
Industria de profil se afla in pragul unui colaps. Statul si bancile contribuie la aceasta stare
Preturile pentru serviciile de inchiriere a utilajelor s-au inscris pe un trend puternic descrescator incepand din luna noiembrie 2011, atingand un nou minim istoric dupa cel din iunie 2010. Acest factor a determinat cresterea pierderilor companiilor din domeniu si, impreuna cu majorarea numarului de insolvente in randul clientilor (reprezentati, in special, de firme de constructii), au dus intreaga industrie in pragul unui colaps. "In mod exceptional, statul contribuie la cresterea concurentei neloiale prin faptul ca nu ia masuri legale pentru firmele care continua sa nu-si plateasca taxele. Exista, astfel, numeroase cazuri in care atat firmele de inchirieri, cat si clientii acestora, isi cer in mod fraudulos insolventa si, in loc sa-si restructureze activitatea pe firma intrata in insolventa, continua sa foloseasca activele acesteia si sa «produca» in continuare in cadrul unor societati noi, cu denumiri modificate «usor». Mai grav este faptul ca isi reiau aceste practici si in cazul noilor companii infiintate si nimeni nu ia nicio masura. Din pacate, chiar si sectorul bancar contribuie la aceasta frauda si intretine concurenta neloiala prin «transferarea» bunurilor finantate de pe firma aflata in insolventa pe noua firma a acelorasi actionari, in incercarea de a scapa de povara provizioanelor pe care ar trebuie sa le marcheze prin intrarea in insolventa a clientilor lor. Chiar BNR, prin reglementarile referitoare la SPV (special purpose vehicles), incurajeaza aceasta practica, acordandu-le bancilor posibilitatea de a «curata» bilantul de activele toxice. Astfel, in loc sa creasca controlul asupra modului in care bancile acorda credite firmelor cu actionariat dovedit fraudulos, incearca sa «repare» efectele, pierzand din vedere faptul ca firmele corecte platesc pentru aceste fraude", a precizat Stefan Ponea.
Concurenta neloiala si toleranta fata de evaziunea fiscala vor continua sa afecteze piata de profil
Concurenta neloiala din partea companiilor multinationale, care ofera pe piata preturi de dumping sustinute de firmele-mama, evaziunea fiscala, lipsa cunostintelor minime de management pentru echipele de conducere ale firmelor si o politica total eronata a colectarii de taxe impusa de autoritati reprezinta principalele dificultati ale pietei de inchiriere de utilaje. "In loc sa creasca gradul de colectare extrem de scazut, statul si angajatii acestuia sporesc atat numarul, cat si valoarea impozitelor si taxelor, gandindu-se ca vor reusi sa stranga mai mult. Nu reusesc, insa, decat sa creasca presiunile asupra contribuabililor corecti, in avantajul celor care oricum nu platesc aceste taxe, indiferent de numarul sau valoarea lor. Este o «crima economica» in care exista trei castigatori (statul, bancile si evazionistii) si un singur invins, respectiv antreprenorul sau investitorul corect", a mai spus presedintele ARI Rental.
Obiective esentiale stabilite pentru 2014
Pentru anul viitor, conducerea ARI Rental are in vedere popularizarea conceptului de inchiriere, prin demonstrarea avantajelor acestui tip de servicii pe termen scurt si mediu. De asemenea, va fi dezvoltat un cod de conduita in afaceri, dedicat atat membrilor asociatiei, cat si colaboratorilor acesteia, cu scopul declarat de a imbunatati calitatea relatiilor existente. "Nu in ultimul rand, este vizata oferirea unei platforme comune de lucru pentru dezvoltarea pietei de inchirieri, care sa includa un forum de discutii si schimb de idei si bune practici in domeniu, menite sa aduca plus-valoare clientilor si membrilor comunitatii noastre, prin cresterea nivelului de competitivitate si disponibilitate a serviciilor si produselor oferite", a concluzionat Stefan Ponea. Pentru informatii suplimentare, click aici!