La sfarsitul anului 2013, capacitatile de productie a energiei din surse regenerabile din Romania insumau 4,255 MW instalati, ceea ce reprezinta o crestere cu 82% fata de nivelul din 2012. Potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) capacitatea respectiva va creste cu inca 2.070,5 MW in 2014 (+50%), cu unitati pentru care autoritatile au aprobat deja toate avizele necesare. Astfel, investitiile in energia «verde» vor continua si in 2014, fiind asteptate fonduri de peste 3 miliarde euro, in pofida deciziei Guvernului de a amana plata unui numar de certificate verzi pentru energia eoliana, microhidrocentrale si cea fotovoltaica, in perioada 2017-2020. Mai mult, noile proiecte care intra in sistem dupa 1 ianuarie 2014 primesc din start mai putine subventii. Potrivit ANRE, consumatorii de energie au platit, in 2013, 415,8 milioane de euro pentru a sustine energia regenerabila prin sistemul de certificate verzi, cu 33,7% mai mult fata de nivelul de 310,8 milioane de euro atins in 2012 chiar daca pretul pe certificat a scazut cu 25%. Totodata, anul trecut, Romania a exportat 660 GWh de energie, estimandu-se ca livrarile in afara tarii sa creasca substantial in 2014. In calitate de stat membru al Uniunii Europene, Romania trebuie sa se alinieze eforturilor derulate in spiritul Strategiei Europa 2020, respectiv sa realizeze 24% din productia de energie din resurse regenerabile, conform angajamentului asumat la aderare.
CE trebuie sa elaboreze un plan de actiune in domeniul energetic pana in iunie 2014
Recentele evenimente politice internationale, cu efecte directe asupra pietei de energie, readuc in discutie strategiile tarilor europene in ceea ce priveste necesitatea de dezvoltare a capacitatilor de productie din surse regenerabile, la nivelul tuturor tarilor membre UE. Fortata de imprejurari, Comisia Europeana (CE) trebuie sa elaboreze un plan concret de actiune menit sa reduca dependenta energetica a UE fata de importuri, in special fata de cele din Rusia. Potrivit AFP, in cadrul unui summit european pe teme de energie ce a avut loc recent, vicepresedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a precizat in mod explicit ca "liderii UE au solicitat CE elaborarea unui plan concret de actiune pana in luna iunie", subliniind ca este necesara o "accelerare in vederea reducerii dependentei, in special fata de Rusia". In opinia lui Van Rompuy aceasta problema este "deosebit de pertinenta in contextul actual". Daca UE nu actioneaza, dependenta fata de gaze naturale si petrol va atinge un nivel de 80% pana in 2035. In acest context, specialistii in energie sunt de parere ca europenii au la dispozitie trei variante: importurile de gaze de sist din SUA, realizarea unor interconexiuni intre tarile UE, respectiv continuarea dezvoltarii capacitatilor de energie regenerabila in ritm accelerat. Aceasta ultima varianta reprezinta, potrivit mai multor opinii, calea cea mai rapida si sustenabila de eradicare a deficitului energetic european, deoarece, printre altele, rezolva si problema unui mediu curat.
Noi investitii anuntate in domeniul energiilor regenerabile
Cele mai noi anunturi ale investitorilor din domeniul energetic vizeaza investitii totale de 223 milioane de euro, pentru constructia unui parc eolian la Crucea de Nord, in Dobrogea (200 milioane de euro), a unei centrale de cogenerare la Tulcea (12 milioane de euro), precum si a unui parc tehnologic pentru energie alternativa, in apropierea municipiului Timisoara (11 milioane de euro). Proiectul eolian ce va fi realizat in Dobrogea va avea o putere instalata de 108 MW, investitorul fondurilor de 200 milioane de euro necesare fiind compania germana producatoare de energie electrica, Steag GmbH. Este vizata, astfel, instalarea a 36 de turbine eoliene de 3 MW fiecare, furnizate de Vestas si EnergoBit. O parte a finantarii va fi asigurata de Erste Group si BERD (49 milioane de euro), in timp ce BCR va sustine investitia printr-un credit de 27 milioane de euro.
Cel de-al doilea proiect apartine companiei Monsson Power Constanta, ce va construi o centrala in cogenerare la Tulcea, in urma unei investitii de 12 milioane de euro. Recent, compania detinuta de familia romano-suedeza Muntmark a semnat cu reprezentantii Consiliul Local al Municipiului Tulcea un protocol de colaborare pentru realizarea proiectului. Fondurile necesare vor proveni din surse proprii ale investitorului si dintr-un credit bancar. Potrivit datelor disponibile, configuratia centralei in cogenerare prevede, printre altele, instalarea a doua motoare termice de cate 4 MW pentru productia de energie termica si electrica, plus doua cazane de apa calda de 18W fiecare.
In perioada urmatoare, Consiliul Judetean Timis intentioneaza sa obtina un credit de la Banca Mondiala in vederea constructiei unui parc tehnologic pentru energie alternativa in valoare de 50 milioane de lei (circa 11 milioane de euro). Prin acest proiect este vizata incurajarea crearii unui centru local de cercetare si productie a echipamentelor din industria energiei regenerabile, care sunt importate in prezent din China, Coreea de Sud, Germania sau alte tari europene. Proiectul a fost semnat anul trecut de ADR Vest si va beneficia de o finantare europeana de 19,42 milioane de lei, prin Programul Operational Regional. Parcul va fi construit in apropierea municipiului Timisoara, in zona localitatii Covaci, pe o suprafata de 14 hectare si ar trebui finalizat in trei ani. Zona urmeaza sa fie dotata cu utilitati, infrastructura de comunicatii, drumuri interioare de circulatie si acces in parc, spatii verzi si parcele oferite spre inchiriere. De asemenea, autoritatile judetene au in vedere construirea in perimetrul parcului a unei cladiri multifunctionale denumite generic "Centru de transfer tehnologic si promovare a tehnologiilor inovatoare alternative", care va include mai multe facilitati necesare activitatilor firmelor si va fi realizata exclusiv cu materiale si tehnologii eficiente energetic.