Continuarea trendului ascendent al anumitor segmente ale pietei constructiilor in luna martie a.c., in ceea ce priveste seria bruta (dupa sporirea generala de 6% din februarie), a fost certificata recent de informatiile Institutului National de Statistica (INS), date publicitatii prin intermediul unui comunicat emis la 9 mai 2012. Astfel, daca se observa principalii indicatori macroeconomici pentru fiecare componenta analizata de INS, s-a remarcat o crestere consecutiva a pietei pentru trimestrul I din 2012, ca serie ajustata - singura modalitate de calcul acceptata de biroul european de statistica Eurostat, datorita relevantei acesteia - dupa ce sectorul de constructii a iesit din recesiune tehnica in ultimele 6 luni din 2011. Dupa aceasta crestere, se pare ca tendintele pozitive pe termen scurt sunt ceva mai bine conturate, dat fiind faptul ca in perioada ulterioara lunii martie s-a consemnat un interval mult mai propice pentru executia proiectelor specifice, desi criza politica a marcat intrucatva activitatea din intervalul aprilie-mai.
Sporirea trimestriala confirma debutul unei perioade de recuperare
Potrivit datelor INS, in perioada 1 ianuarie – 31 martie 2012, comparativ cu acelasi interval din anul anterior, volumul lucrarilor de constructii, serie bruta, a scazut cu 1,1%. Pe elemente de structura s-au inregistrat diminuari la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-27,3%) si la lucrarile de reparatii capitale (-25,3%). La lucrarile de constructii noi, indicatorul respectiv s-a majorat cu 14,9%. Pe obiecte de constructii, indicatorul analizat a crescut la constructiile ingineresti cu 14,8%. La cladirile rezidentiale si la cele nerezidentiale, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 31%, respectiv cu 12,5%. Potrivit aceleiasi baze de raportare, insa ca serie ajustata, volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 1,4%, majorarea fiind evidentiata la lucrarile de constructii noi (+21,5%). La lucrarile de reparatii capitale si la lucrarile de intretinere si reparatii curente s-au inregistrat scaderi cu 25,3%, respectiv cu 18,4%. Pe obiecte de constructii s-au consemnat deprecieri la cladirile rezidentiale si la cladirile nerezidentiale cu 34,6%, respectiv cu 7%, insa la constructiile ingineresti a avut loc o sporire de 15,8%. Consultand sursa datelor analizate de INS – si anume valoarea lucrarilor de constructii realizate in antrepriza, in toata tara, pe elemente de structura si obiecte de constructii – se observa ca firmele din bransa au reusit, in perioada ianuarie-martie 2012, sa efectueze lucrari cu o pondere de 98,9% din nivelul perioadei similare a anului trecut (ca serie bruta) sau de 101,4% (in ceea ce priveste seria ajustata). Totodata, se remarca faptul ca piata de constructii este influentata si in continuare de modificarea semnificativa a structurii cererii (comparativ cu aceeasi perioada din 2011), lucrarile de constructii noi fiind efectuate preponderent, la o cota actualizata de 121,5% ca serie ajustata (sau 114,9% ca serie bruta), in detrimentul celor de intretinere si reparatii curente (zugravire/vopsire), cu valoare adaugata mai redusa, care au constituit principalul mod de sustinere a bransei in perioada recesiunii (acestea s-au realizat in proportie de 81,6% - ca serie ajustata sau 72,7% - ca serie bruta, in raport cu intervalul similar din 2011). Totodata, volumul lucrarilor de reparatii capitale a devenit mai putin consistent, intrucat s-a executat o cota de 74,7% atat ca serie ajustata, cat si ca serie bruta, din nivelul aferent primelor trei luni ale anului trecut. Totusi, pe obiecte de constructii, singurul segment mai dinamic a devenit cel al edificarii constructiilor ingineresti (115,8% in raport cu ianuarie-martie 2011, tot ca serie ajustata sau 114,8% ca serie bruta), iar in cazul imobilelor nerezidentiale se observa o intrerupere a tendintei ascendente, ce va fi cu siguranta reluata in intervalul urmator (93% din cota aferenta lunilor ianuarie-martie 2011, ca serie ajustata sau 87,5%, ca serie bruta). In ceea ce priveste imobilele rezidentiale, al caror indicator a ajuns in perioada 1 ianuarie – 31 martie 2012 la un nivel complet nesatisfacator (cota potrivit seriei ajustate de 65,4% din volumul primelor trei luni ale anului 2011, respectiv de 69% ca serie bruta), se remarca faptul ca fondurile alocate de investitori pentru sectorul cladirilor de locuinte continua sa fie inconsistente.
Majorare secventiala pe seria bruta si scadere in cazul celei ajustate
Potrivit expertilor INS, in martie 2012, volumul lucrarilor de constructii – calculat ca serie ajustata, in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier – a scazut cu 4,5% in comparatie cu perioada similara din anul 2011. "Pe elemente de structura s-au inregistrat diminuari ale activitatii in ceea ce priveste lucrarile de reparatii capitale (-10,2%), precum si in cazul celor de intretinere si reparatii curente (-8,5%) sau al constructiilor noi (-1%), ceea ce a determinat aparitia unei tendinte negativ. Analizand obiectele de constructii, a fost semnalata o sporire de 1% la constructiile ingineresti, insa la cladirile rezidentiale si la imobilele nerezidentiale s-a constatat o diminuare a volumului lucrarilor de 19,2%, respectiv de 12,3%, cel mai probabil din cauza reluarii cu intarziere a lucrarilor, ca urmare a conditiilor meteorologice nefavorabile specifice lunii anterioare. Din punct de vedere al seriei brute, scaderea indicatorului din martie a.c., raportata la o baza de calcul anuala, a fost de 10,2%, generata cu precadere de trendul negativ al volumului lucrarilor de intretinere si reparatii curente (-17,2%), precum si al operatiunilor ce presupun derularea procedurilor de reparatii capitale si cele prin intermediul carora se desfasoara edificarea de constructii noi (-9,7%, respectiv -8,2%). Totodata, pe obiecte de constructii, s-au remarcat deprecieri semnificative in cazul cladirilor de locuit (-19,5%) si la imobilele nerezidentiale (-13,2%), limitate intrucatva de regresul situat la 5,6% al indicelui specific constructiilor ingineresti", se subliniaza in comunicat. In luna martie 2012, volumul lucrarilor de constructii a crescut fata de februarie a.c., ca serie bruta, cu 9,2%, iar ca serie ajustata acesta s-a diminuat cu 8,8%. Avand in vedere baza de comparatie lunara, majorarea ca serie bruta s-a evidentiat la lucrarile de reparatii capitale (+75,3%) si la cele de intretinere si reparatii curente (+20,6%), in timp ce in cazul constructiilor noi s-a inregistrat o scadere (-0,8%). Pe obiecte de constructii, indicatorul analizat a consemnat cresteri la cladirile nerezidentiale (+64,9%) si la imobilele rezidentiale (+39,1%), insa la constructiile ingineresti s-a remarcat o depreciere (-8,6%). "In martie 2012, comparativ cu luna precedenta, a avut loc o scadere de 8,8% a indicelui (ca serie ajustata), fiind evidentiate declinuri la lucrarile de constructii noi (-17,5%) si la cele de intretinere si reparatii curente (-1,2%), iar in cazul reparatiilor capitale s-a constatat o ascensiune (+18,6%). Pe obiecte de constructii, trenduri pozitive s-au consemnat, insa, la cladirile rezidentiale (+28,8%) si la cele nerezidentiale (+0,1%), astfel incat executia de lucrari la constructiile ingineresti (-15%) nu s-a mai derulat in mod optim, dupa cum s-a remarcat in luna anterioara, contribuind la regresul calculat ca serie ajustata", se mai precizeaza in comunicatul INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro