RO EN
Coșul este gol

GUVERN: Muzeul National George Enescu va fi reabilitat

In sedinta Guvernului din 16 martie a.c., membrii Executivului au aprobat, printre altele, o hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii denumit "Consolidare, restaurare si amenajare Muzeul National George Enescu - Palatul Cantacuzino", Bucuresti. Potrivit documentului, in vederea efectuarii de lucrari specifice la intregul ansamblu muzeal (respectiv Palatul Cantacuzino, casa memoriala George Enescu si cladirea-anexa), situat pe Calea Victoriei nr. 141 din Capitala, este necesara o investitie de cel putin 45,41 milioane de lei, inclusiv TVA. „Lucrarile de consolidare, de o complexitate deosebita, vor avea o durata estimata la 24 de luni din momentul semnarii contractului si se vor derula fara afectarea elementelor fundamentale ale cladirilor, cum ar fi fatadele, volumetria spatiala interioara cu decoratia in stucatura si pictura murala, care, de altfel, constituie valoarea arhitecturala a monumentului. Prin masurile propuse, se urmareste ca acest monument istoric de notorietate, unic in Europa, sa fie redat vietii culturale si urbane pentru a gazdui activitati socio-culturale de anvergura”, se precizeaza in textul hotararii adoptate de Guvern. In prima etapa, imobilele ce formeaza ansamblul Muzeului National George Enescu vor fi supuse unui amplu proces de cercetare si analizare, revizuire, restaurare si refacere a tuturor componentelor si detaliilor arhitecturale, de la soclul cladirii pana la invelitoarea din tabla de zinc, la tamplaria din lemn sau metal a usilor si ferestrelor, la pardoseli si tencuieli etc.
In hotararea avizata favorabil de Executiv se mai precizeaza ca „finantarea obiectivului de investitii se realizeaza din imprumutul acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), derulat conform HG nr. 191/2007 pentru aprobarea acordului-cadru de imprumut dintre Romania si BDCE, destinat finantarii Proiectului F/P 1562(2006) privind reabilitarea monumentelor istorice din Romania, cu completarile ulterioare, si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie”. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter