In trimestrul al treilea al anului fiscal 2011, grupul francez Mr. Bricolage a consemnat o majorare de 0,5% a cifrei de afaceri, volumul vanzarilor atingand nivelul de 153,16 milioane de euro. Cea mai importanta actiune care a avut loc in ultima perioada a fost constituita de finalizarea negocierilor pentru semnarea unui contract de colaborare cu Sevea Group. Noul parteneriat comercial are ca obiectiv consolidarea pozitiilor celor doua entitati economice, urmarindu-se utilizarea la maximum a capacitatii de distributie detinute de Mr. Bricolage si exploatarea know-how-ului Sevea in sectorul de gradinarit. Colaborarea actuala reprezinta, de fapt, o continuare a unui parteneriat existent intre unitatea centrala de service Les Briconautes si doua filiale ale Pollen Group (parte a Sevea). Conform declaratiilor managerilor celor doua companii, intre acestea exista un nivel inalt de sinergie, ceea ce va duce la obtinerea unor avantaje nete pe termen mediu si lung, dintre care pot fi enumerate: optimizarea performantei economice si majorarea incasarilor Sevea, prin facilitarea realizarii aprovizionarii la costuri optime; consolidarea pozitiei strategice a Mr. Bricolage, care este in prezent lider pe segmentul independent de retail si completarea ofertei acestei retele. Informatii suplimentare, la www.mr-bricolage.com
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.