In contextul unei cresteri de aproximativ 10% a pietei locale de utilaje pentru constructii, estimata in 2015, afacerile companiei Bergerat Monnoyeur Romania, distribuitorul local al utilajelor Cat, vor inregistra o evolutie de peste 15% in acest an, fata de nivelul din 2014, pana la 45 milioane de euro. Pentru 2016, Liviu Neagu, directorul general al companiei, estimeaza vanzari totale de circa 50 milioane de euro la nivelul firmei pe care o conduce, in contextul in care sectorul utilajelor s-ar putea majora cu aproximativ 10%. Evolutia pozitiva preconizata pentru 2016 se poate realiza prin dezvoltarea unor proiecte de infrastructura, dar si a lucrarilor private si a celor finantate din fonduri europene. Bergerat Monnoyeur este dealer exclusiv al furnizorului nord-american de utilaje pentru constructii Caterpillar - lider mondial pe acest segment de activitate. Corporatia a raportat, pentru anul 2014, o cifra de afaceri de 55,18 miliarde USD, in usoara scadere comparativ cu exercitiul financiar precedent. Pentru 2015, prognozele preliminare indica un nivel al incasarilor de circa 50 miliarde USD.
Interviu cu Liviu Neagu (52 de ani), directorul general al Bergerat Monnoyeur Romania si presedintele Asociatiei Distribuitorilor de Utilaje pentru Constructii (ADUC).
- Cum comentati fluctuatiile de pe piata globala de utilaje pentru constructii, din acest an?
- Vanzarile de utilaje pentru constructii din Europa sunt cu 1% in crestere fata de prognozele initiale din 2015, atat in ceea ce priveste numarul de masini comercializate, cat si cifra de afaceri din domeniu. In rest, activitatea de pe celelalte continente se afla, in acest moment, sub nivelul previzionat initial. Un impact mare asupra rezultatelor il au vanzarile de utilaje din China, Rusia si America de Sud, piete care au scazut, in acest an, cu pana la 40% fata de nivelul din 2014. Implicit, toate companiile din domeniu a fost afectate. Decizia grupului Caterpillar de a restrange si reorganiza activitatea este cat se poate de legitima. Reducerea de efective realizata la nivel de grup nu reprezinta, neaparat, un aspect negativ. Reducerea de costuri si mentinerea cheltuielilor sub control sunt primele masuri care trebuie luate in perioade de criza.
- Credeti ca urmeaza o noua criza?
- Noi ne pregatim pentru o noua criza. Este foarte posibil ca situatia actuala de la nivel mondial, cu defazarea de rigoare, sa se extinda si in Romania. Anul acesta, Europa s-a comportat bine in domeniul constructiilor, insa, prognozele globale pentru 2016 nu sunt foarte bune. Crizele se vor inmulti in perioada urmatoare, fiind tot mai frecvente. Trebuie sa ne asteptam ca, o data la 2-4 ani, sa intampinam dificultati in acest sens. Cand conduci un business in Romania, este foarte greu sa anticipezi o criza. Chiar daca avem 25 de ani de experienta pe piata romaneasca, inclusiv experienta anilor 2009-2010, informatiile de pe piata sunt vagi si nu pot oferi o perspectiva clara asupra viitorului. Pot sa va spun ca, in functie de amploarea si numarul santierelor ce vor fi deschise in 2016, piata locala de utilaje poate stagna sau chiar scadea. Pentru dezvoltare, este foarte important sa se lucreze in toate zonele tarii, nu numai in jurul tronsoanelor de autostrada, care sunt oricum mici si insuficiente pentru a sustine activitatea tuturor firmelor din domeniu.
- Ce ar trebui intreprins, la nivel de tara, pentru a evita un posibil dezastru economic precum cel din 2009-2010?
- Sunt surprins de doua chestiuni: vom avea bugete pentru anumite sectoare, dar, din pacate, am impresia ca nu avem proiecte finalizate. Pe piata se vorbeste la modul foarte general despre marile proiecte de infrastructura, agricultura, mediu etc. Am impresia ca noi nu avem aceste proiecte gata. Mai avem putin pana in 2016, ne apropiem de 2020 si se pare ca nu am invatat nimic din primul exercitiu bugetar (2007-2013) si anume ca, atunci cand mergem la Bruxelles, nu putem prezenta idei de business. Ca sa fim eficienti, trebuie sa propunem proiecte care sunt deja aprobate, fiabile si care, in momentul in care dispun de finantare, pot fi demarate imediat. Pentru a nu esua si in noul exercitiu bugetar comunitar, este necesar ca statul sa investeasca in partea de proiectare, pe obiective de mediu, agricultura, infrastructura etc. In 2018-2019 trebuie sa avem proiectele facute deja. Daca vrem sa construim o autostrada, intai va trebui sa platim de la buget partea de proiectare, studiile de fezabilitate etc. La Bruxelles trebuie sa ajunga proiectul complet, cu toata documentatia si cu bugetul estimat. Dupa avizarea favorabila, autoritatile vor putea organiza licitatia in, sa zicem, cel mult trei luni si, dupa alte maximum sase luni, poate incepe proiectul. Acesta este modul in care putem asigura o absorbtie corecta a fondurilor europene. Este posibil sa ni se raspunda ca nu avem resursele bugetare necesare pentru realizarea studiilor de fezabilitate si de proiectare, insa trebuie sa gasim resurse, pentru ca aici si acum investim pentru viitor.
- Revenind la piata locala de utilaje, cum a evoluat aceasta in 2015 si ce perspective sunt pentru viitor?
- Anul 2015 a reprezentat cea mai buna perioada de dupa criza pe piata de utilaje din Romania, pana la finele anului urmand a se depasi 1.500 de unitati vandute. Cresterea de aproximativ 10% este deosebit de importanta pentru Romania, dar nu compenseaza scaderea drastica din 2010. Evolutia din acest an se datoreaza, preponderent, fondurilor europene alocate prin POS CCE, circa 80% din utilajele de mari dimensiuni fiind achizitionate cu sprijinul acestui program. Anul viitor, excluzand partea de proiecte europene, vanzarile de utilaje achizitionate "cash" sau prin leasing s-ar putea majora cu 10%-15%. Daca in 2015 achizitiile de utilaje pe baza subventiilor comunitare au reprezentat aproximativ 45% din piata, in momentul de fata evolutia acestui segment este greu de anticipat in 2016.
- Cum vor evolua afacerile Bergerat Monnoyeur, in acest context?
- Afacerile Bergerat Monnoyeur se vor alinia la tendintele pietei de profil. Avem utilaje aproape peste tot, de la cariere si balastiere pana la lucrari in centru vechi al Capitalei, de la agricultura pana la tronsoanele de autostrazi. Zilnic, peste 100 de echipamente Cat lucreaza efectiv pe santierele de autostrazi din toata tara. Mai mult, in 2015 avem operational si primul utilaj hibrid vandut in Romania. La nivel national, beneficiem de o arie de acoperire extrem de mare si faptul ca dispunem de o gama completa de utilaje ne ajuta sa abordam segmente de piata foarte variate. Pentru anul viitor pregatim lansarea unor noi produse pe piata utilajelor, dar nu putem oferi inca detalii suplimentare. Totodata, urmeaza sa reinnoim parteneriatul cu Mitsubishi Caterpillar Forklift (MCF). In ceea ce priveste sistemele Trimble, distribuite prin SITECH Romania, am depasit tinta de vanzari stabilita pentru primul an de activitate. Clientii care au parut ca ezita, dar pana la urma au instalat sistemele pe utilaje, sunt foarte multumiti.
- Numiti trei masuri urgente pe care le-ati intreprinde daca ati fi lider politic.