Radu Burnete, Directorul executiv Concordia, explica situatia salariului minim pentru angajatori si propunerile Concordia vizavi de cresterea acestuia in 2023:
Ministerul Muncii a publicat in consultare publica Hotararea de Guvern prin care salariul minim pentru anul 2023 va creste la 3000 de lei. Asa cum am spus si in discutiile oficiale cu Guvernul Romaniei sustinem aceasta crestere in masura in care ea este insotita de o scadere a poverii fiscale pe munca pentru toti salariatii din Romania. Au fost astfel de propuneri pe care nu le vedem reflectate in HG si speram ca ele vor fi discutate saptamana viitoare asa cum am agreat cu Guvernul. Propunerea noastra a fost ca pentru primii 450 de lei salariatii sa nu datoreze contributii sociale indiferent de venituri, nu doar cei care sunt remunerati la nivelul salariului minim. Daca aceasta masura ar fi aplicata intr-o maniera discriminatorie, doar celor cu salariul minim, ar crea multiple probleme in practica prin inducerea unor praguri artificiale la depasirea salariului minim cu efectul comprimarii salariatilor in zona acestuia.
Este un moment oportun sa reducem povara fiscala pe munca. O astfel de masura poate deveni neutra pentru bugetul de stat prin extinderea bazei de impozitare, combaterea platilor la gri si la negru care sunt endemice in anumite sectoare de activitate si prin plafonarea contributiilor sociale la un nivel rezonabil pentru a reduce tentatia de a evita plata lor prin forme de mascare a muncii in alte tipuri de relatii juridice. Pe subiectul reducerii platilor la negru si la gri as puncta ca asteptarea noastra este sanctionarea drastica a celor care fac asta si controale mai bine tintite. Nu sustinem masurile de crestere a fiscalitatii ca impozitarea excesiva a muncii part-time pentru ca ele creeaza inechitate acolo unde autoritatile ar trebui sa fie de fapt mai eficiente in control.
Inchei cu o referire tot la povara fiscala. Intelegem necesitatea cresterii salariului minim in contextul economic actual, dar este la fel de important sa avem grija la costurile companiilor care pierd din competitivitate datorita costurilor foarte mari cu energia. Noi ne uitam la peisajul intreg. Propunerea noastra aduce un beneficiu net angajatilor cu un cost suportabil pentru majoritatea companiilor si care poate avea un impact redus asupra finantelor publice in conditiile explicate anterior.
Puteti consulta analiza pe care se intemeiaza pozitia Concordia in acest document.