RO EN
Coșul este gol

ING BANK: Piata constructiilor se va afla in recesiune si in 2011

Cu ocazia unei conferinte in cadrul careia a fost prezentat raportul de activitate al ING Bank Romania, aferent anului trecut, economistul-sef al institutiei financiare, Nicolaie Chidesciuc, a reliefat cateva estimari referitoare la evolutia principalilor indicatori macroeconomici. Astfel, prognozele de crestere a PIB pentru 2011 au fost revizuite in sens pozitiv, de la 0,2% la 0,6%, chiar daca echipa de experti a ING Bank are si in continuare una dintre cele mai pesimiste viziuni din acest punct de vedere. "In ceea ce priveste formarea PIB, toate ramurile economice vor consemna cresteri, mai putin sectorul de constructii, dependent in prezent de proiectele guvernamentale. In domeniul serviciilor se va observa o dinamica semnificativa, mai ales in ceea ce priveste transportul, iar in industrie saltul va fi foarte puternic (+4%). Chiar si in agricultura va avea loc o crestere usoara, desi nesemnificativa", a declarat economistul-sef al ING Bank Romania. Acesta a avertizat ca, in pofida imbunatatirii climatului economic general, exista sanse reduse ca PIB sa inregistreze un avans mai mare de 1% in acest an, posibila majorare fiind ponderata de scumpirea cotatiei petrolului pe pietele internationale. ING Bank estimeaza ca, in 2012, PIB s-ar putea majora cu 3,5% (nivel specific unui an electoral), iar in 2013 sporirea va fi de 5,2%. In opinia specialistilor ING Bank, anul acesta se va inregistra o inflatie de 5%, iar in 2012 de 4,5%, aceasta insemnand ca tinta Bancii Nationale a Romaniei, ce prevede rate ale inflatiei de 3% in acest an si in cel urmator (cu o marja de +/- un punct procentual) nu va putea fi atinsa. Proiectia curenta a BNR pentru acest indicator reflecta valori de 3,6% in 2011 si 3,2% pentru 2012, cu niveluri de incertitudine de +/-1,8%, respectiv +/-2,4%. Informatii suplimentare, la www.ing.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter