RO EN
Coșul este gol

Tragedia de pe Autostrada Moldovei si presiunea pe a “finaliza inainte de termen”

Accidentul ce a avut loc in noaptea de 21 septembrie 2023 pe santierul Autostrazii Moldova, sau, mai precis, contextul in care s-a produs acesta, este rezultatul a ceea ce se intampla in realitate pe unele santiere. Se lucreaza sub presiunea timpului, cu personal din ce in ce mai slab pregatit, de foarte multe ori fara contracte legale de munca si fara respectarea unor cerinte minime de sanatate si securitate in munca. 
In cazul in care nimic nu se va intampla pentru ca lucrul pe santier sa devina mai sigur si mai curat, cei patru morti si cinci raniti vor reprezenta numai inceputul a ceea ce va urma, avand in vedere numarul mare de proiecte ce vor trebui realizate repede! Atat de repede, incat sa se pierde din vedere ca cei care lucreaza sunt oameni.
Conform rapoartelor anuale emise de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS), in 2021 si 2022 au murit, anual, 30 de oameni pe santiere, iar alti aproximativ 250 s-au accidentat. Si aceasta situatie nu se intalneste numai pe santiere. Aproximativ 100 de oameni mor anual in urma unor accidente de munca, iar motivele sunt mereu aceleasi: efectuarea necorespunzatoare a operatiilor de munca, caderile de la acelasi nivel/ de la inaltim si diverse omisiuni - neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare; neefectuarea in timp util a unor operatii indispensabile securitatii muncii etc.
CNAIR, UMB Grup, Transgaz si toate numele care au aparut in acest caz sunt numai nume. In locul lor pot fi, si vor mai fi, si alte nume, cei 4 morti si 5 raniti pot fi si, probabil, vor fi 40 de morti, 500 de raniti, iar toate aceste tragedii, in timp, ajung statistici.
La fel ca accidentele rutiere care, produse din graba de a ajunge mai repede, ne fac sa ajungem mai tarziu, sau deloc, la fel si aceste accidente pe santiere, produse din graba de a finaliza mai repede lucrarile, vor determina anchete si cercetari care nu vor face decat sa intarzie proiectele.
Insasi sintagma "finalizam inainte de termen", care a devenit un fel de laitmotiv in discursurile politicienilor, arata cat de gresit sunt privite lucrurile. Nu trebuie sa finalizam inainte de termen. Trebuie sa respectam oamenii (programul, drepturile, siguranta lor), trebuie sa le asiguram conditiile de munca si salarii decente pentru a nu fi nevoiti sa lucreze in disperare si in orice conditii, trebuie sa ne asiguram ca in cadrul companiilor se respecta toate procedurile legale si de SSM, sa asiguram toate operatiunile anterioare demararii santierelor in timp (un proiect sa dureze 2-3 ani, nu sa-l tergiversam 10-12 ani si apoi sa punem presiune sa fie construit repede etc.).
Si apoi sa cerem constructorilor sa le finalizeze la timp, nu mai repede, nu mai tarziu. Corect, si la timp.
Acum se cauta vinovati, se ofera condoleante si, probabil, se vor oferi despagubiri familiilor. Am speranta, insa, ca dupa ce acestea se vor fi incheiat, vom incepe sa respectam. Oamenii, Legea, Munca. Exact in aceasta ordine si cu tot ce implica respectul.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter