Cererea pentru produsele destinate izolarii fatadelor a crescut cu 7%-10% in primele noua luni ale acestui an fata de aceeasi perioada din 2017, in contextul intensificarii programului national de reabilitare termica, in toata tara. Potrivit Laviniei Ciurtin, Marketing Manager AC EE South Adhesives Division in cadrul Henkel Romania, segmentul hidroizolatiilor a inregistrat o dinamica mai scazuta, in cazul acestora fiind nevoie de o crestere a nivelului de educare a pietei, precum si de un cadru legislativ. Henkel Romania livreaza pe piata locala adezivi marcile Ceresit, Thomsit, Super Attak, Loctite si Teroson, avand trei centre de productie, situate in Pantelimon (judetul Ilfov), Campia Turzii (Cluj) si Roznov (Neamt), cu o capacitate de productie totala de circa 700.000 de tone pe an. Activitatea de productie se realizeaza prin subsidiara Henkel Romania Operations, societate ce a inregistrat o cifra de afaceri de 50,3 milioane de lei in 2017.
Interviu cu Lavinia Ciurtin (46 de ani), Marketing Manager AC EE, South Adhesives Division in cadrul Henkel Romania si manager cu o experienta de peste 20 de ani de marketing.
- Care sunt principalele canale de distributie a adezivilor Henkel?
- Principalele canale pentru comercializarea adezivilor sunt retail-ul si zona business to business. Fata de alte culturi europene, romanii inca prefera sa angajeze echipe si achizitioneze materialele impreuna. O mare importanta in cadrul termoizolatiei o are tencuiala, care necesita o atentie mai complexa, selectia facandu-se pe mai multe planuri, ce tin de compozitie, granulatie, culoare si, nu in ultimul rand, pret. Produsele Ceresit livrate pentru termo- si hidroizolatii reprezinta peste 20% din totalul vanzarilor Henkel.
- La ce proiecte ati participat in ultimii ani si ce produse s-au aflat in topul vanzarilor de adezivi?
- Cele mai bine vandute produse din oferta Henkel au fost adezivul de polistiren ThermoUniversal si hidroizolatiile alternative pe baza de rasini. Din proiectele de anvergura in cadrul carora am livrat produse in ultimii ani as enumera: magazinul Ikea, Hotelul Lido, cartierele rezidentiale Belvedere si Cosmopolis, Hotelul Phoenicia - Mamaia, Veranda Mall, City Park Constanta si multe altele.
- Care sunt principalele dificultati cu care va confruntati in derularea activitatii?
- Lipsa fortei de munca este foarte greu de gestionat. De exemplu, in Bucuresti, somajul este foarte mic, pana in 2%, si ne este foarte dificil sa gasim personal pentru fabrica, mai ales ca in aceasta zona rulajul este destul de mare. In plus, sunt perioade in care avem nevoie de trei schimburi. O alta dificultate ar fi nerespectarea standardelor de calitate cerute de catre autoritati si UE. Produsele Ceresit au toate certificarile necesare si un control al calitatii foarte bine pus la punct, astfel ca produsele au o calitate constanta. Sunt multi producatori care nu respecta, insa, aceste norme de calitate, chiar daca au certificatele necesare.