RO EN
Coșul este gol

HENKEL: Crestere organica a vanzarilor si rata solida a profitului

Recent, oficialii corporatiei Henkel au dat publicitatii raportul financiar aferent celui de-al doilea trimestru al anului 2016, potrivit caruia vanzarile si profitul operational s-au situat la niveluri optime, inregistrand in primul caz o crestere organica de +3,2%, iar in cel de-al doilea o majorare de +6,6%, cu o imbunatatire vizibila si in ceea ce priveste rata rentabilitatii (indicatorul EBIT), ce a consemnat un salt de +120 puncte de baza, ajungand la 17,6%. In acest context, estimarile initiale referitoare la evolutia EBIT pentru intregul an in curs s-au modificat in sens pozitiv. "Intervalul aprilie-iunie 2016 a reprezentat o perioada de succes pentru Henkel care, in pofida conditiilor adverse generate de un mediu economic volatil, a consemnat performanta in derularea afacerilor. Cresterea organica a vanzarilor este solida (desi, in termeni nominali, rulajul a scazut cu -0,9% sau mai precis s-a stabilizat, la 4,654 miliarde euro), in timp ce profitul operational a ajuns la 819 milioane de euro. Un factor important ce a contribuit la performanta Henkel a fost reprezentat de expansiunea livrarilor in tarile emergente, unde am castigat noi cote de piata si am inregistrat din nou majorari organice de peste 6,6% ale incasarilor, cu mult peste media cresterii organice a cifrei de afaceri a grupului (+3,2%). De asemenea, pe pietele mature s-a raportat o dezvoltare buna a livrarilor, toate acestea determinand un nou nivel-record al ratei ajustate de returnare a vanzarilor (indicele ROS ajustat), ce a ajuns la 17,6% Dezvoltarea sustinuta a corporatiei se bazeaza pe toate cele trei divizii, ce s-au evidentiat prin rezultate pozitive, obtinute insa doar prin efortul si contributia echipei de angajati, active pe plan global", a declarat Hans van Bylen, noul director general al Henkel.
Situatie optima a livrarilor Ceresit CM 11 Plus pe piata est-europeana
Referindu-se la prognozele pe termen scurt, managerul holdingului a subliniat ca "mediul economic actual este caracterizat de provocari multiple, fiind mai volatil ca in trecutul apropiat. Cresterea economica mondiala ramane in cel mai bun caz modesta, cu estimari ce reflecta o incetinire a ritmului de majorare, cu numeroase elemente de incertitudine pe pietele-tinta si cu fluctuatii ale ratelor de schimb valutar. Ne angajam, insa, sa indeplinim tintele ambitioase pe care ni le-am propus, focalizandu-ne pe expansiunea capacitatii de inovare, pe promovarea marcilor noastre de prestigiu si pe consolidarea pozitiei de lider. Astfel, pentru intregul an in curs continuam sa estimam vanzari mai mari cu 2%-4% din punct de vedere organic, precum si o sporire de peste 16,5% a ratei ajustate EBIT".
In perioada de referinta, dupa cum se arata anterior, toate diviziile corporatiei au avut rezultate pozitive, una dintre cele mai dinamice fiind sectia de adezivi si tehnologii de lipire, cu o majorare organica a veniturilor de +2,6%. La randul lor, celelalte doua divizii (cu produse de larg consum) s-au evidentiat prin cresteri organice de +5,3% si +2,1%. De aceea, rezultatul financiar al Henkel (pierderea neta) s-a atenuat puternic, de la -11 milioane de euro in trimestrul secund din 2015 la numai -1 milion de euro in aprilie-iunie a.c. Pentru departamentul de adezivi si tehnologii de lipire, vanzarile din trimestrul al doilea 2016 s-au cifrat, astfel, la 2,29 miliarde euro (-2,3% in termeni reali, din cauza cursului valutar nefavorabil), sporiri procentuale mai mari de 10% fiind raportate pentru Europa de Est (inclusiv in Romania). In cadrul diviziei, sectia de ambalaje si adezivi pentru bunuri de consum a beneficiat de sporirea comenzilor din industria lemnului si a mobilierului, iar departamentul de produse pentru sectorul transporturilor si elemente metalice a consemnat, la randul sau, o crestere, pe fondul afacerilor cu materiale destinate tratarii suprafetelor din industria auto. Departamentul de industrie generala a consemnat, de asemenea, livrari optime cu precadere pe segmentul de reparatii si intretinere a vehiculelor, precum si ca urmare a unui parteneriat exclusiv in Rusia. Sectia de adezivi pentru electronice a raportat un declin al rulajului, dar cea de adezivi pentru clienti finali, lucratori independenti si constructii denota o performanta deosebita. Afacerile ce deservesc segmentul de materiale de constructii au cunoscut, cu precadere, un trend ascendent fara precedent, ca rezultat al relansarii adezivului Ceresit CM 11 Plus (cu o lucrabilitate deosebita) in toata regiunea est-europeana.       
Mai mult, in primele sase luni din 2016 corporatia a generat o crestere organica a vanzarilor de +3,1%, indicatorul fiind ajustat pentru a se lua in considerare impactul ratelor de schimb valutar si aportul pozitiv sau negativ al companiilor preluate ori al anumitor afaceri la care s-a renuntat. Totusi, nominal, cifra de afaceri s-a redus cu -0,2%, pana la 9,11 miliarde euro, exclusiv din cauza impactului negativ al cursului de schimb valutar. Insa, venitul net ajustat pentru semestrul intai a.c. a crescut de la 1,06 miliarde euro la 1,15 miliarde euro, iar pozitia financiara neta s-a imbunatatit, cu o balanta de -118 milioane de euro (de la -335 milioane de euro consemnate la 31 decembrie 2016). Pentru divizia de adezivi si tehnologii de lipire, intervalul ianuarie-iunie a.c. a insemnat o crestere organica de +2,4% (respectiv o scadere nominala de -1,5%), la 4,5 miliarde euro. Perspectivele anului in curs, reiterate anterior, sunt moderat-pozitive, intrucat, in ceea ce priveste contributia pe care pietele emergente o vor avea in cadrul vanzarilor anului in curs, se estimeaza acum o scadere valorica usoara a acesteia, din cauza efectelor ratei valutare dintre euro si diverse monede locale ale statelor in care Henkel deruleaza operatiuni comerciale. Totusi, pentru sectia de adezivi se estimeaza rezultate foarte bune, de vreme ce aceasta a consemnat o crestere organica de +2,4% in primele sase luni din 2016, peste media productiei industriale, iar piata mondiala de constructii s-a majorat cu +3% in acelasi interval.
***
In tara noastra, grupul german (cu un rulaj de 18 miliarde euro in 2015, reprezentand o evolutie organica de +3% si una nominala de +10,1%, din care aproape 9 miliarde euro constituie contributia diviziei de adezivi, mai mare cu +2,4% din punct de vedere organic si +10,6% nominal) este activ prin reprezentanta Henkel Romania. Compania locala a raportat pentru 2014 o cifra de afaceri de 587 milioane de lei (133 milioane de euro), in scadere cu -4,3% fata de nivelul de 613,5 milioane de lei (139 milioane de euro). Totusi, profitul net al acesteia s-a majorat cu 59% la nivelul lui 2014, de la 24,2 milioane de lei (5,5 milioane de euro) in 2013 la 38,5 milioane de lei (8,7 milioane de euro). Datele oficiale actualizate pentru 2015 reflecta, insa, un rulaj net ce a depasit 640,8 milioane de lei (circa 143,9 milioane de euro) si un profit net de aproape 58,3 milioane de lei, reflectand majorari de +9,17 in primul caz si de +51,4% in cel de-al doilea. In ultimii ani, Henkel Romania a lucrat, in medie, cu 500 de angajati, avand 497 de salariati in 2015. La nivel national, compania detine trei centre de productie, situate in Pantelimon (Ilfov), Campia Turzii (judetul Cluj) si Roznov (judetul Neamt), cu o capacitate de productie totala de 680.000 - 700.000 de tone pe an. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter