RO EN
Coșul este gol

BASF: Scaderea preturilor de comercializare a diminuat si performanta vanzarilor

Grupul BASF a inceput bine anul 2023, intr-o conjunctura economica marcata de stagnare. Vanzarile au fost de 20 miliarde euro (-13,4%), iar veniturile operationale inainte de impozitare au cumulat 1,9 miliarde euro, in scadere cu 31,5%, dar situate cu mult peste estimarile specialistilor. Conducerea companiei a afirmat ca afacerile BASF cu clienti din sectoarele agricole si auto si-au adus o contributie substantiala la aceste rezultate. Corectia negativa a incasarilor a fost pusa pe seama livrarilor mai mici in aproape toate segmentele, situatia fiind cauzata de cererea mai slaba. De asemenea, scaderea usoara a preturilor de comercializare a diminuat si mai mult performanta vanzarilor. Trebuie precizat faptul ca majorarile de pret pe segmentele de solutii agricole, nutritie si ingrijire, respectiv solutii industriale nu au reusit sa compenseze pe deplin declinurile de pe celelalte segmente. Efectele negative de portofoliu generate de cesionarea afacerii cu minerale caolin au influentat la randul lor rezultatele, scaderea fiind intr-o anumita masura compensata de efecte valutare pozitive inregistrate in principal in SUA. In ceea ce priveste evolutia veniturilor din exploatare, care au suferit o contractie de 887 milioane euro, cauza a fost reprezentata de diminuarea semnificativa a contributiilor la castiguri raportate pe segmentele de produse chimice si materiale. Cu toate acestea, profitul net a fost de 1,6 miliarde de euro, cu 340 de milioane de euro mai mare decat in aceeasi perioada a anului precedent. Pentru intregul exercitiu financiar in curs previziunile privind vanzarile indica valori cuprinse intre 84 si 87 de miliarde de euro si un EBIT plasat intre 4,8 miliarde euro si 5,4 miliarde euro. Rentabilitatea capitalului angajat (ROCE) se va situa intre 7,2% si 8%, iar emisiile de CO2 vor fi de 18,1 milioane de tone metrice - 19,1 milioane de tone metrice. In Romania, BASF a inregistrat in 2021 o cifra de afaceri de 772,93 milioane de lei, cu 15% mai mare fata de cea din anul precedent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter