RO EN
Coșul este gol

SAINT-GOBAIN: Trend ascendent al cererii de materiale in 2021, datorat renovarilor

Dupa o crestere importanta a pietei materialelor de constructii in 2020, evolutia ascendenta va continua si in 2021, in pofida mentinerii perioadei incerte generate de criza sanitara, in special datorita evolutiei foarte bune a sectorului de renovari, potrivit estimarii lui Ovidiu Pascutiu, directorul general al Grupului Saint-Gobain in Romania. Avand in vedere stocul rezidential de unitati locative care are in componenta peste 70% locuinte construite cu mai bine de 25 de ani in urma, acestea necesita reparatii, consolidari si mai ales amenajari interioare pentru a corespunde cerintelor cotidiene. In acest context, evolutia pozitiva a pietei materialelor de constructii a fost influentata si de atentia tot mai mare pe care dezvoltatorii, constructorii si beneficiarii o acorda crearii unor spatii sigure, confortabile si durabile cu ajutorul produselor si solutiilor inovatoare care contribuie la obtinerea diferitelor cerinte constructive: durabilitate, confort termic, acustic, protectie la umiditate, rezistenta la foc, precum si imbunatatirea calitatii aerului interior.
Interviu cu Ovidiu Pascutiu, directorul general al Grupului Saint-Gobain in Romania.
 
- Cum estimati ca vor evolua in 2021 pietele de materiale de constructii in cadrul carora derulati operatiuni?
- Conform datelor partiale de la Institutul National de Statistica, piata de placi din gips-carton a crescut cu aproximativ 7% in 2020, depasind momentul influentei declansarii pandemiei, care a fost marcat printr-o reducere dramatica de vanzari in luna aprilie. Preconizam si pentru 2021 un trend ascendent, insa intr-un ritm mai moderat. Pe de alta parte, piata de tavane a suferit o contractie in 2020, o revenire nefiind anticipata pentru acest an. O atentie deosebita o prezinta la acest inceput de an segmentul profilelor pentru gips-carton, care a suferit o crestere accentuata a preturilor ca urmare a exploziei costului tablei de otel, cat si a indisponibilitatilor consemnate la nivel international.
Piata termoizolatiilor din vata minerala, evaluata la circa 85 milioane de euro anual, se va inscrie pe un trend crescator nu numai in 2021, ci si in anii urmatori, in contextul strategiilor interne si internationale de eficientizare energetica a cladirilor existente, dar si ca urmare a obligativitatii ca toate imobilele ce vor fi construite din 2021 sa corespunda cerintelor nZEB (constructii cu un consum de energie apropiat de zero).
Intr-un studiu realizat anul trecut, se estima o contractie moderata a pietei de adezivi si mortare uscate de 1,3% in 2020, urmata de o scadere mai accentuata, de 7%, in 2021. Cu toate acestea, avand in vedere ca, in sectorul rezidential, proiectele s-au intensificat, in special in cazul cladirilor rezidentiale premium, caselor unifamiliale noi, dar si al renovarilor, speram ca anul acesta piata de adezivi si mortare uscate se va stabiliza.
- Cum va influenta scaderea dezvoltarilor de birouri/comerciale vanzarile de materiale de constructii?
- Scaderea inregistrata pe segmentul amintit a fost compensata in ultimul trimestru al anului trecut de cresterile manifestate pe piata rezidentiala, atat pentru cladiri noi, cat si pe segmentul de renovari si reabilitari. Preconizam o tendinta asemanatoare si anul acesta, in special pentru compartimentarile cu sisteme de gips-carton, pe care le propunem ca o alternativa rapida si eficienta la peretii masivi. Aceste elemente de constructie pot fi adaptate la diferite conditii constructive si ofera o multitudine de beneficii si avantaje: greutate mai mica decat peretele clasic din zidarie, ce nu incarca structura de rezistenta a cladirii, durabilitate in timp, beneficii functionale in raport cu tipul placii alese (protectie la umiditate/ foc, rezistenta la impact, purificarea aerului din interior), timp mai scurt de executie comparativ cu peretii din zidarie sau beton, usurinta si rapiditate in executie.
In contextul in care pandemia va favoriza o pondere mai mare a lucrului la distanta, ne asteptam ca o parte din spatiile proiectate initial cu destinatia de birouri sa intre in reproiectare si sa primeasca o noua destinatie, mixta, care sa inglobeze si apartamente sau clinici medicale sau gradinite. Portofoliul nostru este flexibil si variat si cuprinde solutii pentru toate segmentele de piata. In ultima perioada, am inregistrat o crestere a cererii pentru solutiile cu grad estetic ridicat, destinate spatiilor de locuit.
- Cum caracterizati rezultatele Saint-Gobain in Romania, in 2020, si ce perspective sunt pentru 2021? Ce impact a avut pandemia asupra companiei?
- Rezultatele Grupului Saint-Gobain in Romania s-au mentinut la un nivel bun, pe trend crescator in linie cu evolutia pietelor relevante, in ciuda efectelor si constrangerilor cauzate de pandemia de Covid-19. Avand in vedere portofoliul nostru cuprinzator de solutii inovatoare pentru cresterea eficientei energetice, precum si piata in expansiune a renovarilor, avem perspective solide si planuri de crestere ambitioase pentru 2021 si pentru urmatorii ani.
Grupul Saint-Gobain resimte o mare responsabilitate pentru sanatatea si siguranta angajatilor, clientilor si partenerilor sai. Astfel, inca de la inceputul epidemiei, am schimbat modul de lucru si am dispus implementarea tuturor masurilor de protectie necesare. De exemplu, colegii din departamentele care, prin natura responsabilitatii lor, pot lucra de acasa au fost incurajati sa faca acest lucru. Din grija pentru sanatatea colegilor din fabrici, am decis ca predarea sarcinilor intre schimburile de tura sa fie facuta fara contact fizic. In unitatile de productie s-au stabilit mai multe grupuri operative care activeaza in mod complet izolat, fara contact intre ele. O serie de restrictii au fost implementate si in cazul furnizorilor, logisticii sau altor companii externe care aprovizioneaza sau actioneaza in fabrici. Evolutia situatiei sanitare si economice este monitorizata in fiecare zi, pentru a pastra nivelul ridicat de servicii oferite clientilor si partenerilor nostri. De asemenea, am continuat sa oferim suport direct pe santiere, chiar daca o parte din interactiunile comerciale s-au mutat in intalniri online sau telefonice.
- Care sunt noile produse si servicii lansate pe piata?
- La Saint-Gobain, inovatia este in ADN-ul nostru si lucram permanent pentru a oferi clientilor nostri produse si solutii cu performante ridicate. Printre ultimele produse si sisteme lansate pe piata din Romania de divizia Rigips se afla sistemele cu placile revolutionare din gips-carton Habito® pentru compartimentari antiefractie fara foi de tabla, o inovatie utilizata in special pentru proiectele rezidentiale premium, sistemele cu placi Rigips® X-RAY Protection, 100% fara plumb, ce ofera protectie impotriva radiatiilor emise de echipamentele radiologice, dar si profilele metalice rigidizate Rigiprofil® PLUS, realizate din otel zincat acoperit cu un strat albastru anorganic, fara crom (compusi polimerici), prin tehnologia TOC (Thin Organic Coating), care ii confera culoarea unica albastra si protectie suplimentara impotriva umiditatii, fiind special concepute pentru spatiile cu umiditate ridicata.
De asemenea, avem in portofoliu si solutii usoare de inchideri exterioare la fatada in sistem multistrat cu placi de ciment Aquaroc® (sistem clasic si sistem anti-efractie), iar in prezent pregatim solutii noi pentru inchiderile de fatade, intradosurile de balcoane sau alte elemente exterioare cu placi usoare, rezistente la intemperii si actiunea razelor UV. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter