RO EN
Coșul este gol

Fonduri de 225 miliarde euro prin intermediul Mecanismului de redresare si rezilienta

Comisia Europeana estimeaza ca aproximativ jumatate din cresterea preconizata a investitiilor publice intre 2019 si 2025 rezulta din investitii finantate de la bugetul UE, in special prin intermediul Mecanismului de redresare si rezilienta (MRR), statele membre primind deja aproape 225 de miliarde de euro din fondurile MRR, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres.
Conform documentului, CE a prezentat miercuri o evaluare la jumatatea perioadei de aplicare a Mecanismului de redresare si rezilienta, instrumentul de redresare al UE aflat in centrul planului de 800 de miliarde de euro NextGenerationEU (NGEU).
MRR, un instrument fara precedent din perspectiva amplorii si ambitiei, a fost instituit in februarie 2021 si are dublul obiectiv de a ajuta statele membre sa se redreseze in urma pandemiei de COVID-19 si de a consolida rezilienta acestora, facand economiile si societatile noastre mai verzi, mai digitale si mai competitive. Pe scurt, mai pregatite pentru viitor. Mecanismul a fost, de asemenea, vital pentru abordarea provocarilor urgente, cum ar fi impactul in lant al razboiului de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei.
In planurile lor de redresare si rezilienta, statele membre au conceput reforme si investitii in conformitate cu prioritatile UE in materie de politici verzi, digitale si sociale adaptate pentru a aborda provocarile nationale identificate in cadrul semestrului european prin intermediul recomandarilor specifice fiecarei tari.
Statele membre pun in aplicare agendele de reforme si de investitii incluse in planurile nationale. Pana la sfarsitul anului 2023, Comisia a evaluat ca fiind atinse in mod satisfacator peste 1.150 de jaloane si tinte. Realizarea acestor etape in punerea in aplicare a reformelor si a investitiilor a condus la schimbari pozitive si la rezultate tangibile pe teren.
Cu ajutorul MRR, de exemplu, s-au facut economii de peste 28 de milioane de megawati-ora (MWh) in consumul de energie. Peste 5,6 milioane de gospodarii suplimentare au in prezent acces la internet prin intermediul retelelor de foarte mare capacitate si aproape 9 milioane de persoane au beneficiat de masuri de protectie impotriva dezastrelor legate de clima, cum ar fi inundatiile si incendiile de paduri.
Statele membre au primit deja aproape 225 de miliarde de euro din fondurile MRR. 67 miliarde de euro s-au platit cu titlu de prefinantare pentru a demara realizarea reformelor si a investitiilor si pentru a atenua initial impactul pe termen scurt al crizei provocate de pandemia de COVID-19 si ulterior impactul crizei energetice asupra bugetelor statelor membre.
Comisia estimeaza ca aproximativ jumatate din cresterea preconizata a investitiilor publice intre 2019 si 2025 rezulta din investitii finantate de la bugetul UE, in special prin intermediul MRR. Spre deosebire de crizele anterioare, investitiile publice in Europa s-au majorat in timpul pandemiei de COVID-19 si al crizei energetice subsecvente, de la 3% in 2019 la 3,3% in 2023. In 2024, se preconizeaza ca investitiile publice vor atinge 3,4% din PIB.
Majoritatea planurilor au fost pregatite rapid in 2021, deschizand calea pentru prefinantari substantiale, iar punerea in aplicare pe teren a inceput prompt. Activitatea economica a revenit la nivelurile anterioare pandemiei, iar somajul a scazut la niveluri record, de aproximativ 6%. Modelarea economica a Comisiei sugereaza ca NGEU are potentialul de a creste PIB-ul real al UE cu pana la 1,4% in 2026, in comparatie cu scenariul in care acest program nu ar fi fost aplicat. Aceste rezultate nu includ impactul semnificativ pe care se preconizeaza ca il vor avea reformele incluse in planurile de redresare, de stimulare a cresterii, intrucat acest impact se va manifesta pe termen lung. Se preconizeaza ca rata de ocupare a fortei de munca in UE va creste cu pana la 0,8% pe termen scurt.
Pana la sfarsitul anului 2023, Consiliul a aprobat revizuiri ale tuturor celor 27 de planuri pentru a maximiza impactul acestora intr-un context in schimbare. Planurile au fost actualizate pentru a contribui la abordarea cresterii preturilor la energie in urma razboiului de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei, a inflatiei ridicate si a perturbarilor lantului de aprovizionare. Grecia, Slovenia si Croatia si-au actualizat, de asemenea, planurile pentru ca acestea sa contribuie la combaterea dezastrelor naturale, care - pe langa suferinta umana provocata - au ingreunat punerea in aplicare a anumitor reforme si investitii.
Aceste actualizari au marit considerabil volumul sprijinului acordat de UE economiilor noastre, cu aproape 150 de miliarde de euro. Din aceasta suma s-au facut alocari pentru 23 de capitole privind REPowerEU, iar 125,5 miliarde de euro s-au acordat sub forma de imprumuturi suplimentare. In total, se preconizeaza ca MRR va injecta in economiile noastre un sprijin financiar in valoare de 650 de miliarde de euro.
Statele membre au utilizat MRR pentru a realiza progrese semnificative in ceea ce priveste punerea in aplicare a recomandarilor specifice fiecarei tari emise in contextul semestrului european. Natura bazata pe performanta a MRR, in care plata fondurilor UE este conditionata de indeplinirea jaloanelor si a tintelor convenite, si-a dovedit capacitatea de a stimula realizarea reformelor indelung asteptate intr-o gama larga de domenii de politica, in special pentru a sprijini tranzitia verde si cea digitala si pentru a imbunatati rezilienta sociala si institutionala. Mai mult, odata cu punerea in aplicare a capitolelor privind REPowerEU, se preconizeaza o accelerare a procedurilor de planificare si de autorizare, in special pentru proiectele privind energia din surse regenerabile si eficienta energetica.
Ponderea recomandarilor specifice fiecarei tari pentru perioada 2019-2020 cu privire la care statele membre au realizat cel putin "unele progrese" a crescut intre 2021 si 2023 de la 52% la 69%. Aceasta reprezinta o imbunatatire semnificativa in comparatie cu anii precedenti.
MRR este un instrument-cheie pentru accelerarea tranzitiei verzi a UE. Toate statele membre au depasit tinta de 37% privind obiectivele climatice, unele state membre dedicand peste 50% din finantarea totala agendei verzi. In plus, MRR sprijina politicile sociale si de ocupare a fortei de munca, contribuind la o tranzitie verde echitabila.
Prin intermediul capitolelor privind REPowerEU din planurile de redresare, o suma suplimentara de 60 de miliarde de euro din fondurile MRR va fi dedicata tranzitiei verzi. Acest lucru va contribui la efectuarea de economii de energie, la accelerarea productiei de energie curata si la diversificarea aprovizionarii cu energie a UE, promovandu-se, de asemenea, cresterea capacitatii de productie a industriei cu zero emisii nete.
Revizuirile planurilor au avut un impact asupra ritmului de punere in aplicare a planurilor existente. Cu toate acestea, punerea in aplicare pe teren a continuat sa avanseze pe parcursul anului 2023, cu o dublare a numarului de cereri de plata depuse pana la sfarsitul anului 2023, de la 27 la 54.
Se preconizeaza ca acest ritm sustinut va continua, intrucat statele membre sunt motivate sa avanseze cu punerea in aplicare a planurilor, avand in vedere ca MRR dureaza pana in 2026. Comisia evalueaza in prezent 18 cereri de plata.
In 2024, se asteapta sa se depuna peste 20 de noi cereri de plata. Pe aceasta baza, Comisia preconizeaza sa efectueze plati suplimentare in valoare de peste 100 de miliarde de euro pana la sfarsitul anului.
Pe parcursul perioadei de aplicare, MRR, prin intermediul planurilor nationale, va stimula realizarea a numeroase investitii si reforme care vor aduce schimbari pozitive pentru cetatenii, intreprinderile si UE in general. Evaluarea la jumatatea perioadei de aplicare este insotita de instantanee la nivel de tara care pun in valoare proiectele si reformele cele mai emblematice si cu cel mai mare impact incluse in fiecare plan de redresare.
Evaluarea la jumatatea perioadei evidentiaza sprijinul larg din partea statelor membre si a altor parti interesate pentru natura bazata pe performanta a MRR. Platile efectuate pe baza progreselor si a rezultatelor obtinute, si nu pe baza costurilor suportate, ofera previzibilitate si implica responsabilitate atat pentru statele membre, cat si pentru Comisie. Implementarea prompta si platile rapide arata ca MRR a sprijinit statele membre in perioade de criza, iar combinatia unica de investitii si reforme ajuta economiile statelor membre sa devina mai bine pregatite pentru viitor.
In evaluarea la jumatatea perioadei de aplicare se indica si cateva domenii in care sunt necesare imbunatatiri. Este nevoie de o flexibilitate suficienta in conceperea si punerea in aplicare a planurilor nationale de redresare si rezilienta pentru a asigura o valoare adaugata continua si o punere in aplicare fara probleme. O capacitate administrativa adecvata in statele membre este esentiala pentru o punere in aplicare fara sincope a MRR, pe langa implicarea indeaproape a autoritatilor regionale si locale, precum si a partenerilor sociali.
"Planul de redresare NextGenerationEU, in valoare de 800 miliarde de euro, a reprezentat raspunsul nostru solid la consecintele economice si sociale ale pandemiei. Dupa trei ani de aplicare, NextGenerationEU continua sa sprijine redresarea noastra economica si determina schimbari pozitive in intreaga UE. S-au inregistrat niveluri record de finantare a proiectelor pentru eficienta energetica, energie din surse regenerabile si digitalizare. Planul nostru i-a sprijinit pe tineri sa dobandeasca acele competente de care au nevoie si a contribuit la extinderea industriei noastre cu zero emisii nete. Printr-o combinatie unica de reforme si investitii, NextGenerationEU abordeaza provocarile nationale si accelereaza indeplinirea prioritatilor noastre comune pentru o UE verde, favorabila incluziunii, digitala, rezilienta si competitiva. Evaluarea intermediara de astazi prezinta aceste realizari si deschide calea catre noi realizari pana in 2026", a declarat presedintele CE, Ursula von der Leyen.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter