RO EN
Coșul este gol

INS: Sectorul de constructii integreaza aproape 48.000 de firme active

Cu toate ca, pentru firmele de constructii, anul trecut a insemnat inca o perioada in care fluctuatia activitatii specifice, determinata inclusiv de instabilitatea volumului lucrarilor - a continuat sa se manifeste, determinand cu precadere majorarea gradului de incidenta a insolventelor (ceea ce s-a constatat mai putin in 2015, insa companiile intrate recent in incapacitate de plata sunt de mari dimensiuni), numarul agentilor economici cu acest obiect de activitate s-a majorat in 2014 fata de precedentele 12 luni (la fel ca si cu doi ani in urma), urmand tendinta generala a tuturor intreprinderilor active in domeniul economic, dupa cum se precizeaza intr-un studiu succint elaborat de Institutul National de Statistica (INS). Astfel, dupa cum era de asteptat, circa 42,4% din numarul total de companii active au declarat ca obiectul principal de activitate este specific ramurii de servicii (comparativ cu 41,8% in 2013), in timp ce – din punct de vedere al numarului mediu de salariati – cei mai multi angajati sunt inregistrati in continuare in industrie. Analizand datele specifice sectorului de constructii, specialistii INS au evidentiat faptul ca pe piata nationala de profil functioneaza 47.814 de intreprinderi active (fata de 45.382 agenti economici specializati in precedentele 12 luni), insa cu 352.063 de angajati, in raport cu 369.343 angajati in 2013 (ambele valori fiind cele medii). Cifra de afaceri insumata a societatilor din bransa s-a situat, in 2014, la 68.230 milioane de lei, fata de 68.879 milioane de lei in 2013 (respectiv 15,35 miliarde euro la cursuri de schimb actualizate, comparativ cu 15,51 miliarde euro la cotatia din 2013). In acelasi timp, investitiile brute efectuate de acestea s-au plasat la numai 12.403 milioane de lei, fiind mai mici in raport cu suma de 22.123 milioane de lei din 2013. Valoarea adaugata bruta la costul factorilor (VAB) a firmelor de constructii (ce reprezinta suma salariilor si altor elemente legate de costul factorilor de munca, a profitului, a subventiilor de exploatare, a amortizarii capitalului fix, din care se scad impozitele legate de productie) a fost de 20.945 milioane de lei (25.816 milioane de lei in 2013), iar rezultatul brut al exercitiului (reflectat ca diferenta dintre suma veniturilor din exploatare, a celor financiare si celor extraordinare si suma cheltuielilor de exploatare, financiare si a cheltuielilor extraordinare) a fost pozitiv si s-a situat la +1,494 miliarde lei (comparativ cu un rezultat de +482 milioane de lei, in 2013).
Scadere continua a volumului investitiilor si mentinere a rentabilitatii pentru operatorii specializati
Datele comunicate de INS arata ca, fata de anul anterior (cand s-a constatat o crestere de 3% in raport cu 2012), la nivelul lui 2014 numarul total de intreprinderi a sporit cu 4,7%. La sfarsitul anului trecut, sectorul industrial insuma 53.865 de intreprinderi (52.233 de intreprinderi in 2012), respectiv 11,2% din totalul celor active din domeniul economic (industrie, constructii, comert si servicii). Cea mai mare pondere a fost detinuta de firmele active din cadrul sectorului servicii, respectiv 42,4%, comparativ cu 41,8%. Astfel, din punct de vedere al distributiei societatilor pe sectoare de activitate economica, situatia actualizata denota cele mai multe companii (peste 42%) integrate in domeniul tertiar (al serviciilor), fiind urmate de cele din comert (36,5% fata de 37,1%), de societatile industriale (11,2% fata de 11,3%) si de firmele de constructii (9,9% comparativ cu 9,8%). „Distributia numarului mediu de salariati pe sectoare de activitate economica reflecta faptul ca principalul angajator ramane industria, cu 35,8% din total, in servicii lucreaza personal cu o pondere de 33,8%, in comert 21,7%, iar in constructii 9,2% (comparativ cu 9,5% in precedentele 12 luni). In anul 2014 numarul mediu de salariati a crescut cu 1% fata de anterioarele 12 luni, spre deosebire de 2013, cand s-a constatat o majorare cu 0,5%. Dimensiunea medie a unei intreprinderi din industrie a fost de circa 25,5 salariati (26 de salariati in 2013), in timp ce in comert s-a situat la circa cinci salariati pentru ambele perioade de raportare, astfel incat ramura respectiva reuneste cele mai multe microintreprinderi. In ceea ce priveste cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost detinuta de companiile cu activitate principala de comert (39,6% fata de 39,3%), firmele din ramura de constructii avand o pondere de numai 6,1% (comparativ cu 6,5%) si continuand sa se situeze pe ultimul loc al clasamentului, la acest capitol. Valoarea adaugata bruta la costul factorilor a fost obtinuta in 2014 in proportie de 41,9% in industrie, 8,2% in constructii, 18,1% in comert si 31,8% in servicii, iar valorile din 2013 au fost, in ordine, de 42%, 10,6%, 16,8% si 30,6%. In schimb, structura investitiilor brute in cadrul sectoarelor se prezinta astfel: industrie (48,8% fata de 46,6%), constructii (11,7% fata de 20,1%), comert (11,8% fata de 10,6%) si servicii (27,7% fata de 22,7%). Astfel, se observa faptul ca – intrucat rezultatele financiare ale anului trecut au continuat sa fie modeste – managerii firmelor din ramura de constructii au incetinit ritmul de implementare a programelor de dezvoltare, concentrandu-se astfel pe alte masuri care sa aiba ca efect o rentabilizare a afacerilor. Din fericire, premisa enuntata anterior este confirmata de faptul ca rezultatul brut al exercitiului (venitul operational) a inregistrat, la fel ca in 2013, valori pozitive in toate sectoarele si la nivelul lui 2014, fara sa mai existe exceptia ramurii de constructii, asa cum s-a intamplat in 2012, clasamentul din acest punct de vedere fiind condus tot de industrie (dar cu o scadere, pana la +12.477 milioane de lei, comparativ cu +14.088 milioane de lei), domeniu urmat de sectorul de servicii (+10.517 milioane de lei, marcandu-se o consolidare puternica a profitului dupa cota de +6.110 milioane de lei din 2013) si de comert (+10.469 milioane de lei, in raport cu +7.261 milioane de lei), in timp ce pe ultimul loc continua sa se plaseze firmele de constructii (+1.494 milioane de lei fata de +482 milioane de lei). De aceea, structura rezultatului brut al exercitiului pe sectoare de activitate economica – reflectand cu acuratete performanta agentilor economici din Romania – s-a modificat si denota ponderi actualizate de 35,7% in industrie, 30,1% in servicii, 29,9% in comert si 4,3% in industrie", se mai precizeaza in comunicatul INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter