RO EN
Coșul este gol

HORNBACH: Consolidare pe piata de bricolaj si crestere cu peste 16% a afacerilor

Vanzarile realizate de grupul german Hornbach in perioada martie - mai 2014 au crescut cu 16% fata de aceeasi perioada din 2013, depasind un miliard de euro. In Romania, holdingul detine trei magazine in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti), unul in Brasov si altul in Timisoara (cu o suprafata totala de 77.500 mp), ce au raportat la finele lui 2013 afaceri totale de 100,4 milioane de euro, in crestere cu 9,5% fata de nivelul anului anterior. Operatiunile locale sunt gestionate prin intermediul Hornbach-Baumarkt AG (ce gestioneaza activitatea a 143 de unitati de vanzare din noua tari ale Europei), divizia raportand o crestere cu 16,4% a incasarilor, pana la 976,7 milioane de euro. In perioada analizata, in portofoliul Hornbach-Baumarkt AG au intrat doua magazine noi, deschise la Lübeck (Germania) si Praga (Cehia). Profitul raportat de grup in acelasi interval s-a majorat considerabil, pana la 87,3 milioane de euro. "In martie 2014, magazinele noastre au inregistrat o adevarata explozie a cererii in domeniul constructiilor si gradinaritului. Nu am reusit numai sa compensam scaderea profitului inregistrata in primul trimestru al anului trecut, din cauza iernii grele, ci chiar am reusit sa asiguram o crestere considerabila a rezultatului net", a declarat Roland Pelka, directorul financiar al Hornbach, cu ocazia prezentarii situatiilor financiare trimestriale.
Din punct de vedere regional, in primul trimestru al anului financiar 2014-2015, magazinele Hornbach din Germania au inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 20%, pana la 574,5 milioane de euro, datorita primaverii calde si a unei conjuncturi favorabile. Unul dintre factorii care au dus la aceasta evolutie pozitiva a concernului, aflat pe locul trei ca marime in acest sector pe piata germana, a fost consolidarea pietei de constructii si gradinarit, in urma inchiderii magazinelor Praktiker si Max Bahr, aflate in insolventa. Pe plan international, vanzarile din cele opt tari (fara Germania) au crescut cu 11,7%, atingand 402,1 milioane de euro.
In ceea ce priveste societatea Hornbach Baustoff Union GmbH (HBU), divizia business-to-business a concernului german, aceasta a raportat o crestere de 10,1% a cifrei de afaceri in intervalul analizat, pana la 58 milioane de euro. La finele lunii mai 2014, HBU detinea 25 de magazine de materiale de constructii in zona de sud-vest a Germaniei si alte doua in Franta (provincia Lorena).
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter