RO EN
Coșul este gol

HENKEL anunta crestere organica puternica a vanzarilor in primul trimestru din 2023

Vanzarile grupului german Henkel s-au majorat din punct de vedere organic cu 6,6% in primele trei luni ale actualului exercitiu financiar, pana la aproximativ 5,6 miliarde de euro. Avansul din Europa a fost de 4,2%. Pe segmentul de adezivi, incasarile au cumulat 2,63 miliarde euro. Performanta a fost determinata de cresteri foarte puternice ale vanzarilor in ambele unitati de afaceri – adezivi cu 6,8%, respectiv marci de consum cu 7%. Tot in prima parte a anului a fost finalizat procesul de iesire din activitatile de afaceri derulate in Rusia, prin cesionarea operatiunilor catre un consortiu de investitor financiari locali, contra sumei de circa 600 milioane de euro. Grupul a inregistrat progrese in implementarea agendei strategice de crestere, iar perspectivele pentru intregul an au fost reconfirmate. Conducerea Henkel a comentat toate aceste date afirmand ca inceputul lui 2023 a fost favorabil, in ciuda unui mediu de piata in care provocarile s-au manifestat neintrerupt. Cresterea puternica a vanzarilor subliniaza, in opinia oficialilor de la Henkel, forta portofoliului de include marci de succes si tehnologii inovatoare. De asemenea, expertii germani au subliniat ca Henkel aliniaza structura organizatorica a unitatii de afaceri a adezivilor mai aproape de baza existenta de clienti, lansand totodata o serie de inovatii relevante. Ca parte a strategiei sale de alocare a capitalului, Henkel a lansat un program de rascumparare, pana la 31 martie reusind achizitia de actiuni cu o valoare totala de aproximativ 1 miliard de euro. Pentru intregul an 2023, expertii Henkel se asteapta la o crestere organica a vanzarilor cuprinsa intre 1% si 3%, profitabilitatea ajustata urmand sa fie de 10 – 12%. In Romania, Henkel a realizat in 2021 vanzari de 1,06 miliarde de lei, cu 12% mai mari in raport cu anul precedent. Compania activeaza prin intermediul a trei unitati de productie, situate in Pantelimon (Ilfov), Campia Turzii (Cluj) si Roznov (Neamt).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter