RO EN
Coșul este gol

EDITIA Mai a revistei Agenda Constructiilor: adaptarea la noua realitate economica

Editia Mai a revistei Agenda Constructiilor cuprinde date si informatii referitoare la situatia actuala si perspectivele pietei nationale de constructii si instalatii, precum si primele estimari referitoare la impactul pandemiei de coronavirus (Covid-19) asupra economiei, in general, si a sectorului de constructii, in particular, conform datelor care erau disponibile in momentul redactarii articolelor.
Tema centrala a editiei o reprezinta dezvoltarea pietei nationale de constructii in noul context si noua normalitate generate de actuala criza sanitara, precum si perspectivele pe termen scurt si mediu pentru acest sector.
In materialul de deschidere, editia abordeaza problematica impactului pe care l-a avut situatia creata de pandemia de coronavirus asupra pietei locale de constructii si reactia imediata a celor mai mari companii si organizatii din domeniu. In numai doua luni, 16 martie - 15 mai (perioada in care a fost decretata stare de urgenta) criza generata de coronavirus si de masurile luate pentru limitarea raspandirii pandemiei au schimbat major modul in care se lucreaza in sectorul de constructii, iar foarte multe dintre acestea se vor mentine si dupa incheierea crizei. Pe cele mai multe santiere, chiar daca nu au fost inchise in aceasta perioada, modul de lucru s-a modificat substantial pentru a se respecta regulile de siguranta, igiena si distantare sociala. In plus, mai mult de 50.000 de contracte de munca au fost incetate, intr-un sector care in urma cu nici doua luni era nevoit sa importe muncitori din Asia. Materialul include opinii ale managerilor unor companii cu traditie in sector, precum Celco SA, Lindab, Masterplast, Metigla, Policolor, Saint-Gobain, TeraPlast, Wienerberger si altii.
 
Rubrici ce subliniaza importanta digitalizarii, si noul context de pe piata muncii
In continuare, rubrica dedicata digitalizarii subliniaza importanta crescuta a acestui sector in noul context economic. Dupa cum se precizeaza inca din titlu, digitalizarea nu mai este o optiune, ci singura conditie pentru progres, pentru ca organizatiile sa-si poata desfasura activitatea, iar economia sa functioneze in continuare. Criza generata de noul coronavirus a accelerat procesul de tehnologizare si, acum mai mult ca oricand, organizatiile care vor fi deschise catre digitalizare vor fi cele care vor rezista pe piata si vor avea de castigat. Totodata, situatia din aceste doua luni a mai aratat faptul ca resursa umana este cea mai importanta, dar si cea mai costisitoare pentru companii, motiv pentru care nevoia de solutii software care sa asigure un management riguros, o imagine clara a proiectelor, dar si asupra costurilor este foarte mare. Piata abunda, in acest moment, de solutii ERP, CRM, de Resource Management, Cloud Call Center etc., iar furnizorii de sisteme din domeniul IT&C, dar si autoritatile statului sunt mai preocupate ca niciodata sa asigure cele mai optime instrumente de lucru pentru companii, dar si pentru inter-relationarea cu institutiile publice.
Un material separat este dedicat si pietei muncii, materialul fiind centrat in jurul celor peste 50.000 de locuri de munca din constructii pierdute in cele doua lunii de stare de urgenta, dar si asupra nevoii urgente pe care o are Romania de o politica activa de ocupare a fortei de munca. Alte aspecte incluse se refera la strategia Guvernului de identificare a muncii nedeclarate din constructii, munca la distanta si planurile Guvernului privind ocuparea fortei de munca in perioada post-Covid-19.
 
Rubrica noua: Juridic & Afaceri
Editia include, in premiera, o sectiune juridica - Juridic & Afaceri -, unde s-a incercat inventarierea si explicarea, de catre avocati, juristi, consultanti si alti specialisti, a principalelor programe si acte normative adoptate de autoritati in sprijinul companiilor, in contextul relansarii economice: IMM Invest, bonificatii pentru plata anticipata a taxelor, amnistia fiscala, inscrisurile electronice etc.
Sectiunea de Produse & Tehnologii trece in revista cateva din principalele tehnologii de care dispun companiile pentru a trece mai usor peste aceasta etapa incerta si pentru a se alinia cu succes la noua realitate economica (ecosisteme care faciliteaza interconectarea cu infrastructura digitala, fabricarea aditiva, stocarea digitala, controlul operatiunilor si automatizari etc.). Rubrica mai include si alte tehnologii inovatoare specifice sectorului de constructii, promovate de companii precum Celco, Siniat si Ejot.
Rubrica de opinii reflecta aspecte legate de continuarea lucrului la capacitate normala pe santiere si podibilitatile de dezvoltare a sectorului de constructii in etapa imediata post-Covid-19, reliefate de Irina Forgo, directorul executiv al Federatiei Patronatelor Societatilor de Constructii (FPSC). Despre perspectivele pietei de lifturi si ascensoare vorbesteSilviu Enache, managerul de expansiune al Kronlift Romania. Un alt material de opinie trateaza proiectul Fläktgroup Romania de echipare si instalare a noului sediu al Bancii Transilvania, din Cluj-Napoca, cu un sistem inovator de ventilatii, ce va fi echipat, in premiera in Romania, in pardoseala flotanta a cladirii, alaturi de infrastructurile electrice si de date (OfficeCool). Un alt interviu prezinta principalele proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apa si canalizare din judetul Timis, in opinia ing. Ilie Vlad, directorul general al Aquatim SA si manager ce va gestiona proiecte de peste 800 de milioane de lei prin POIM, pentru extinderea retelelor locale.
Sectiunea de Antreprenori & Dezvoltatori include date privind activitatea si planurile companiilor Hidroconstructia, Constructii Bihor, Skanska, Constructii Napoca, Strabag, FCC Construccion, Viarom, Atenor, CA Immo, Globalworth, WDP si Immofinanz. La randul sau, rubrica Info-Santiere include date despre cele mai noi proiecte lansate de dezvoltatori, dar si stadiul unor mari proiecte publice si strategiile de investitii in sectorul energetic incluse in Planul National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice (PNIESC) 2021-2030 (23 miliarde euro), dar si in planul de dezvoltare al Transgaz pe urmatorii zece ani (5 miliarde euro). Nu in ultimul rand, la Corporatii sunt incluse rezultatele financiare ale unor mari grupuri internationale de constructii, precum CRH, HeidelbergCement, Liebherr, LafargeHolcim si Sika.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter