RO EN
Coșul este gol

Vindem-Ieftin.ro: Top 5 materiale de constructii care s-au scumpit

Pentru sectorul de constructii, anul a inceput intens: materialele se scumpesc in continuare, iar dezvoltatorii imobiliari si cei ce construiesc sau renoveaza in aceasta perioada sunt in dificultate. Daca in 2023 producatorii de materiale de constructii se intreceau in campanii promotionale, acum, este un exercitiu de echilibristica tot mai dificil sa mentina preturile fara a compromite calitatea si sa ramana competitivi pe piata. Exista insa si solutii, ne asigura specialistii. Care este dinamica pietei in anul 2024 si cum ne putem adapta eficient la noua realitate aflam din cele ce urmeaza.
De la fier beton si polistiren, pana la ciment, OSB si panourile sandwich, toate materialele de constructii costa mai mult: fierul beton a crescut estimativ cu 10-15%, polistirenul s-a scumpit cu 5-8%, panourile sandwich cu 10%, iar cimentul, cu 3-5%. Pretul OSB-ului va creste progresiv, incepand cu 10% in luna martie iar o luna mai tarziu, cu inca 7%. Pana si caramida, care era disponibila anul trecut cu reduceri substantiale, dupa ce aceste promotii au incetat, a ajuns sa coste cu pana la 17% mai mult.
Iar cresterile nu par sa se opreasca, mai ales sub imperiul inflatiei. Desigur, ajustarile vor tine pasul cu cererea din piata.
 
Producatorii cauta solutii pentru temperarea preturilor 
Anul trecut, criza izocianatului - materie prima in productia de panouri sandwich, ce afecteaza semnificativ pretul produsului final - a obligat furnizorii sa caute solutii alternative ca sa nu majoreze preturile si oferta sa ramana accesibila consumatorilor.
Contextul politic ingreuneaza aprovizionarea: de pilda, clientii evita sa cumpere materiale de constructii produse in Ucraina pentru ca nu au garantia ca se respecta standardele UE.
Scumpirea lemnului a determinat producatorii locali de OSB sa-si diversifice sursele si sa importe din Cehia, Ungaria sau Polonia - strategie care atenueaza impactul scumpirilor de moment si contribuie la sustenabilitatea proiectelor de constructii pe termen lung.
 
 
Criza genereaza noi oportunitati
Ca in orice criza, apar si oportunitati de business: producatorii nationali de caramida au pornit cuptoarele, iar la inceputul lunii martie deja vor relansa pe piata propriile produse. De asemenea, se anunta deschiderea a doua noi fabrici de panouri sandwich, in Romania.
"Piata actuala este foarte dinamica, iar asta implica atat plusuri, cat si provocari: nu este facil pentru furnizori sa caute constant solutii pentru a oferi materiale de constructii fara a face rabat la calitate, mai ales in contextul inflatiei crescute la nivel global. Dar acest context poate aduce si avantaje clientilor, fie acestia persoane fizice ori firme mici sau mijlocii. De exemplu, doi mari producatori au anuntat ca vor deschide noi fabrici de panouri sandwich in Romania, ceea ce inseamna ca produsele vor fi mai usor de procurat, iar termenele de livrare se vor reduce: daca in anii trecuti comenzile soseau in 6-7 saptamani, atunci cand materialele de constructii vor fi produse in tara, clientii le vor primi in maximum 3 saptamani", mentioneaza Cosmin Raileanu, CEO Vindem-Ieftin.ro, unul dintre principalii furnizori din acest sector.
Pe o piata dinamica, in continua schimbare, provocarile sunt iminente. Dar ceea ce se prezinta initial drept criza, cel putin pentru un sector economic, poate fi o "mina" valoroasa de explorat pentru altul. Cu conditia ca antreprenorii sa reactioneze rapid, sa sesizeze oportunitatea si sa o valorifice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter