RO EN
Coșul este gol

ACUE: Principiul eficientei economice a fost abandonat la extinderea retelei de gaze

Majoritatea operatorilor din domeniul energiei mentioneaza la capitolul probleme instabilitatea legislativa si lipsa unui dialog real intre operatori si participantii la piata, a declarat Silvia Vlasceanu, director executiv al Federatiei Patronale a Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE), in cadrul unei videoconferinte organizate de ziarul Bursa. In actualele conditii, ea avertizeaza ca este posibil ca Romania sa rateze chiar si obiectivele propuse prin programul Green Deal.
"Green Deal este un proiect european si sper sa nu il ratam in stilul tipic romanesc, pentru ca pe noi «ne incurca» ce se intampla de fapt in Romania. In ultimii doi ani, schimbarile legislative, care nu ar trebui sa impacteze la prima vedere consumatorul casnic, au avut un impact imprevizibil pentru operatorii din piata si pentru marii consumatori de energie. Deci pe langa faptul ca am avut imprevizibilitatea acestei pandemii, avem si cadrul legislativ care a dat peste cap intregul sector. Ultima modificare a legii energiei, care are si prevederi bune, are articole a caror punere in aplicare este foarte dificila si va avea impact asupra consumatorilor. Legea a eliminat, contrar prevederilor directivelor europene, principiul eficientei economice in privinta extinderii retelelor de gaze naturale. Bun, faci extinderi de retele de gaze, dar trebuie sa existe si o justificare economica a acestor investitii. Altfel, desi legea spune ca investitiile respective se vor recupera prin tarife, aceste tarife vor fi suportate de cetatenii din zonele de concesiune. Vorbim despre zone de concesiune restranse, la care vor trebui sa suporte tarifele cetatenii de acolo. Care este perioada de recuperare a acestor investitii ca sa mentii tarifele suportabile pentru consumatori si pentru ca operatorii de distributie sa nu aiba dificultati financiare? Sunt 36 operatori de distributie si furnizare de gaze naturale care nu au capabilitatea financiara sa suporte aceste extinderi. Acestia ori vor refuza sa faca extinderi, ori nu vor participa la contractele de concesiune. Este o problema inclusiv pentru reglementator sa gaseasca solutii aplicabile operatorilor si cetatenilor", a declarat Silvia Vlasceanu.
Referitor la extinderea retelelor de gaze, directorul executiv al ACUE a aratat ca, in realitate, gradul de conectare al consumatorilor este mai mare fata de cel prezentat de autoritati.
"Am auzit ca oficialii spun ca doresc ca Romania sa treaca de la 30% grad de conectare la retelele de gaze la 90% cat are Ungaria. In realitate, gradul de conectare a populatie este mult mai mare, de aproape 50%. Acest grad deriva din faptul ca noi avem inca un sistem centralizat de alimentare cu gaze naturale. De exemplu, doar in Bucuresti, avem SACET ce are 600.000 de apartamente conectate, iar alimentarea cu gaze nu se face prin contracte individuale cu cetatenii, ci se face prin asociatia de bloc si nu exista contor pentru fiecare consumator. Practic, din start, numarul de consumatori este mult mai mare, deoarece nu exista contorizare individuala, iar situatia din Capitala se regaseste si in alte orase din tara ceea ce urca procentul de conectare spre 50%", a mentionat Silvia Vlasceanu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter