RO EN
Coșul este gol

INS: Diminuare de 8,7% al volumului lucrarilor de constructii

Recesiunea continua sa aiba efecte nedorite asupra pietei autohtone de constructii si, in pofida estimarilor moderat-optimiste ale managementului principalelor firme din bransa, volumul lucrarilor se diminueaza vizibil, mai ales ca urmare a regresului consemnat pe segmentul proiectelor de reparatii capitale, ce au asigurat supravietuirea firmelor in momentul de maxima intensitate a crizei economice. De asemenea, perspectivele de relansare reala a intregului sector sunt relativ indepartate, de vreme ce, pe de-o parte, constructiile au avut o contributie negativa la PIB in trimestrul intai a.c., iar pe de alta parte, daca se tine cont de bazele de raportare anuale, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 8,7% ca serie ajustata in primele patru luni din 2014 (comparativ cu ianuarie-aprilie 2013), respectiv cu 9,2% ca serie bruta. In acelasi timp, in luna aprilie a.c. s-au remarcat fluctuatii, de vreme ce majorarea pe baze de comparare secventiale – ca serie bruta - a fost de +1,5%, insa pe seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier s-a constatat o scadere de -4,7%, ceea ce inrautateste perspectivele de revenire a pietei, inclusiv pentru al doilea semestru al acestui an, dupa cum arata datele Institutului National de Statistica (INS). In perioada de referinta, constituita de luna aprilie 2014, firmele specializate au continuat sa se confrunte cu diverse dificultati legate cu precadere de precaritatea comenzilor, intrucat au efectuat lucrari cu o cota ajustata de 93,9% din volumul specific lunii aprilie 2013 (sau de 93% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca premisele unei stabilizari sunt tot mai incerte si indepartate din punct de vedere temporal. De asemenea, comparativ cu martie 2014, cotele actualizate din cele 30 de zile analizate au fost de 95,3% (pe seria ajustata) si de 101,5% (pentru cea bruta). Conform INS, in aprilie 2014, volumul lucrarilor de constructii, ca serie ajustata, a scazut cu 4,7% fata de martie a.c., diminuare evidentiata mai ales la lucrarile de reparatii capitale (-15,1%), respectiv la cele de intretinere si reparatii curente (-8,3%) si in cazul lucrarilor de constructii noi (-4,5%). Pe obiecte de constructii s-au inregistrat diminuari atat la constructiile ingineresti (-7,8%), cat si la cladirile rezidentiale (-6,6%), iar operatiunile efectuate la imobilele nerezidentiale au scazut ca volum intr-un ritm mai atenuat, evaluat la -4,5%. Pentru seria bruta, datele secventiale aferente lunii aprilie indica, insa. o majorare de +1,5%, evidentiata astfel: lucrari de intretinere si reparatii curente (+3,3%), lucrari de constructii noi (+1,1%) si operatiuni de reparatii capitale (+0,4%). Si pe obiecte de constructii au fost raportate cresteri de mica amploare la toate componentele, respectiv la cladiri rezidentiale (+4,1%), la cele nerezidentiale (+1,9%), precum si la constructiile ingineresti (+0,5%). Totusi, in raport cu luna corespunzatoare a anului 2013, volumul lucrarilor de constructii din aprilie 2014 a regresat pe toata linia, ceea ce indica si in continuare o depreciere fara precedent, neexistand momentan semnale certe de reluare pe baze sustenabile a proiectelor, fapt cu atat mai grav cu cat, potrivit Eurostat, piata de constructii din Romania ramane in stare de recesiune.
Continua trendul ascendent pe segmentele imobilelor de locuit si cladirilor nerezidentiale
In comunicatul INS se mai subliniaza ca, fata de luna corespunzatoare a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii a scazut in aprilie 2014 in medie cu -7%, diminuare reflectata cu precadere la lucrarile de intretinere si reparatii curente (cu -22,3%) si la cele de reparatii capitale (-13,9%), in timp ce la constructiile noi a avut loc o ascensiune modesta (+0,7%). Pe obiecte de constructii, s-a inregistrat insa un regres numai la constructiile ingineresti (de -24,3%), iar la imobilele nerezidentiale si la cele rezidentiale s-au remarcat cresteri de +26,3%, respectiv de +7%. In conformitate cu seria ajustata, in luna aprilie 2014, comparativ cu aprilie 2013, intrucat deprecierea indicelui s-a plasat la -6,1%, pe elemente de structura au avut loc la scaderi la unele componente, cum ar fi lucrarile de intretinere si reparatii curente (-20,4%) si cele de reparatii capitale (-12,7%). Anumiti factori favorabili au determinat ca, in cazul lucrarilor de constructii noi, sa se constate o crestere usoara, asimilata mai degraba unei stabilizari (+0,8%). Pentru aceeasi baza de raportare, volumul lucrarilor de constructii a scazut la constructiile ingineresti cu -24,4%, dar la imobilele nerezidentiale si la cladirile rezidentiale au fost constatate majorari importante, de +23,6% si de +15,7%. In perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2014, fata de intervalul corespunzator din 2013, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu -8,7% pe seria ajustata, mai precis la reparatii capitale (-20,1%), la proceduri de intretinere si reparatii curente (-11,3%) si la constructiile noi (-6,9%). Analizand obiectele de constructii, o scadere a fost remarcata doar in ceea ce priveste constructiile ingineresti (-27,3%), reflectand cu acuratete precaritatea investitiilor statului, in timp ce la cladirile nerezidentiale si la cele rezidentiale volumul lucrarilor de constructii a crescut cu +15,1%, respectiv cu +9,5%, constatandu-se astfel o initiere relativ sustenabila a trendului ascendent pe ambele segmente.
Sectorul nerezidential consemneaza cel mai bun ritm de crestere
Nici in ceea ce priveste seria bruta datele aferente primelor patru luni a.c. nu sunt pozitive, deoarece scaderea s-a plasat la -9,2%, fiind observata cu precadere la lucrarile de reparatii capitale (-18,9%), la cele ce presupun intretinere si reparatii curente (zugravire, vopsire etc.), cu valoare adaugata mai redusa, al caror trend descendent a fost relativ accentuat, pe fondul scaderii puterii de cumparare a populatiei (-13,7%) si la cele de constructii noi (-5,5%). Cel mai probabil din cauza lipsei fondurilor guvernamentale, pe fondul neimplicarii statului si al intreruperii unor lucrari finantate din bugetele publice, constructiile ingineresti au regresat cu -25,4%. Prezumtia este confirmata si de situatia diametral opusa consemnata la celelalte obiecte de constructii, de vreme ce ameliorarea conditiilor meteo, precum si interesul dezvoltatorilor au stimulat cresteri de +20,7% si de +12,1% ale indicatorului in ceea ce priveste imobilele cu alta destinatie fata de cea de locuinta si cladirile rezidentiale. In concluzie, in perioada de referinta (constituita de ianuarie-aprilie 2014), companiile specializate din constructii au reusit sa realizeze o cota de 91,3% din volumul lucrarilor efectuate in primele patru luni din 2013 (ca serie ajustata) sau de 90,8% in cazul seriei brute, iar pe segmentul rezidential au executat circa 109,5% din nivelul perioadei similare a anului trecut (sau de 112,1% ca serie bruta). Astfel, in acest domeniu, volumul lucrarilor de constructii continua sa fie superior in raport cu indicatorii consemnati anterior, ceea ce inseamna ca in 2014 urmeaza sa se constate o usoara majorare pe segmentul respectiv. Daca se iau in calcul si datele specifice pietei cladirilor nerezidentiale, cresterea puternica (de +20,7% pe seria bruta sau +15,1% pentru cea ajustata) indica, de fapt, o reluare la parametri superiori a lucrarilor specifice, realitate ce ar trebui sa reprezinte un aspect pozitiv pentru antreprenorii specializati, mai ales ca primele luni ale fiecarui an nu reprezinta, de obicei, o perioada propice implementarii unor asemenea obiective de investitii, iar in prezent se constata ca acest domeniu consemneaza, cel putin deocamdata, cel mai bun ritm al ascensiunii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter