RO EN
Coșul este gol

Cresterea PIB din trimestrul I genereaza optimism privind evolutia economiei in 2022

Economia Romaniei a crescut cu 5,2% in primul trimestru al acestui an fata de trimestrul precedent si cu 6,5% raportat la perioada similara din 2021, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS). In ceea ce priveste evolutia PIB in ultimul trimestru al anului trecut, pe seria ajustata sezonier indicii de volum au fost modificati fata de a doua varianta provizorie ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimarii PIB pentru trimestrul I 2022, dar si a schimbarii modelului aplicat pentru ajustarea sezoniera in seria trimestriala.
Astfel, daca potrivit datelor publicate in aprilie, PIB a scazut cu 0,1% in ultimul trimestru al anului trecut, noile date arata ca economia a consemnat un avans de 1%.
"Ca urmare atat a revizuirii seriei brute prin includerea estimarii PIB pentru trimestrul I 2022, cat si a schimbarii modelului aplicat pentru ajustarea sezoniera in seria trimestriala, seria ajustata sezonier a fost recalculata, indicii de volum fiind revizuiti fata de a doua varianta provizorie a PIB pentru trimestrul IV 2021, publicata in comunicatul de presa nr. 85 din 8 aprilie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la 103,3%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 97,1%; rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la 101,0%", se precizeaza in comunicatul INS.
La inceputul acestei luni, Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP) a revizuit in scadere cu 1,4%, la 2,9%, estimarea de crestere a economiei romanesti pentru acest an, de la 4,3% cat previziona anterior. Estimarile sunt in linie cu previziunile institutiilor financiare internationale care au revizuit in scadere semnificativa tintele de crestere ale economiei romanesti in acest an. Astfel, FMI estima, recent un avans de 2,2% pentru 2022, de la 4,8% cat indica in toamna, in timp ce Banca Mondiala a indicat o crestere chiar mai modesta pentru PIB-ul Romaniei, de 1,9%.
Recent, Comisia Europeana a publicat previziunile economice de primavara, in care a aratat ca, dupa o crestere robusta in 2021, economia Romaniei ar urma sa incetineasca la 2,6% in 2022, pe masura ce inflatia reduce veniturile disponibile iar razboiul din Ucraina afecteaza increderea in economie, lanturile de aprovizionare si investitiile.
 
Bancile sunt mai optimiste
Bancile sunt putin mai optimiste privind estimarile de evolutie a economiei Romaniei in 2022. Romania a trecut printr-o recesiune tehnica in primul semestru din 2020, iar pe baza datelor disponibile, cresterea economica din 2022 ar putea fi de aproximativ 5% comparativ cu 2021, potrivit unui raport al Erste Group Research.
"Conform noilor date, Romania a trecut printr-o recesiune tehnica in primul semestru din 2020 si efectul negativ pentru cresterea din 2022 de pe urma evolutiei din trimestrul patru 2021 s-a transformat intr-unul pozitiv, dupa ce datele au fost revizuite pana la o crestere de 1% comparativ cu trimestrul precedent, de la o contractie de minus 0,1% (versus o estimare preliminara de minus 0,5%). Pe baza datelor disponibile, cresterea economica din 2022 ar putea fi una de aproximativ 5% comparativ cu 2021, desi mai asteptam datele detaliate cu privire la PIB, ce vor fi publicate in data de 8 iunie, inainte de a ne ajusta prognoza de crestere, care in prezent este de 2,8%", se precizeaza in raportul semnat de Ciprian Dascalu, economistul sef al BCR.
De asemenea, o analiza recent publicata de Banca Transilvania indica ameliorarea climatului din sfera economiei Romaniei in primul trimestru al anului curent, expresie a rezistentei la suprapunerea socurilor din sfera ofertei si la evenimentele din Ucraina si consecintele acestora. "Economia nationala a crescut pentru al doilea trimestru consecutiv in T1, cu un ritm trimestrial de 5,2%, in accelerare de la 1% in T4 2021. In dinamica an/an, economia Romaniei s-a majorat pentru al patrulea trimestru la rand in T1, cu un ritm in accelerare la 6,5% (de la 2,4% in T4 2021). Este cea mai buna evolutie din T3 2021", se arata in raportul Bancii Transilvania, semnat de Andrei Radulescu, director Analiza Macroeconomica.
INS va publica estimarile provizorii (1) cu privire la evolutia PIB-ului si componentelor din perioada ianuarie - martie 2022 la inceputul lunii iunie.
"Consideram ca accelerarea pronuntata a economiei nationale la inceputul anului curent a fost determinata de procesul de redeschidere si de nivelul redus al costurilor reale de finantare. Se evidentiaza rezistenta economiei la suprapunerea socurilor din sfera ofertei (inclusiv majorarea preturilor la energie) (cu impact la nivelul intensificarii presiunilor inflationiste), precum si la declansarea evenimentelor din Ucraina si consecintelor acestora, aspect evidentiat si de ameliorarea contributiei factorilor de productie la dinamica anuala a PIB-ului potential. Cresterea investitiilor straine directe cu peste 10% an/an in T1 exprima redinamizarea investitiilor productive in economia nationala in primul trimestru al anului curent. Analiza indicatorilor cu baza lunara arata si consolidarea climatului pozitiv din sfera consumului privat, aspect reflectat de cresterea volumului vanzarilor din comertul cu amanuntul (variabila proxy pentru principala componenta a PIB) cu 5,5% an/an in T1 (in usoara accelerare de la 5,4% an/an in T4 2021). Pe de alta parte, productia industriala a scazut pentru al doilea trimestru consecutiv in T1, dar cu un ritm anual in temperare la 0,2% (de la 2,1% in T4 2021). Conform celor mai recente prognoze macroeconomice BT economia nationala ar putea creste cu dinamici anuale de 3,2% in 2022 (decelerare de la 5,9% in 2021), 4,3% in 2023, respectiv 4,5% in 2024", sustine Andrei Radulescu.
Potrivit raportului BT, scenariul este sustinut de premisele de continuare a ciclului investitional postpandemie, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finantare si implementarii programelor lansate la nivelul Uniunii Europene dupa incidenta pandemiei coronavirus (Next Generation si cadrul financiar multianual 2021-2027).
"Astfel, motorul economiei ar putea creste cu rate anuale de 4,7% in 2022, 4,1% in 2023, respectiv 5,5% in 2024, cu impact de antrenare in economie. Pentru consumul privat previzionam crestere cu rate anuale de 3,7% in 2022, 5,6% in 2023, respectiv 5,0% in 2024. Scenariul macroeconomic central pe Romania va fi revizuit in iunie, dupa ce INS va publica estimarile provizorii (1) cu privire la dinamica PIB-ului si componentelor din trimestrul I 2022", se mai spune in raport.
 
Romania a avut cea mai mare crestere economica din UE, in primul trimestru
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a inregistrat o crestere de 0,4% in primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent, insa Romania a avut cea mai mare crestere economica din UE, cu un avans de 5,2%, arata o estimare Eurostat. In zona euro, PIB a inregistrat o crestere de 0,3% in primul trimestru al acestui an fata de trimestrul precedent. In aceeasi perioada, PIB al SUA a scazut cu 0,4%. Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 5,1% in zona euro si cu 5,2% in Uniunea Europeana. Cu un avans de 6,5%, Romania se afla printre statele cu cea mai puternica crestere economica, alaturi de Portugalia (11,9%), Polonia (9,1%), Austria (8,7%), Ungaria (8%) si Danemarca (6,8%).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter