RO EN
Coșul este gol

COFACE: Risc ridicat de insolventa pentru 50% dintre constructorii de cladiri

In Romania exista un numar total de 24.462 de companii de constructii specializate in executia de cladiri rezidentiale si nerezidentiale, ce au raportat, in 2014, o cifra de afaceri cumulata de 27,95 miliarde lei, in crestere cu 11% fata de nivelul din 2013, potrivit unui info-grafic publicat recent de Coface Romania, societate specializata in managementul riscului. Conform aceleiasi surse, jumatate dintre firmele respective prezinta risc ridicat de insolventa si numai 23% au o situatie financiara buna pe piata, riscul de a intra in incapacitate de plata fiind minim.
Din punct de vedere al dimensiunii firmelor din sector, numai 7% din societati au o cifra de afaceri cuprinsa intre 500.000 de euro si 100 milioane de euro pe an, majoritatea (47%) avand incasari anuale cuprinse intre 0 si 100.000 de euro. Totodata, 13% dintre companiile de constructii de cladiri au afaceri cuprinse intre 100.000 de euro si 500.000 de euro, in timp ce 33% nu au activitate.
In functie de rezultatul net, distributia sectorului indica faptul ca majoritatea firmelor analizate (29% din total) au profituri anuale cuprinse intre 0% si 10%, 24% dintre acestea au pierderi mai mari de -20% si alte 24% au raportat, in 2014, profit net de peste 20%.
Durata medie de colectare a creantelor in sector este de 168 de zile, fiind mai mare fata de media inregistrata in Romania, de 104 zile lucratoare.
Ar mai fi de remarcat faptul ca numarul firmelor din sectorul analizat a atins pragul minim al ultimilor patru ani, media perioadei 2011-2013 fiind de 28.659 de firme specializate, anual.
In concluzie, analistii Coface au precizat ca anul 2014 a fost marcat de o dinamica crescatoare a cifrei de afaceri, desi piata constructiilor in ansamblul sau a inregistrat o contractie de aproape 7%, pana la circa 9 miliarde euro. Totodata, aproximativ 50% din cele 24.462 de companii analizate au venituri in scadere in 2014, avand o situatie de lichiditate fragila, expusa socurilor negative generate de neincasarea creantelor. In acest context, politica de investitii in sector se va mentine la un nivel minim, in timp ce riscul de intrare in insolventa a firmelor specializate va continua sa creasca.
Pentru analiza variantei originale a info-graficului, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter