In noiembrie 2011, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 2.758 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu 5,7% fata de luna octombrie a.c. si cu 9,1% raportat la perioada similara din 2010, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). "Datele aferente intervalului 1–30 noiembrie 2011 arata faptul ca s-au acordat 2.758 autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 893 pentru mediul urban si 1.865 pentru cel rural, ceea ce inseamna un regres de 5,7% comparativ cu luna octombrie a.c. Astfel, avand in vedere structura acestora, circa 67,6% dintre permisele respective sunt pentru zona rurala. Cele mai accentuate diminuari fata de cele 31 de zile anterioare – evidentiate din analiza distributiei in profil regional – s-au inregistrat, de altfel, in majoritatea regiunilor de dezvoltare, astfel: Sud-Vest Oltenia (-51 de autorizatii), Bucuresti-Ilfov (-48 de permise), precum si Centru (-42 autorizatii), in timp ce, in regiunile de dezvoltare Sud-Est Muntenia si Nord-Est, au avut loc cresteri usoare", subliniaza specialistii INS. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze anuale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din noiembrie 2011 arata ca, fata de aceeasi luna a anului precedent, s-a remarcat o scadere relativ generalizata pe plan national (-277 de autorizatii pentru mediul rezidential), reflectata in aproape toate regiunile de dezvoltare, dintre care cele mai puternice diminuari au avut loc in Nord-Est (-176 de permise), Sud-Muntenia (-66 de autorizatii), iar in Sud-Vest Oltenia (-27 de permise) scaderea a fost mai putin pronuntata. In schimb, in regiunile de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (+36 de documente) si Vest (o autorizatie) s-au remarcat singurele majorari, de foarte mica amploare. In ceea ce priveste strict edificarea de unitati locative unifamiliale (reflectate drept locuinte), in noiembrie 2011 s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 3.560 de imobile, in scadere cu 8,62% comparativ cu noiembrie 2010 (cand s-au consemnat documente avizate pentru 3.867 de unitati). "In cele 11 luni analizate din 2011 s-au eliberat 36.694 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 6,5% fata de aceeasi perioada a anului 2010. Principalele diminuari s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Est (-1.120 de permise), Sud-Muntenia (-918 documente), Centru (-501 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (-331 de permise) si Vest (-159 de documente). In schimb, cresteri au fost consemnate in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+238 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+174 de permise) si Sud-Est (+54 de documente)", concluzioneaza expertii INS. Observand diagrama ce prezinta numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru locuinte in perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2011, se observa ca situatia din ultima luna pentru care au fost furnizate date statistice este relativ comparabila cu dinamica acordarii de permise in octombrie a.c. (cand autoritatile locale au avizat 3.700 de autorizatii), fara a mai fi atins avansul maxim de pana in prezent (5.334 de permise, eliberate in iunie 2011). Situatia raportata de autoritatile locale catre INS reflecta si in continuare activitatea precara a antreprenorilor de constructii rezidentiale, ceea ce infirma estimarile potrivit carora, din semestrul al doilea al anului in curs, va avea loc o usoara redresare pe acest segment. Se pare ca, in ceea ce priveste constructia de locuinte, pragul minim nu a fost inca atins, in timp ce gradul de ocupare a celor deja finalizate ramane deficitar, iar investitorii continua sa fie reticenti in ceea ce priveste acest segment. Asertiunea este valabila cu precadere pentru unitatile locative din mediul urban, unde numarul actual de autorizatii eliberate se situeaza cu mult sub potentialul real al pietei, chiar si in conditiile unei cereri nesolvabile. Informatii suplimentare, la www.insse.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.