RO EN
Coșul este gol

MHS Truck & Bus mizeaza pe un business de circa 125 milioane de euro in 2020

Piata de autocamioane pentru constructii, in principal basculante, a inregistrat o crestere semnificativa in 2019, evolutie remarcata si in primele luni din 2020. Elena Claudia Iordache, directorul executiv al MHS Truck & Bus Romania estimeaza mentinerea trendului ascendent din domeniu si in 2020, context in care afacerile companiei vor creste la circa 125 milioane de euro.
MHS Truck & Bus este importatorul MAN in Romania de peste 10 ani. In prezent, compania detine o retea de 8 ateliere de service (Bucuresti, Otopeni, Constanta, Bacau, Brasov, Cluj-Napoca, Sibiu si Timisoara) care asigura acoperirea completa a teritoriului tarii, alaturi de cei 5 parteneri de service (din Iasi, Slatina, Baia-Mare, Oradea, Piatra Neamt).
Interviu cu Elena Claudia Iordache (44 de ani), director executiv la MHS Truck & Bus Romania si manager cu o experienta profesionala de 13 ani pe piata de autovehicule comerciale grele.
 
- Ce evolutie inregistreaza afacerile companiei?
- Anul trecut, MHS Truck & Bus Group a inregistrat o crestere a cotei de piata cu 0,8% in conditiile in care piata totala de vehicule comerciale grele noi a scazut cu 8%. Compania a ocupat pozitia de leader pe segmentul de vehicule comerciale grele noi pentru constructii, inregistrand o cota de piata de 26%. Tot in 2019, activitatea after sales a inregistrat o crestere cu 13,2% a numarului de lucrari de service in comparatie cu anul anterior. In prezent, vehiculele noi reprezinta circa 63% din totalul cifrei de afaceri, 24% sunt masini rulate, iar diferenta de 13% este asigurata de service (manopera si piese de schimb).
 
- Ce obiective si planuri de investitii/ extindere aveti pe piata din Romania?
- Anul 2020 va fi un an dedicat noutatilor, dezvoltarii si imbunatatirii continue a activitatii MHS Truck & Bus Group. Anul acesta va fi marcat, in primul rand, de lansarea, atat la nivel international, cat si la nivel national, a noii generatii de camioane MAN TG3, moment mult asteptat de clienti. De asemenea, anul acesta vom demara vanzarea pe piata locala a gamei de vehicule comerciale usoare MAN TGE. Anul 2020 va fi dedicat, de asemenea, si dezvoltarii retelei nationale de service-uri MHS Truck Service prin inaugurarea unui nou sediu MAN in Oradea, acesta oferind atat servicii de vanzare, cat si servicii de after sales clientilor din zona respectiva.
 
- Care este impactul digitalizarii si al noilor tehnologii in companie?
- MHS Truck & Bus Group pune foarte mare accent pe tehnologiile noi care sporesc calitatea serviciilor oferite clientilor sai. De aceea, compania noastra are un plan de implementare si promovare intensiva pentru acest an, a solutiilor digitale specifice vehiculelor comerciale MAN.
 
- Care sunt noutatile tehnice pe piata nationala si globala de autocamioane?
- Incepand cu septembrie 2019 a intrat in vigoare noua norma de poluare EuroVId, care este obligatorie pentru toate vehiculele comerciale grele noi. De asemenea, incepand cu ianuarie 2021 intra in vigoare noi reglementari de siguranta cu privire la cabinele autocamioanelor. In acest sens, MAN a echipat, inca de anul trecut, autosasiele sale cu noile motoare EuroVId, iar anul acest a lansat pe piata modele noi de camioane, ale caror cabine corespund noilor reglementari europene de siguranta.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter