Compania Swing Trade - Sovata, specializata in comercializarea de usi de garaj, sisteme de automatizare si grilaje dispune in prezent de cinci puncte de lucru, in Sibiu, Cluj-Napoca, Bistrita, Sovata si Corunca. Aria de distributie este dezvoltata la nivel national (in aproximativ 22 de judete) si in Republica Moldova. In continuare, directorul general al firmei ofera detalii suplimentare cu privire la activitatea societatii si a segmentului specific de piata.
Hegyi Sandor, director general al Swing Trade: „Anul acesta am adoptat o strategie de afaceri care are ca obiectiv central investitiile in promovare si vanzari. De asemenea, intentionam sa majoram reteaua de dealeri, care include in prezent aproximativ 90 de parteneri, intrucat ne-am confruntat cu probleme pe acest plan. Astfel, multi dintre acestia au incetat colaboarea cu noi, avand probleme de ordin financiar, dar suntem optimisti si consideram ca vom gasi repede alte colaborari. Avem deja solicitari din partea unor firme de profil, care au fost nevoite sa-si inceteze parteneriatele cu societati de tamplarie, ce si-au restructurat, la randul lor, activitatea. Un alt proiect pe care il avem in vedere in 2010 consta in implicarea in realizarea de ferestre/usi din PVC si aluminiu, probabil in colaborare cu o companie straina. In privinta cererii, predomina proiectele rezidentiale, cele din domeniul industrial fiind din ce in ce mai rare. In ansamblu, evolutia activitatii pentru noi a fost una pozitiva, iar pentru 2010 estimam o majorare cu 15% a cifrei de afaceri de 3,9 milioane de lei pe care am obtinut-o in 2009”.