RO EN
Košík je prázdný

INS: Crestere bruta de 12,9% a volumului lucrarilor de constructii, in 2022

Volumul lucrarilor de constructii a crescut, in 2022 raportat la anul anterior, cu 12,9% ca serie bruta si cu 10,8% ca serie ajustata, in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate. Evolutia confirma cea mai recenta prognoza a CNSP, ce indica o crestere bruta de 12,7% in 2022. Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS), ca serie bruta, evolutii semnificative au fost raportate pe toate cele trei elemente de structura analizate, respectiv: lucrari de reparatii capitale (+25,7%), lucrari de intretinere si reparatii curente (+20,2%) si lucrari de constructii noi (+8,9%). Pe obiecte de constructii, au avut loc cresteri la cladirile nerezidentiale (+21,8%), constructiile ingineresti (+13,2%) si la cladirile rezidentiale (+4,8%).
Volumul lucrarilor de constructii a crescut ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 10,8%, evolutie evidentiata la lucrarile de reparatii capitale (+18,5%), lucrarile de intretinere si reparatii curente (+17,5%) si la cele de constructii noi (+7,5%). Pe obiecte de constructii, cresteri au avut loc la cladirile nerezidentiale (+20,5%), constructiile ingineresti (+7,2%) si la cladirile rezidentiale (+4,8%).
 
Crestere lunara bruta de 14,2%, in decembrie 2022
In luna decembrie 2022, volumul lucrarilor de constructii a crescut, fata de luna noiembrie 2022, ca serie bruta, cu 14,2%, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a scazut cu 0,3%.
Ca serie bruta, evolutia este evidentiata la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+30,6%), la cele de reparatii capitale (+21,2%), dar si la lucrarile de constructii noi (+7,1%). Pe obiecte de constructii, o evolutie majora a avut loc la constructiile ingineresti (+20,8%), cresteri importante fiind raportate si pe segmentul de cladiri: nerezidentiale (+8%) si rezidentiale (+7,9%).
Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 0,3% in intervalul analizat, in special din cauza reducerii activitatii in zona constructiilor noi (-4,5%) si a celor de reparatii capitale (-0,4%). Lucrarile de intretinere si reparatii curente au compensat, insa, aproape in totalitate aceste scaderi, evolutia lunara pe acest segment fiind de +12,2%. Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a scazut la cladirile rezidentiale (-6,1%) si la cladirile nerezidentiale (-5,7%). Constructiile ingineresti au crescut cu 3,5%.
 
Decembrie 2022, raportat la decembrie 2021: +15%
In luna decembrie 2022, volumul lucrarilor de constructii a crescut, fata de luna decembrie 2021, ca serie bruta, cu 15,1%, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 19,1%. Ca serie bruta, o crestere semnificativa este evidentiata la lucrarile de reparatii capitale (+34,7%) si la cele de intretinere si reparatii curente (+29,6%), in timp ce lucrarile de constructii noi au crescut cu 7%. Pe obiecte de constructii, au avut loc cresteri la cladirile nerezidentiale (+19,8%), la cele de constructii ingineresti (+19,2%), in timp ce constructiile rezidentiale au crescut cu numai 1%.
Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, volumul lucrarilor de constructii a crescut, pe total, cu 19,1%. Pe elemente de structura s-au evidentiat cresteri la lucrarile de reparatii capitale (+43,3%), lucrarile de intretinere si reparatii curente (+28,8%) si la cele de constructii noi (+14,3%). Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la cladirile nerezidentiale (+24,1%), constructiile ingineresti (+22%) si la cladirile rezidentiale (+4,8%).
 
Evolutii anuale medii de 8%, pana in 2026
Potrivit celei mai recente proiectii publicate de CNSP in luna ianuarie 2023, Sectorul constructiilor ar putea inregistra o crestere de 6,2% in acest an, urmata de noi evolutii semnificative, de +9,3% in 2024 si de +10% in 2025. Cifrele confirma prognoza anterioara, din toamna anului 2022, sectorul urmand sa se dezvolte, astfel, cu o medie de circa 8% pe an, in perioada 2023-2026, cu varfuri in 2024 si 2025, ani in care vor fi derulate cele mai multe lucrari pentru investitiile finantate prin Programul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).
In 2026, ultimul an prevazut pentru derulearea proiectelor din PNRR, dinamica de crestere a sectorului ar urma sa se tempereze, fiind prognozata o evolutie de +7,8%.
Sectorul de constructii ar urma, astfel, sa inregisteze cele mai dinamice evolutii din intreaga economie in urmatorii patru ani, fiind singurul domeniu care au urma sa realizeze cresteri procentuale de doua ori peste ratele anuale de crestere a PIB.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter