), respectiv o scadere la cele de reparatii capitale (-20,4%). Pentru aceeasi baza de raportare, dar pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor s-a majorat la cladirile rezidentiale (cu +31,6%), precum si la imobilele nerezidentiale (+0,2%), iar la constructiile ingineresti a fost constatata o depreciere a volumului lucrarilor, de -4,8%.
„In intervalul 1 ianuarie - 31 octombrie 2016, comparativ cu perioada similara din 2015, volumul lucrarilor de constructii a crescut, pe total, ca serie bruta, cu +1,3%. Pe elemente de structura s-au remarcat sporiri in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente si la lucrarile de constructii noi (cu +4,1% si +3,8%), dar la reparatii capitale s-a remarcat o scadere semnificativa (-14,5%). Pe obiecte de constructii, a avut loc o crestere la cladirile rezidentiale (cu +6,8%), respectiv majorari la constructiile ingineresti si in cazul imobilelor nerezidentiale (cu +0,5% fiecare). Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat, in total, in primele zece luni a.c., cu +3%. Din punct de vedere al elementelor de structura, sporirea s-a confirmat doar la anumite componente, mai precis la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+8,4%) si la cele de constructii noi (+3,2%), intrucat lucrarile de reparatii capitale au scazut ca volum (-11,8%). Pe obiecte de constructii, indicatorul denota momentan cresteri la toate componentele, respectiv la constructiile ingineresti (+6,4%), la imobilele rezidentiale si la cele nerezidentiale (de +4,1%, respectiv de +0,2%)”, se mai arata in comunicatul INS.
***
Incepand cu 2015, Institutul National de Statistica pune la dispozitia publicului datele sursa pe care se bazeaza elaborarea analizelor proprii cu privire la evolutia volumului lucrarilor de constructii, aspect care, de altfel, s-a generalizat, iar noutatile din 2016 sunt constituite, pe de-o parte, de alegerea unei alte baze de selectie a esantionului, ce asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 94,21% din multimea totala a unitatilor active, iar pe de alta parte de faptul ca, pentru ajustarea seriilor, s-a folosit pachetul de programe JDEMETRA+ v 2.0 (metoda TRAMO/SEATS), care realizeaza estimarea efectului numarului de zile lucratoare diferit de la o luna la alta si efectului calendarului (an bisect si alte sarbatori nationale), precum si identificarea si corectarea valorilor extreme (schimbari de nivel ocazionale, tranzitorii sau permanente) si interpolarea valorilor lipsa. Datele se colecteaza de la circa 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru descarcarea datelor sursa aferente celei de-a zecea luni a anului in curs si intervalului ianuarie-octombrie 2016, click aici!