RO EN
Coșul este gol

MINDO SA: Reducere a capitalului social, in vederea acoperirii pierderilor anterioare

Producatorul de materiale pentru constructii Mindo SA - Dorohoi a raportat o scadere de -1,87% a cifrei nete de afaceri din 2018, pana la 32,67 milioane de lei. In acelasi interval, compania a consemnat o pierdere neta de -870.560 de lei. Domeniul principal de activitate a societatii este reprezentat de fabricarea de mortare si polistiren expandat, in plan secundar fiind operatiunile de innobilare (prelucrare) a nisipurilor in instalatii speciale si alte produse de cariera si servicii. Astfel, vanzarile de materiale de constructii au reprezentat 41,92% din cifra de afaceri, fiind urmate de livrarile de polistiren expandat (39,35%), de vanzarile altor marfuri (16,12%), precum si de prestarile de servicii (2,61%), in timp ce divizia de nisipuri innobilate si fainuri de silice a avut o contributie nula la rulaj, spre deosebire de anul 2017, cand a contat cu o pondere de 1,69%.
La finele lunii decembrie 2018, Mindo SA a declarat o cota de 2,5% pe piata romaneasca de adezivi si mortare uscate, respectiv una de 2,8% in domeniul polistirenului expandat. La aceeasi data, societatea avea 58 de angajati, conducerea executiva fiind asigurata de Serban Dragos Cazanisteanu, directorul general al companiei, care – referindu-se in notele explicative la evenimentele recente (ulterioare bilantului pentru anul 2018) –, a aratat ca „anul 2019 prezinta aceleasi perspective de vanzari ca 2018” si ca „avand in vedere hotararea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 25.10.2018, privind reducerea capitalului social al societatii, in vederea acoperirii pierderilor inregistrate in anii anteriori, la data de 18.01.2019 reducerea capitalului social a fost inregistrata la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Botosani. Ulterior, la data de 29.01.2019, Autoritatea de Supraveghere Financiara a emis Certificatul de Inregistrare Valori Mobiliare aferent reducerii capitalului social, iar la 11.02.2019 reducerea a fost inregistrata si la Depozitarul Central. Ulterior acestei operatiuni, capitalul social al Mindo SA - Dorohoi este de 3.325.474,2 lei, impartit in 33.254.742 de actiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei/actiune”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter