RO EN
Coșul este gol

EUROSTAT: Piata constructiilor din Romania, din nou in topul majorarii lunare

La nivel european, regresul pietei constructiilor din zona euro si, in consecinta, trendul descendent consemnat la nivelul UE-27 in luna martie a acestui an, respectiv recesiunea tehnica a pietei au fost reconfirmate la data de 17 mai 2013 de expertii biroului european de statistica Eurostat, in cadrul celui mai recent studiu ce analizeaza situatia productiei ajustate sezonier in 16 din cele 27 de tari ce formeaza spatiul comunitar. Ca noutate, trebuie precizat faptul ca, in afara unor tari precum Grecia, Estonia, Irlanda, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta si Croatia (care nu comunica in mod traditional informatii statistice pentru luna analizata si/sau pentru un interval temporal mai insemnat), state precum Belgia, Italia, Danemarca, Finlanda si Austria se afla tot sub protectia confidentialitatii, ceea ce denota fie ca se confrunta cu probleme deosebite in domeniul constructiilor, fie ca datele trebuie reajustate si in continuare in conformitate cu noua baza de raportare, stabilita pentru 2010. Astfel, in sectorul specific din UE-27, la nivelul lunii martie 2013, s-a evidentiat o depreciere de -1,1%, fiind reflectata si o scadere de -1,7% in zona euro, fata de cele 28 de zile anterioare, datele referindu-se strict la volumul lucrarilor de constructii de imobile si al celor de inginerie civila. Totodata, comparativ cu martie 2012, s-au evidentiat diminuari de -7,9% in UE-17 si de -7,2% in UE-27. Totodata, expertii biroului de statistica al UE au rectificat din nou informatiile referitoare la perioada precedenta, comparativ cu datele prezentate in comunicatul nr. 61/2013, din 17 aprilie a.c. „Indicatorii pentru luna februarie 2013 s-au modificat in cazul zonei euro (la -0,3%, fata de -0,8%) si au fost recalculati de la -0,4% la 0% in UE-27. Totodata, pentru baza de calcul anuala (februarie 2013 in raport cu februarie 2013) indicii s-au schimbat atat in zona euro (+1,7%, comparativ cu +0,8%) si s-au rectificat de la -1,1% la -0,6% pentru UE-27”, se precizeaza in comunicatul Eurostat. Toate aceste aspecte indica premise extrem de nefavorabile pentru piata europeana de constructii, care continua sa fie grav afectata de criza economica – de aceasta data, consemnata oficial pentru intregul spatiu comunitar), precum si, in consecinta, de lipsa acuta a investitiilor. Daca se iau in considerare indicii trimestriali privind volumul lucrarilor de constructii, se observa ca in UE-27 persista o recesiune semnificativa din punct de vedere statistic, care nu mai poate fi contracarata pe termen scurt si chiar mediu. Astfel, dupa o situatie relativ asemanatoare, evidentiind un declin de -0,2% in UE-17 si de -1% in UE-27 (indici aferenti celui de-al doilea trimestru al anului 2012, in raport cu trimestrul anterior), in urmatoarele trei luni s-au remarcat tendinte diferite in cadrul intregului bloc comunitar (+0,1% in zona euro si -0,5% in UE-27), dupa care in perioada octombrie-decembrie 2012 s-a raportat o depreciere de -1,6% in UE-27 si un declin de -1,8% in UE-17, nemodificand recesiunea tehnica a intregului sector european de constructii. Si in primul trimestru al acestui an baza secventiala de calcul arata un regres mai semnificativ (-3% in UE-17 si -2,8% in UE-27), toate datele fiind recalculate. In consecinta, se pare ca mai trebuie traversata o perioada relativ indelungata de timp pana ce se vor consemna doua trimestre consecutive de crestere secventiala, pentru a pune capat starii de recesiune.
Baza de comparare anuala indica diminuari de amploare
Modificarile calculate la o baza de comparare anuala denota cu mai mare acuratete problemele insurmontabile ale antreprenorilor din sectorul european de constructii, care nu mai pot evita masurile de restructurare si chiar falimentul. Dupa ce acestia au inregistrat scaderi abrupte ale volumului lucrarilor in al doilea trimestru din 2012 (de -5,8% in UE-27 si -6,1% in zona euro), s-au confruntat in iulie-septembrie 2012 cu alte deprecieri ale indicatorului, de -4,7% in UE-17 si de -5,7% in UE-27, pentru ca in octombrie-decembrie sa fie raportate diminuari medii de -4,6% in UE-17 si de -5,4% in UE-27, iar in primul trimestru din 2013 sa se remarce scaderi de -4,2% in zona euro si de -5,2% in UE-27. Astfel, o parte din aceste date au fost din nou rectificate, reflectand un regres continuu si fara precedent al indicelui specific. Revenind la situatia din martie 2013, ramane valabila asertiunea potrivit careia volumul lucrarilor de constructii a fost influentat cu siguranta de nivelul extrem de scazut al investitiilor, consemnat succesiv in tot spatiul comunitar, mai ales din punct de vedere al bazei de comparare anuale. In acest sens, scaderea de -7,2% a indicelui din UE-27, precum si diminuarea cu -7,9% in zona euro (in raport cu martie 2012) reprezinta un context complet nefavorabil, indepartand orice perspectiva de ascensiune sustenabila pentru anul in curs si chiar in 2014. Practic, nicio informatie sau niciun indicator macroeconomic nu confirma atingerea punctului maxim de regres al volumului lucrarilor de constructii, iar perpetuarea situatiei de criza, care a devenit deja o caracteristica a intregului sistem economic comunitar, are deja un impact covarsitor, vizibil prin initierea unei perioade de restructurare masiva a intregii branse. In acest context, este oarecum surprinzator faptul ca analistii din cadrul biroului Eurostat au anuntat date pozitive in ceea ce priveste Romania, astfel incat societatile specializate operationale pe plan national au indicat pentru martie 2013 o crestere de +2,8% a activitatii in cazul dinamicii lunare (cea mai mare din UE), dupa fluctuatii secventiale de -0,3% in octombrie 2012, +5,2% in noiembrie, -6,9% in decembrie, -1,2% in ianuarie 2013 si +4,4% in luna februarie a anului in curs, fapt care demonstreaza, pe de-o parte, o instabilitate a portofoliilor de contracte si comenzi, iar pe de alta parte, incercarile de redresare a pietei. In urma recorelarii datelor, indicatorii trimestriali secventiali ai tarii noastre denota si in continuare faptul ca recesiunea economica din sectorul de constructii nu a putut fi evitata (+2% in aprilie-iunie 2012, -4,9% in trimestrul al treilea, -1,6% in octombrie-decembrie si -0,5% in ianuarie-martie 2013), iar pentru trimestrul al doilea din acest an, chiar daca va avea loc o crestere (improbabila), aceasta va fi doar o prima incercare de restabilire a pietei. Potrivit metodei de raportare la aceeasi perioada a anului anterior, la nivelul lunii martie 2013 in Romania a avut loc un progres atipic, care nu mai este in conformitate cu situatia precara a multor state comunitare (de +2,8%), ceea ce indica posibila inversare a tendintei descendente intrerupte pana in prezent doar punctual, in noiembrie 2012, cand majorarea a fost de +2,3%, ceea ce nu a influentat scaderile succesive de -5,8% in octombrie, -9,3% in decembrie 2012, -10,5% in ianuarie 2013 si -6,6% in februarie anul curent (la randul lor, aceste date au fost rectificate). In aceste conditii, dupa cum se avertiza intr-o analiza anterioara, contextul general ramane dificil si marcat de fluctuatii, fiind putin probabila o recuperare rapida, dupa cum se observa si din analiza diagramei dinamicii trimestriale calculate pe baze anuale de comparare (in cadrul careia informatiile au fost reconfirmate si pentru tara noastra). Astfel, la acest indicator au fost inregistrate valori de +9,7% in intervalul aprilie-iunie al anului trecut (fata de aceeasi perioada din 2011), -0,3% in urmatoarele trei luni, -4,6% in trimestrul al patrulea din 2012, respectiv -3,9% in lunile ianuarie-martie ale acestui an.
Declin pe segmentul constructiilor imobiliare si in cazul proiectelor de infrastructura
In documentul Eurostat se mai precizeaza ca "in cadrul bazei de comparare lunare, in randul statelor ce au raportat date aferente lunii martie 2013, volumul lucrarilor de constructii (ca serie ajustata sezonier) s-a diminuat in zece tari si s-a majorat pentru patru membri ai UE. Cresterile semnificative au avut loc in Romania (+2,8%) si Spania (+2,4%), iar cele mai semnificative deprecieri in Portugalia (-10,7%), Cehia (-7,6%) si Slovacia (-5%). Totodata, in cazul raportarii anuale, indicatorul respectiv a consemnat scaderi in zece state si s-a majorat in patru tari, dintre care cele mai semnificative cifre au fost raportate de: Spania (+16,6%) si Ungaria (+9,9%), respectiv de Slovenia (-31,8%), Cehia (-19%), Polonia (-16,9%) si Portugalia (-16,7%). In ceea ce priveste constructia de cladiri, in UE-17 luna martie 2013 a presupus un regres in raport cu precedentele 28 de zile (-1,4%), iar in UE-27 a avut loc tot o depreciere (-0,9%), dupa o scadere secventiala (-0,3%) in zona euro si un progres (+0,2%) in UE-27, in februarie 2013. Lucrarile de inginerie civila s-au diminuat ca volum cu -2,4% in UE-17 si cu -1,2% in UE-27, anterior fiind semnalata o ascensiune in zona euro (+0,2%) si o depreciere in cele 27 de tari membre ale UE (-0,1%). Comparativ cu perioada similara a anului precedent, in martie 2013 lucrarile de constructie a imobilelor din UE-27 au regresat cu -6,8%, iar in zona euro au scazut, de asemenea (-7,1%), dupa o diminuare de -0,8% in UE-27 si o sporire de +1,3% in zona euro, in februarie a.c. Aceste informatii confirma fara nicio indoiala o realitate de necontestat, reflectata prin faptul ca investitorii strategici din sectorul imobiliar nu mai aloca fonduri semnificative pentru dezvoltarea cladirilor (de orice tip) din intreaga Europa, reorientandu-se spre alte domenii mai profitabile, iar situatia grava se va prelungi cu siguranta, din cauza problemelor structurale ce raman nerezolvate si se acutizeaza continuu. Nici situatia lucrarilor de constructii ingineresti (dependente strict de finantarile bugetare) nu este mai buna. Astfel, in martie 2013, la metoda de calcul anuala, s-a remarcat o noua tendinta descendenta a lucrarilor de inginerie civila (-8% in UE-27), mult mai accentuata in UE-17 (-11,3%), dupa majorarile de +0,3% si de +2,8% din luna anterioara, datele fiind revizuite in sens negativ". Pentru mai multe informatii, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter