RO EN
Coșul este gol

MMPS: 44 de accidentari pe santiere in primul trimestru, din care unul mortal

In primele trei luni din 2021, pe santierele de constructii de cladiri din Romania au fost inregistrate accidente de munca soldate cu un numar total de 44 de accidentari, din care unul a fost mortal, potrivit unui raport al Ministerului Muncii si Protectiei Sociale (MMPS). In total, in perioada ianuarie - martie 2021, la nivelul intregii economii a fost inregistrat un numar de 752 de persoane accidentate, cu 43,4% mai putin decat in aceeasi perioada a anului 2019, cand au fost inregistrate 1.329 de persoane accidentate. Indicele de frecventa (numarul de accidentati care revine la 1.000 de lucratori) a fost 0,55‰ pentru totalul persoanelor accidentate, in scadere cu 43,7% fata de aceeasi perioada a anului 2019, cand a fost 0.98‰, la nivel national.
Raportat la numarul total, accidentele de pe santierele de constructii de cladiri au reprezentat 5,9% din totalul accidentatilor in economia nationala (a doua cea mai ridicata rata dupa fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor), fiind cu 54,2% mai putini decat in aceeasi perioada a anului 2020, cand au fost 96 de accidentati. In sector s-a inregistrat si un accidentat mortal, reprezentand 10% din totalul accidentatilor mortal din economia nationala, mai putin cu 91,7% decat in aceeasi perioada a anului 2020, cand au fost 12 accidentati mortal.
Din punct de vedere regional, cele mai multe accidente de munca din intervalul analizat s-au inregistrat in Bucuresti (122 accidentati, reprezentand 16,2% din totalul accidentelor pe tara, cu 64,5% mai putini decat in aceeasi perioada a anului 2020), dar si in Brasov (61 de accidentati), Maramures (41), Constanta (36), Arad (32) si Sibiu (26).
In ceea ce privese numarul accidentati mortal, au fost inregistrate doua cazuri in Bacau si cate unul in fiecare din judetele Covasna, Teleorman, Botosani, Braila, Bistrita, Valcea, Alba si Constanta.
Cele mai multe accidente au fost suferite de persoane cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani (57,5% din total), in timp ce 62,5% din persoanele accidentate, adica 303 lucratori, au avut o vechime de pana in cinci ani la locul de munca.
Printre cauzele cele mai frecvente ale accidentarilor s-au aflat efectuarea necorespunzatoare a operatiilor de munca (43,5% din totalul accidentelor), caderile de la acelasi nivel/ de la inaltime (31,9%) si diverse omisiuni - neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare; neefectuarea in timp util a unor operatii indispensabile securitatii muncii etc. (8,8%).
In primul trimestru al acestui an, inspectoratele teritoriale de munca din tara au efectuat 18.899 de controale si au sanctionat 3.904 angajatori. Inspectorii au aplicat 5.840 de sanctiuni contraventionale, cu o valoare totala a amenzilor de 25,46 milioane de lei si, de asemenea, au dispus aproape 25.000 de masuri ca urmare a neconformitatilor depistate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter