Kuma Romania, producator de lavoare si blaturi pentru bai si bucatarii, a inregistrat o crestere de 20% a cifrei de afaceri in primele trei luni ale acestui an, raportat la perioada corespunzatoare din 2021. Evolutia spectaculoasa s-a temperat, insa, din luna aprilie, in contextul noii situatii geopolitice generate de razboiul din tara vecina. Camelia Olesen, directorul executiv al companiei, remarca diferentele existente pe pietele de export si observa ca sunt direct proportionale cu distantele fata de zona de conflict. Tinand cont ca exporturile in Scandinavia reprezinta 80% din cifra de afaceri, asteptarile privind vanzarile totale din acest an indica o crestere de maximum 10% fata de nivelul de 33 milioane de lei realizat in 2021. Privind catre activitatea din acest an, Camelia Olesen mai subliniaza ca principalul obstacol ce ar putea fi intampinat in desfasurarea activitatii din acest an din Romania este reprezentat de evolutia pietei imobiliare, avand in vedere inflatia si dobanzile in crestere.
Kuma Romania este subsidiara grupului danez KUMA AS. Compania a inceput productia in tara noastra in urma cu 23 de ani, cand a deschis fabrica din Branesti-Prahova.
Interviu cu Camelia Olesen, directorul executiv Kuma Romania si manager cu o experienta profesionala de 23 de ani in top managementul companiei.
- Cum au evoluat vanzarile de obiecte sanitare in 2021 si in prima jumatate a acestui an si ce estimari aveti pentru perioada urmatoare?
- Anul trecut, 2021, a reprezentat o perioada provocatoare pentru business, dar Kuma a reusit, totusi, sa aiba o crestere organica a vanzarilor cu 7% mai mult decat in 2020. Evolutia s-a datorat activitatii de pe piata romaneasca, cu precadere comenzilor din segmentul rezidential, pentru care conceptul Kuma custom made a venit sa completeze trendul actual pe aceasta piata: lavoare cu o estetica si calitate deosebite, turnate exact pe spatiul disponibil in bai. Suntem compania care ofera aceasta personalizare unica pentru bai, la preturi competitive, apropiate de produsele de serie.
In ultimii 3 ani, dezvoltarile imobiliare s-au reorientat spre produse premium pentru bai, custom made, alegand solutii care pot demonstra sustenabilitatea. Nu poti vorbi de sustenabilitate doar cu referire la economia de resurse. Toti marii distribuitori de obiecte sanitare si blaturi de bucatarii atat din tara, cat si din intreaga Europa, au pariat pe dezvoltarea afacerilor lor pe ipoteza ca pot creste profiturile companiilor prin importuri de marfuri ieftine, din tari indepartate, cu regimuri autoritare. Se demonstreaza acum ca nu este de ajuns doar sa discutam si sa afisam pe site-uri lozinci despre sustenabilitate, ci trebuie actionat: sa reducem poluarea/costurile, aducand lanturile de aprovizionare cat mai aproape de zona investitiilor imobiliare, sa cumparam produse fabricate la noi sau in proximitate si sa fim convinsi ca stabilitatea merita un pret ceva mai mare si o reducere a profiturilor.
Noua strategie europeana Green Deal, esentiala si pentru tara noastra, vine sa intareasca notiunea de produs - conceptie "by design", o abordare axata pe siguranta de la tehnologia propusa si pana la notiunea de sustenabilitate a produsului. Este o filozofie care impinge lucrurile spre inovare si cresterea durabilitatii produsului. Kuma este pregatita pentru aceste provocari si continua sa dezvolte tehnologii "verzi" in producerea obiectelor sanitare si blaturilor pentru bucatarii, impreuna cu cei mai mari furnizori de materie prima din Europa.
- Ce tendinte sunt in domeniu, in acest moment, in ceea ce priveste designul produselor?
- Observ ca in Romania designerii sunt "indragostiti" de influentele nordice, atemporale, pe care Kuma le promoveaza; ele se potrivesc tinerilor, dar si familiilor cu copii, care apreciaza designul. Un interior Kuma are legatura nu doar cu felul in care arata lucrurile, ci, la fel de mult, cu felul in care se simt acestea. Kuma aduce in locuinta o diversitate de texturi, menite sa ofere confortul dorit, pentru relaxare si buna dispozitie. Ca sa alegi un lavoar sau un blat de bucatarie, trebuie sa te gandesti ca focusul sa cada pe aceste obiecte si trebuie alese culori/texturi calde si naturale, inspirate din elementele minerale ale pamantului, capabile de o comunicare estetica foarte personala. Nuantele devin, astfel, un instrument de design rafinat, cu un mare potential de confort si intimitate a baii sau bucatariei. Bucataria cu acel open space aduce familia si prietenii impreuna si trebuie sa existe un "focus point" pe blatul bucatariei. Recomandam ca intotdeauna blatul sa aiba instalata o lumina difuza, tip LED, care sa accentueze sentimentul de caldura si sa se renunte la celebrele lampi consumatoare de energie. Ambele elemente, lavoarul si blatul, pot fi personalizate pe spatiul disponibil, custom made, permitand crearea unui spatiu unic. Totul trebuie sa aiba suprafete continue, linii minimaliste, usor de intretinut, un spatiu complet personalizabil cu o nota de eleganta sofisticata si materiale inovatoare.
Pentru 2022, Kuma a pregatit noi colectii coloristice inspirate de natura, care dau o nota aparte conceptelor. Marele atu al Kuma este reprezentat de acreditarile companiei pentru materialele folosite, si aici de importanta majora sunt declaratiile de performanta ale produselor. Si pentru ca discutam despre sustenabilitate, consumatorul roman trebuie educat in acest spirit si sa aleaga produse premium, certificate CE, fabricate in tara sau proximitate.
- Cum se resimt, in cadrul companiei, efectele majorarilor de preturi din constructii si ale dificultatilor din lanturile de aprovizionare?
- Nu am mai intalnit, in istoria de aproape 25 de ani a companiei Kuma, astfel de fluctuatii in pretul materiilor prime, ca in ultimii doi ani. Aproape la fiecare doua luni avem majorari de preturi. Daca inainte, Kuma avea o lista de preturi valida timp de un an, acest lucru este imposibil acum. Totusi, decizia noastra este de a elabora preturi valide minimum 6 luni, ceea ce este un atu in piata si, inca o data, ne confirma ca un jucator redutabil si profesionist. Pentru energie, preturile nu ne-au afectat foarte mult, pentru ca s-au incheiat contracte in august-septembrie 2021 pentru 2022. Anul acesta vom avea o investitie in energie verde cu panouri fotovoltaice, care vor prelua 22-25% din consumul de energie al firmei si vom continua aceste investitii si in 2023-2024. Este un pas firesc, dar care presupune bugete mari.
- Ce oportunitati vedeti pe piata in aceasta perioada si ce obiective aveti, pe termen scurt si mediu?
- Oportunitatile le asteptam din piata proiectelor mari de constructii de spitale si vase de croaziera, investitii foarte mari preconizate in toata Europa si la care vom participa activ. In continuare, avem in plan dezvoltarea unor noi linii de productie pentru blaturile de bucatarie, prin care sa putem oferta conceptul Kuma si in proiectele rezidentiale. Totodata, continuam extinderea investitiei in panouri solare pentru alti 2.000 mp, proiect pe care preconizam ca il vom derula in intervalul 2023-2024.