Recent, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) - institutie aflata in subordinea Guvernului Romaniei - a revizuit datele incluse in documentul intitulat "Proiectia principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada 2016-2020" in conformitate cu noile realitati economice, elaborand varianta preliminara de toamna (2016) a studiului, dat publicitatii la 16 septembrie a.c. Astfel, in ceea ce priveste evolutia Produsului Intern Brut (PIB), la nivelul anului in curs se preconizeaza o sporire reala de 4,8% (fata de 4,2% in documentul anterior), mai semnificativa comparativ cu saltul evaluat la 3,8% din 2015. In contextul actual, marcat de unele incertitudini si de impactul negativ estimat al perioadei electorale, nu este surprinzator faptul ca o sporire de mai mica amploare a valorii adaugate brute (VAB) ar putea fi inregistrata in acest an in ramura de constructii (+5,7% fata de 2015, cand s-a consemnat +8,8%), desi, pe termen mediu, sectorul respectiv poate ramane singurul in care se va remarca o recuperare accelerata a pierderilor. Practic, in ceea ce priveste indicele VAB, cresteri ale acestuia se vor remarca in 2016 atat in domeniul tertiar sau al serviciilor (+5,8%), respectiv in agricultura (+9,4%), in timp ce, daca se are in vedere contributia sa importanta la PIB, din pacate, industria va fi unicul domeniu unde se va inregistra o sporire mai putin sustenabila (+2,4%), dupa majorarea de +2% raportata anul trecut. Previziunile se afla, de altfel, in concordanta cu estimarile actuale ale Executivului si ale principalilor parteneri internationali (FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana). "Cresterea VAB din constructii la nivelul lui 2016 se datoreaza primordial majorarii indicatorului productiei, cu +5,5%, dupa ce in 2015, la acest capitol, a avut loc un progres de +8,9%. Cu toate acestea, daca se iau in considerare contributiile la cresterea reala a PIB (exprimate in puncte procentuale), in acest an industria va avea un aport de +0,6%, agricultura de +0,4%, constructiile de +0,4%, serviciile - in total de +3,1%, iar impozitele nete pe produs de +0,4% la cota de majorare generala, de +4,8%. Pe termen mediu, in conformitate cu proiectia actuala a principalilor indicatori macroeconomici, se asteapta ca in intervalul 2016-2020 PIB sa evolueze in marje pozitive, astfel: +4,8% in 2016, +4,3% in 2017, +4,5% in 2018, +4,7% in 2019 si +4,2% in 2020", se arata in documentul CNP.
Sectorul de profil poate redeveni unul din „motoarele” economiei nationale
Dupa rezultatele optime din 2015, la nivelul lui 2016 ramura constructiilor ar putea redeveni principalul motor al economiei nationale, indicele VAB urmand a spori succesiv, pana in 2020, cu niveluri superioare anumitor domenii economice, mai precis de +5,7%, +6%, +6,3%, +6,6% si +6,1%, pe baza cresterii productiei, respectiv a intregii piete (+5,5%, +5,8%, +6,2%, +6,5% si 6%), mai sustin expertii institutiei. De aceea, contributia ramurii de constructii la cresterea reala a PIB va fi pozitiva si situata la praguri relativ constante (+0,4% pentru anul 2016), iar pentru intervalul 2017-2020 acest indicator va ajunge la +0,5%. Pragurile respective sunt plasate, insa, sub cele specifice serviciilor (cu un aport cuprins intre +2,1% pana la +3,1%), insa la un nivel comparabil celui al impozitelor nete pe produs (+0,4% in 2016, apoi cate +0,4% in fiecare an ce a mai ramas din intervalul analizat, cu exceptia lui 2020, cand se va consemna +0,3%). In acelasi timp, a doua forta economica, dupa servicii, va fi cu siguranta industria, ce va avea contributii la cresterea reala a PIB situate de la +0,6% pana la +1,3%, in timp ce agricultura va avea un aport mai redus in acest sens (de +0,4% in acest an, apoi de cate +0,1% pentru restul perioadei prognozate, evidentiindu-se chiar o contributie nula in 2020). Observand modificarile procentuale fata de precedentele 12 luni, in ceea ce priveste structura PIB pe ramuri economice (determinata pe baza valorilor nominale), expertii CNP sustin ca, daca in 2015 sectorul de constructii a reprezentat 7,4% din PIB, in 2016 ar putea detine o cota mai mare (de 7,7%), iar in intervalul 2017-2020 va conta cu 7,8%, 7,9%, 8% si 8,1%, in detrimentul agriculturii, deoarece serviciile si industria vor ramane principalele ramuri din structura PIB (cu indicatori medii de circa 54% in sectorul tertiar si de 22%-23% in industrie). In mod separat si traditional pentru CNP, s-a estimat si evolutia industriei constructiilor metalice unde, dupa realizari pozitive anul trecut (+8,7%), se va instala un trend ceva mai ponderat de recuperare a pierderilor (+5,8% in 2016, circa +4,9% anul viitor, +4,7% in 2018, +4,2% in 2019 si +3,5% in 2020). Cresterea costului pe piata de constructii va fi insa inevitabila, dupa diminuarea de -2% din 2015 si o eventuala stabilizare in acest an (0%), ajungandu-se la niveluri medii anuale de +1%, +1,5%, +1,8% si 2% pentru perioada 2017-2020.
Cum va evolua volumul lucrarilor de constructii pe termen mediu?
Un capitol separat al noii prognoze, realizat de CNP in colaborare cu Institutul National de Statistica (INS), se refera la evolutia volumului lucrarilor de constructii in intervalul de referinta, exprimata ca serie bruta pentru anul de baza 2010, pentru ca abia in varianta finala a noii versiuni vor fi evidentiate modificarile procentuale fata de anul anterior. Informatiile se refera atat la dinamica volumului lucrarilor in total, cat si pe elemente de structura si pe tipuri de constructii, comparativ, insa, cu anul 2010. Datele exhaustive vizeaza perioada 2015-2020, observandu-se ca, dupa scaderea din 2014 (reflectata intr-un raport anterior al CNP), 2015 a reprezentat primul an de crestere sustenabila (cu +10,4%, din care +5,2% in cazul lucrarilor de constructii noi, +31,8% la cele de reparatii capitale si +13,3% la procedurile de intretinere si reparatii curente). Pe obiecte de constructii, insa, majorarea in volum de +10,4% din 2015 a fost cauzata exclusiv de augmentarea investitiilor statului, ceea ce a dus la un salt neasteptat al volumului lucrarilor de infrastructura. Astfel, in urma cu 12 luni, pe tipuri de constructii, lucrarile la imobile s-au diminuat in medie cu -1,1% (respectiv cu -5,8% la cladirile rezidentiale, pentru ca la cele nerezidentiale a avut loc un salt de +1,1%), in timp ce, in cazul constructiilor ingineresti, cresterea a fost de +20%.
Situatia din 2016 ar putea indica o ponderare a trendului ascendent, de vreme ce volumul lucrarilor de constructii va spori cu +5,5% fata de anul de baza 2010, mai precis cu +6% la constructiile noi, +0,1% pentru reparatiile capitale si +7,7% in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente (ca principale elemente de structura). In schimb, pe tipuri de constructii, in pofida unor demersuri ce ar putea duce la o noua majorare a volumului lucrarilor pe segmentul ingineriei civile (+8,4%), investitorii privati raman reticenti, intrucat la procedurile ce presupun constructia de cladiri se va remarca o crestere de numai +1,3%, rezultata, de fapt, ca urmare a majorarii de +5,5% pe segmentul rezidential, deoarece pe piata imobilelor cu alta destinatie fata de cea de locuinta ar putea avea loc un regres (-0,5%). In intervalul 2017-2020, dupa cum s-a aratat anterior, volumul lucrarilor de constructii urmeaza sa sporeasca, in medie, intr-un ritm de +5,8%, +6,2%, +6,5% si 6,7%, cele mai dinamice, ca elemente de structura, urmand sa fie constructiile noi (+6,3%, +7%, +7,5 si +7,8%), respectiv procedurile de intretinere si reparatii curente (+6,7%, +6%, +5,8% si +5,5%), intrucat cele de reparatii capitale (cu o valoare adaugata mai mare) vor progresa la niveluri aflate sub medie (+2%, +3%, +3,5% si +4%). Pe tipuri de constructii, lucrarile la cladiri nu vor mai regresa, ci dimpotriva, se vor majora cu +1,3% in acest an, apoi, in ordine, cu +1,5%, +2%, +2,2% si +2,3%. Segmentul rezidential ar trebui sa-si revina intr-un ritm ceva mai alert, cu sporiri anuale de +5,5%, +5,7%, +6%, +6,1% si +6,1% in perioada 2016-2020, iar cel nerezidential va frana, practic, parcursul acestui domeniu, cu fluctuatii succesive de -0,5%, -0,4%, 0%, +0,2% si +0,3% intre anii 2016 si 2020. Este tot mai clar faptul ca o eventuala crestere succesiva in ramura de constructii, asa cum prognozeaza CNP in varianta preliminara de toamna (din septembrie 2016), nu va putea avea loc fara o implicare mai puternica a statului, ca autoritate contractanta, astfel incat pentru lucrarile de infrastructura (constructii ingineresti) se prevad salturi peste medie, de +8,4% in acest an, apoi, pana in 2020 inclusiv, de +8,5%, +8,7%, +9% si +9,1%. Informatii suplimentare, la www.cnp.ro