RO EN
Košík je prázdný

BNR: Perspective pesimiste reiterate de managerii firmelor de constructii

Recent, expertii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au dat publicitatii buletinul lunar de conjunctura nr. 170, aferent lunii februarie a.c. In cadrul documentului, se arata ca, in ceea ce priveste tendintele generale, se releva evolutii in continuare divergente ale principalilor indicatori economici din industrie. Totodata, in sectorul constructiilor, aproape toate opiniile formulate indica o perspectiva nefavorabila a activitatii. Astfel, pentru constructii se intrevad restrangeri accelerate atat ale productiei, cat si ale comenzilor, in ambele cazuri observandu-se deteriorari substantiale ale soldurilor conjuncturale. Aceste estimari sunt atribuite insa, in buna masura, conditiilor climaterice adverse. "Potrivit estimarilor formulate de participantii la sondaj, cererea in ramura de constructii se va mentine deficitara, avand un impact negativ asupra activitatii. Astfel, tendinta sugerata de raspunsurile a circa 58% din esantionul respondentilor cu activitate de constructii indica o degradare a portofoliului total al comenzilor, comparativ cu ianuarie a.c. Totusi, comenzile pentru export vor inregistra o posibila ascensiune, soldul conjunctural pozitiv al opiniilor ajungand pana la 7%. Perspectiva este generata, in principal, de imbunatatirea expectatiilor din industria de prelucrare a lemnului, din cea de mijloace ale tehnicii de calcul si aparate radio-TV, precum si de ramura metalurgica, a constructiilor metalice si a produselor din metal (soldurile conjuncturale aferente au redevenit pozitive si sunt cuprinse intre +30% si +35%), in timp ce o reducere este mai probabila in industria materialelor de constructii (-30%). Pentru luna februarie, precum si pe termen scurt, circa 62% dintre respondentii din ramura de constructii anticipeaza o scadere cu aproape 5 puncte procentuale a capacitatilor de productie, iar in sectorul materialelor de constructii s-a remarcat chiar o depreciere puternica a indicelui respectiv, pana la o cota de 28% din capacitatea totala disponibila (trend semnalat de majoritatea directorilor firmelor specializate). Totodata, niveluri de utilizare cuprinse intre 53% si 68% din total se intrevad in industria metalurgica, a constructiilor metalice si a produselor din metal, in activitatea de productie, transport si distributie a energiei electrice si termice, a gazelor si a apei calde etc. O absorbtie in stoc a cantitatilor disponibile de produse finite (fenomen de o amplitudine mai scazuta ca in industrie) este intrevazuta de 5% dintre respondentii din constructii, dar aproape 71% nu anticipeaza o modificare a acestui indicator. Astfel, probabil ca disponibilul de materii prime din sector va fi marginal peste dimensiunea normala (sold conjunctural +5%). Totodata, directorii executivi declara ca se confrunta si in continuare cu probleme legate de blocajul financiar (64% din numarul total al respondentilor), in timp ce ratele ridicate ale dobanzilor la creditele bancare (factor invocat de o patrime din respondentii cu activitate in constructii), aspectele negative legate de evolutia cursului de schimb al monedei nationale (24% din raspunsuri) si dificultatile in procurarea materiilor prime continua sa aiba un efect negativ strict marginal. Analizand nivelul estimat al ratei profitabilitatii, in timp ce in industrie, incepand din luna februarie, sunt anticipate stabilizari (sold conjunctural -2%), pe piata constructiilor perspectiva anterioara extrem de favorabila s-a modificat in sens profund negativ (pana la un sold conjunctural de -60%). Diminuari peste acest nivel ale indicatorului analizat sunt estimate de managerii din industria materialelor de constructii (sold conjunctural de -65%). Din punct de vedere al investitiilor, se intrevede o restrangere si mai accentuata a acumularii de capital, alocarea de fonduri inregistrand un declin extrem de rapid, sugerat de dublarea soldului conjunctural negativ al opiniilor specialistilor din ramura de constructii (pana la -44%). Totusi, peste 51% din raspunsuri releva ca nu vor exista modificari ale acestui indicator. Totodata, vor fi remarcate noi disponibilizari ale fortei de munca, determinate de mentinerea soldului conjunctural in jurul valorii de aproape -76%). In acelasi timp, preturile de productie in ramura de constructii se vor stabiliza, in contextul in care soldul opiniilor continua sa fie aproape nul comparativ cu luna anterioara (ajungand la +2%). Astfel, mentinerea acestui indicator este prognozata de cei mai multi respondenti, ceea ce va avea un efect de stagnare a costului efectiv de executie a lucrarilor la parametrii consemnati in luna anterioara", se precizeaza in documentul BNR.
***
Studiul de conjunctura al BNR reflecta datele aferente lunii februarie, furnizate de 420 de respondenti din esantionul national selectat in randul firmelor din industrie si constructii, care au continuat sa aiba o opinie aproape similara comparativ cu informatiile transmise de peste 1.630 de manageri din bransa de constructii, care au raspuns intrebarilor unui sondaj similar derulat de Institutul National de Statistica (INS). Astfel, potrivit estimarii directorilor executivi chestionati de INS in februarie 2012, pana in luna aprilie a.c. in domeniul constructiilor va fi observata o relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural +2%) si o scadere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural -11%). Situatia este generata de influenta pozitiva determinata de mentinerea prognozata a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural -1%). In acelasi timp, preturile se vor inscrie pe un trend ce indica o stabilizare a acestora (sold conjunctural +3%), acesta reflectand, de altfel, o tendinta comuna, remarcata in ambele studii. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro, www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter