RO EN
Košík je prázdný

INS: Crestere de 9,2% a volumului investitiilor efectuate in economia nationala

La data de 2 martie a.c., analistii Institutului National de Statistica (INS) au dat publicitatii datele provizorii referitoare la situatia investitiilor efectuate in economia nationala in ultimul trimestru al anului trecut, respectiv in intervalul ianuarie-decembrie 2011. Potrivit documentului, "in trimestrul al patrulea din 2011 volumul investitiilor realizate in economia nationala s-a majorat cu 22,1% fata de octombrie-decembrie 2010. In acelasi timp, in anul 2011 acestea au crescut cu 9,2% in raport cu precedentele 12 luni. Pentru lunile octombrie-decembrie din 2011, comparativ cu acelasi interval al anului anterior, investitiile nete realizate in economia nationala au crescut cu 22,1%, sporirea fiind inregistrata la toate elementele de structura, astfel: la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 35,4%, la lucrari de constructii noi cu 14,5% si la alte cheltuieli cu 12,6%. Comparativ cu trimestrul al patrulea din 2010, in acelasi trimestru din 2011 se constata o scadere a ponderii lucrarilor de constructii noi in totalul investitiilor cu 1,8 puncte procentuale, iar in alte cheltuieli cu un punct procentual. Ponderea investitiilor in utilaje (inclusiv mijloace de transport) a crescut cu 2,8 puncte procentuale", sustin expertii INS. Din punct de vedere al bazei de comparatie anuale, in 2011 "investitiile concretizate in lucrari de constructii noi au insumat 31.913,7 milioane de lei, reprezentand 49,5% din totalul de 64.529,2 milioane de lei, fata de 51,2% in anul 2010. De asemenea, investitiile in utilaje si mijloace de transport au insumat 26.305 milioane de lei, avand o pondere de 40,8% din total, in raport cu nivelul de 38,4% consemnat in anul anterior. La capitolul de alte cheltuieli s-au consemnat 6.310,5 milioane de lei, avand o pondere de 9,7% din total. In ceea ce priveste cel de-al patrulea trimestru (comparativ cu octombrie-decembrie 2010), investitiile totale s-au situat la 24.878,2 milioane de lei (preturi curente), din care 46,6% pentru lucrari de constructii noi (11.594,1 milioane de lei), 42,7% la utilaje, inclusiv mijloace de transport (10.627,1 milioane de lei) si 10,7% pentru alte cheltuieli (2.657 milioane de lei)". Oficialii INS mai precizeaza ca, anul trecut, ramurile in care s-a realizat un volum mai mare de investitii sunt constituite de industrie si comert/servicii (comert angro si cu amanuntul, repararea autovehiculelor etc.). Din analiza diagramei ce reflecta structura investitiilor pe activitati ale economiei nationale, rezulta ca, in 2011, ponderea au detinut-o activitatile din industrie (42,8% din total), urmate de cele din comert/servicii (cu 33,4%) si de sectorul de constructii (17,9%), in timp ce in alte ramuri (3,5%) si agricultura (2,4%) investitiile au fost mai putin semnificative. Urmatorul comunicat al INS, in cadrul caruia vor fi prezentate investitiile din trimestrul I a.c., este programat pentru aparitie in luna iunie 2012. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter