RO EN
Coșul este gol

BASF: Performanta vanzarilor a fost afectata de scaderea livrarilor trimestriale

Vanzarile grupului BASF, realizate in trimestrul al treilea din 2023, s-au ridicat la 15,7 miliarde euro, in scadere cu 6,2 miliarde de euro comparativ cu perioada similara a anului precedent. Declinul a fost cauzat, in principal, de preturile considerabil mai mici, mai ales pe segmentele de materiale, produse chimice si tehnologii de finisare a suprafetelor. In plus, performanta vanzarilor a fost afectata de scaderea livrarilor. Comparativ cu trimestrul corespunzator al anului precedent, venitul din exploatare (EBIT) a scazut cu 772 milioane de euro, pana la 575 milioane de euro. Aceasta evolutie este in concordanta cu estimarile ce indicau o valoare de 601 milioane de euro. In ceea ce priveste profitul EBITDA, acesta s-a diminuat cu 780 milioane de euro, ajungand la 1,5 miliarde euro. Venitul net a fost de - 249 milioane de euro. Activele totale ale grupului se ridicau la 82,6 miliarde euro la finele lunii septembrie a.c., iar datoria neta cumula 18,9 miliarde euro (in crestere cu 2,6 miliarde euro fata de sfarsitul anului 2022, dar in scadere cu 1,4 miliarde de euro fata de 30 iunie 2023). Fluxurile de numerar din activitatile de exploatare au fost de 2,7 miliarde euro in trimestrul al treilea din 2023, in crestere de la 2,3 miliarde euro in perioada de referinta. Fluxul liber de numerar a totalizat 1,5 miliarde de euro. Conform estimarilor expertilor grupului, programele actuale de economii vor genera reduceri totale ale cheltuielilor de 1,1 miliarde euro anual, pana in 2026. BASF lucreaza constant la structurile sale de costuri pentru a-si imbunatati competitivitatea, in special in Europa. Pentru trimestrul al patrulea, compania se asteapta ca productia din industria chimica globala sa se stabilizeze. Cu toate acestea, perspectivele macroeconomice raman extrem de incerte in mediul actual de politica a ratei dobanzii si avand in vedere cresterea riscurilor geopolitice. Cresterea preturilor la materiile prime, in special, ar putea afecta cererea si profitabilitatea. In Romania, BASF a inregistrat in 2022 o cifra de afaceri de 979,62 milioane de lei, cu aproape 27% mai mare fata de cea din anul precedent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter