RO EN
Coșul este gol

ETEX: Previziunile pentru acest an indica inca o crestere a vanzarilor grupului

Managerii Etex Group – detinatorul afacerilor cu gips ale Siniat in Europa si America Latina, pe care le-a preluat in anul 2014 de la concernul Lafarge - au anuntat recent rezultatele financiare pentru anul 2018, reiterand, in consecinta, previziunile pentru intregul exercitiu financiar in curs, precum si faptul ca, in pofida conditiilor provocatoare de pe anumite piete-tinta, cresterea afacerilor este si profitabila, cu o majorare substantiala, in precedentele 12 luni, a indicatorului de profit net recurent.
„In ceea ce priveste Etex Group, cifra de afaceri aferenta anului trecut a ajuns la 2,897 miliarde euro (+4,1% pe baze like-for-like – LFL, adica la rate de schimb constante si cu acelasi procedeu comparabil de consolidare). Insa, in termeni necomparabili (inclusiv cu impactul cursului de schimb valutar si al hiperinflatiei din Argentina), s-a constatat o majorare de +3,7%, ca urmare a vanzarilor foarte bune ale diviziei Etex Building Performance, care a consemnat o sporire cu mult peste asteptari a livrarilor de gips-carton in aproape toate ariile geografice de referinta. La randul lor, Etex Façade si Etex Industry au inregistrat performante deosebite, iar pentru Etex Roofing rezultatele s-au diminuat usor la o baza de comparare anuala. Diferentele dintre cresterea LFL si cea in termeni necomparabili s-au datorat, pe de-o parte, impactului pozitiv al achizitiei si integrarii producatorului spaniol de materiale pe baza de gips Pladur, la finele lui 2017 (+2,8%), iar pe de alta parte, ratelor adverse de schimb (-3,2%), pe fondul devalorizarii monedei peso din Argentina si lirei sterline. In acelasi timp, in pofida unui mediu optim de business si a imbunatatirii contextului pietei pe plan european, a avut loc o diminuare a fluxului operational si recurent de lichiditati (REBITDA), pana la 405 milioane de euro (-2,8% LFL), astfel incat rata acestui indicator s-a situat la 14%, comparativ cu 15% la finele lunii decembrie 2017. Chiar si in aceste conditii, dar in contextul implementarii unor masuri de crestere a eficientei operationale, profitul net recurent s-a situat la 166 milioane de euro (+18,1%), reprezentand cea mai buna performanta din ultimii cinci ani, dar profitul net efectiv s-a diminuat in continuare (-5,6%), plasandu-se la 145 milioane de euro. De asemenea, efectele pozitive ale renuntarii la anumite afaceri nerentabile s-au remarcat in ceea ce priveste scaderea datoriei financiare nete, de la 633 milioane de euro la 584 milioane de euro, la finele lunii decembrie 2018, reprezentand de asemenea un record intr-o perioada de cinci ani”, a declarat Paul van Oyen, CEO al corporatiei.
In consecinta, Paul van Oyen reitereaza previziunile aferente anului in curs si precizeaza ca „pe baza unui portofoliu echilibrat si focalizat pe cerintele pietelor-tinta, grupul detine avantajul de a se pozitiona in mod optim, din toate punctele de vedere, pentru a face fata unor conditii economice globale care continua sa fie nesigure si imprevizibile, iar in 2019 ne-am propus sa fructificam toate avantajele competitive pe care le-am consolidat in ultimul timp. Ne asteptam ca piata europeana de constructii sa ramana stabila, ca valoare si ca volum al lucrarilor, sau in cel mai bun caz sa se majoreze usor, continuandu-si recuperarea progresiva, mai ales in Franta, Benelux si in zona centrala a continentului. Si in Marea Britanie s-ar putea consemna un trend ascendent, cu exceptia eventuala a unui fenomen Brexit dur (fara negociere), dar chiar si in acest caz Etex implementeaza deja o serie de masuri specifice. In America Latina, trendul de recuperare, printr-o ascensiune relativ sustinuta, s-a confirmat deja, cu unele exceptii, cu precadere din cauza nesigurantei pe pietele din Chile si Argentina. Astfel, bazandu-ne pe conditiile curente ale pietei, pentru actualul exercitiu financiar previzionam o sporire a vanzarilor, un indicator REBITDA in recuperare, un flux liber de lichiditati deosebit de puternic si o crestere cel mult modesta a profitului net recurent, dupa performantele optime din 2018”.
***
In Romania, activitatea Siniat este coordonata de Etex Building Performance SA – Bucuresti, societate cu 232 de angajati, specializata in fabricarea produselor din ipsos pentru constructii si coordonata de un comitet executiv condus de Tanguy Vanderborght, in calitate de director general. Potrivit celor mai recente date oficiale, disponibile la Ministerul Finantelor Publice, Etex Building Performance SA a incheiat anul 2017 cu o cifra neta de afaceri de putin peste 190 de milioane de lei, in conditiile unui profit de 3.301.451 de lei (dupa doi ani de pierderi), in 2016 acesti indicatori au fost de 151,18 milioane de lei si -637.781 lei (niveluri realizate cu 236 de salariati), iar in 2015 indicatorul rulajului net a reflectat suma de 123,95 milioane de lei, la o pierdere mai mare de 15,25 milioane de lei, in contextul in care firma a avut, in medie, 242 de salariati. De asemenea, compania, care face parte din grupul belgian Etex, detine, in tara noastra, o fabrica la Turceni (judetul Gorj), inaugurata in ultimul trimestru al anului 2015, in urma unei investitii de 50 milioane de euro. Unitatea are o capacitate anuala de productie de 27 milioane mp de placi din gips-carton, fiind prima din Romania care foloseste gipsul rezultat din procesul de desulfurare a gazelor de la o centrala termoelectrica. De asemenea, Siniat mai detine o fabrica de ipsos la Aghiresu (in judetul Cluj), precum si o cariera, la Leghia-Birtz - Cluj. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter