In decembrie 2016, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 2.519 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu -12,3% raportat la perioada similara din 2015 si cu -5,7% fata de noiembrie 2016, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). „Datele aferente intervalului 1 - 31 decembrie 2016 arata faptul ca s-au acordat 2.519 autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 890 pentru mediul urban (in scadere atat fata de luna precedenta, cand s-au emis 942 de autorizatii in orase, cat si comparativ cu luna corespunzatoare din 2015, moment in care s-au raportat 1.062 de permise), precum si 1.629 pentru mediul rural (in scadere fata de cele 1.730 de documente din noiembrie 2016, precum si in raport cu 1.810 de autorizatii in decembrie 2015). Astfel, avand in vedere structura actualizata a acestora, circa 64,7% din documentele respective sunt pentru zona rurala. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze secventiale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din cele 31 de zile analizate arata ca, fata de luna noiembrie a anului 2016, s-a remarcat o scadere pe plan national (-153 de autorizatii), reflectata, in acelasi timp, in aproape toate regiunile de dezvoltare, cu trei exceptii. In consecinta, deprecieri mai mult sau mai putin importante s-au remarcat in Vest (-112 autorizatii), Sud-Muntenia (-90 de permise), Nord-Est (-24 de documente), Sud-Vest Oltenia (-18 autorizatii) si Bucuresti-Ilfov (mai putin cu un asemenea act administrativ), iar singurele majorari ale numarului de autorizatii emise au fost raportate pentru regiunile de dezvoltare Sud-Vest (+45 de permise), Nord-Vest (+33 de documente) si Centru (+14 autorizatii), ceea ce reprezinta cateva situatii pozitive, reflectand totodata interesul relativ crescut al investitorilor din regiunile respectiva pentru constructia de unitati rezidentiale, cel putin pe termen scurt, daca se are in considerare impactul factorului sezonier”, se arata in comunicatul INS. Totodata, in decembrie 2016, comparativ cu luna decembrie 2015, de vreme ce a avut loc o scadere anuala mai semnificativa, de -12,3% (corespunzatoare unui numar de -353 de documente), numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale s-a micsorat, de fapt, in patru regiuni de dezvoltare - si cu precadere in Nord-Est (-161 de permise), Bucuresti-Ilfov (-141 de autorizatii), Sud-Muntenia (-91 documente) si Vest (-38 de permise), iar cresteri de mai mica sau mai mare amploare au fost raportate in Sud-Vest Oltenia (+27 documente), Sud-Est (+23 de permise), Centru (+20 de autorizatii) si Nord-Vest (+8 autorizatii).
Crestere sustenabila doar in regiunile Nord-Vest si Vest
Trebuie insa precizat faptul ca situatia ce reflecta o scadere, din decembrie 2016 (coroborata cu cea din alte luni, caracterizate de depreciere din punct de vedere anual), a deturnat ritmul initial ascendent al emiterii de autorizatii, reflectand, pentru 2016, un regres general pe baze anuale, dupa cum s-a prognozat si intr-o analiza anterioara a dinamicii procedurilor de emitere a autorizatiilor de construire. Asertiunea este validata prin anuntarea faptului ca, „in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016 s-au eliberat 38.653 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu -1,2% fata de 2015. Majorari s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+736 de autorizatii), Vest (+468 de documente), Centru (+315 permise) si Sud-Vest Oltenia (+3 autorizatii). Scaderi relativ importante ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale au continuat sa se remarce, insa, in mai multe regiuni de dezvoltare, mai precis in Sud-Est (-588 de autorizatii), Bucuresti-Ilfov (-525 de documente), Sud-Muntenia si Nord-Est (-434 de autorizatii fiecare)”.
Totodata, potrivit expertilor institutului de statistica, daca se ia in considerare strict edificarea de unitati locative unifamiliale (considerate drept locuinte), recordul absolut pentru o perioada de 12 luni a continuat sa se consemneze in iunie 2016, cand s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 10.388 de imobile, iar in luna ianuarie a anului trecut, deoarece s-au emis permise pentru 2.635 de cladiri, indicatorul respectiv reprezinta minimul actualei perioade de referinta. Trebuie subliniat si ca numarul de locuinte autorizate in decembrie 2016, ce a ajuns la 6.783 de unitati, este asemanator celui din octombrie 2016 (cand s-au raportat 6.445 de unitati), astfel incat indicatorul din cea de-a 12-a luna a anului trecut s-a aflat in crestere cu +38,37% comparativ cu noiembrie 2016 (cand INS a evidentiat, insa, un numar de 4.902 unitati), fiind confirmata, totodata, o apreciere de +32,09% fata de cele 5.135 de locuinte avizate in decembrie 2015. Totodata, suprafetele utile aferente unitatilor locative au devenit ceva mai consistente (luand in calcul media celor 12 luni analizate), intrucat aria utila insumata a spatiilor rezidentiale avizate in decembrie 2016 a reprezentat 738.506 mp (fiind evident mai mare fata de 550.253 mp, cat a constituit cota din decembrie 2015, cand au fost insa autorizate 5.135 unitati) si aflandu-se totodata in crestere (+21,39%) in raport cu noiembrie 2016, cand celor 4.902 locuinte le-a revenit o arie de 608.369 mp. Consultand, astfel, diagrama ce prezinta numarul locuintelor autorizate in perioada decembrie 2015 - decembrie 2016, fluctuatiile ariei utile devin insa evidente, deoarece se constata ca nivelul consemnat in cea de-a sasea luna a anului trecut a devenit etalonul numeric al intregului interval de referinta, deoarece, in iunie 2016, cladirile rezidentiale autorizate au insumat 10.388 de unitati, cu o suprafata utila ce a depasit pragul psihologic de un milion de metri patrati (mai precis 1.031.121 mp). Totodata, se remarca si faptul ca nivelul din ianuarie 2016, atat ca numar de locuinte autorizate, cat si ca suprafata utila, a constituit minimul absolut al perioadei respective, deoarece s-au consemnat numai 2.635 de locuinte avizate, cu o suprafata ce nu a depasit 309.281 mp. Mai trebuie precizat si faptul ca, in intervalul de referinta, reprezentat de anul 2016, pe plan national au fost emise 198 de autorizatii pentru cladiri administrative (din care 117 in orase si 81 in mediul rural). De asemenea, 6.185 de permise au vizat categoria altor cladiri (2.653 in mediul urban si 3.532 in cel rural), ceea ce denota o dinamica deosebita pe segmentul respectiv, cu precadere in comune si alte localitati.
In concluzie, desi situatia economica de ansamblu a ramas relativ pozitiva (cu unele usoare destabilizari si un anumit semnal de alarma privind eventuala recesiune statistica in constructii), in 2016 s-a confirmat o scadere a numarului de autorizatii ce nu indica perspective favorabile pe termen scurt. In acelasi timp, daca se iau in considerare datele istorice referitoare la emiterea autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale, se observa ca, in 2015, autoritatile au eliberat 39.112 de asemenea documente, in crestere cu +3,8% fata de anul precedent. De altfel, in urma cu doi ani, s-a inregistrat prima sporire a numarului de autorizatii de construire pentru imobile de locuinte dupa 2008, cand piata imobiliara a inregistrat un varf, iar autoritatile au eliberat cele mai multe acte de acest fel din Romania post-decembrista - si anume 61.092 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale. Insa, in perioada 2009-2014, autorizatiile de construire pentru cladiri de locuinte - care includ atat locuintele unifamiliale, cat si blocurile de apartamente - au scazut cu 38%, dupa cum se arata in statisticile oficiale, mai ales pe fondul scaderii drastice a cererii de locuinte din partea populatiei si, implicit, a volumului lucrarilor de constructii.
***
Potrivit INS, sursa datelor o constituie cercetarea statistica lunara denumita „Autorizatii de construire eliberate pentru cladiri” (ACC), realizata in conformitate cu reglementarile Consiliului si ale Parlamentului European. Cercetarea statistica este exhaustiva si se adreseaza institutiilor administratiei publice locale (respectiv, circa 3.300 de consilii judetene si locale). In acceptiunea institutului de statistica, autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor. Autorizatia de construire se elibereaza beneficiarului lucrarii, in temeiul si cu respectarea documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului, in vederea inceperii lucrarilor de constructii.
„Cladirea rezidentiala este acea cladire care este folosita integral sau in cea mai mare parte (peste 50%) pentru locuit, iar imobilele nerezidentiale sunt destinate in exclusivitate sau in principal altor scopuri decat cele rezidentiale, din aceasta categorie facand parte cladirile administrative si alte cladiri. La categoria altor cladiri se cuprind: hoteluri si alte cladiri similare, cladiri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, cladiri pentru transport si telecomunicatii, cladiri industriale si agricole, cladiri pentru invatamant, stiinta, cultura si arta, ocrotirea sanatatii, sport si agrement”, explica specialistii INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca sursa datelor, click aici!