RO EN
Coșul este gol

C&V WATER CONTROL deruleaza contracte de peste 6,2 milioane de euro

Compania C&V Water Control, specializata in executia de proiecte destinate infrastructurii de alimentare cu apa si canalizare, a incheiat anul 2016 cu o cifra de afaceri de 2,8 milioane de euro, avand in derulare contracte de peste 6,2 milioane de euro. Rulajul este in scadere fata de nivelul de 4,4 milioane de euro din 2015, in contextul unui nivel similar de contractare. "Acest lucru subliniaza problemele cu care se confrunta beneficiarii cu plata proiectelor contractate, dar si slaba finantare din domeniu. In situatia in care se are in vedere, in principal, finalizarea unei parti importante dintre proiectele in curs de derulare, estimam pentru 2017 o crestere a cifrei de afaceri de circa 60% fata de anul precedent, pana la valoarea de 4,4 milioane de euro, adica la nivelul din 2015, dar la un grad mai mare de contractare, de pana la 7 milioane de euro, anticipand oarecum si blocaje in cadrul anumitor axe de finantare", a declarat Claudia Avram, director general adjunct in cadrul companiei C&V Water Control SA.
In aceasta perioada, societatea este implicata in executia mai multor proiecte ce vizeaza tratarea si epurarea apei. Astfel, compania este antreprenor general pentru construirea unei fabrici de lactate, proiect finantat din fonduri derulate prin AFIR, pentru o firma din industria productiei si procesarii laptelui. Obiectivul va trebui realizat "la cheie", in colaborare cu mai multe societati specializate in executia de constructii civile si furnizori de echipamente specifice. De asemenea, C&V Water Control lucreaza la constructia unei statii de preepurare a apelor uzate industriale, cu un debit de 120 mc/zi, pentru o companie din industria farmaceutica, precum si la mai multe statii de tratare si epurare a apei pentru o baza aeriana, in industria alimentara, dar si din infrastructura publica municipala, pentru localitati din judetele Brasov, Constanta, Mures, Dolj, Timisoara si in raioanele din Republica Moldova, unde detine si o reprezentanta locala.
 
Obiective de dezvoltare, in 2017
Pentru 2017, conducerea companiei si-a propus extinderea activitatii pe toate cele trei segmente de activitate (rezidential, industrial si municipal). Fonduri importante vor fi alocate, astfel, pentru investitii in infiintarea unui nou sediu in Bucuresti si a unui magazin virtual nou (magazinulapei.ro), dedicat gamei de produse pentru uz rezidential, precum filtre pentru chiuveta Doulton, statii de osmoza inversa, echipamente specifice pentru industria HoReCa, dar si sisteme complete pentru consumatori casnici. Sediul va fi inaugurat la jumatatea lunii martie 2017, pe Bd. Barbu Vacarescu, din Capitala. De asemenea, in acest an, compania si-a propus sa participe la targuri si expozitii din intreaga tara, ca parteneri principali, precum si la evenimente din afara tarii, pentru cresterea exportului. Nu in ultimul rand, printre prioritatile din 2017 se afla dezvoltarea pietei de desfacere a produselor si serviciilor, prin incheierea unor parteneriate strategice cu alte companii, cu care deja exista proiecte in derulare, in special in proiecte cu municipalitatile.
 
Intocmirea defectuoasa a caietelor de sarcini ramane o problema majora
Potrivit directorului C&V Water Control, o problema majora pe care o intampina companiile active pe aceasta piata este reprezentata de intocmirea defectuoasa a caietelor de sarcini aferente procedurilor de achizitie. "Acestea se realizeaza fara a se tine seama de situatia reala din teren, ceea ce duce, de multe ori, la o planificare a investitiilor sub valoarea reala necesara pentru implementarea proiectelor. La acest aspect se adauga dificultatile intampinate in recuperarea creantelor, dar si slaba finantare a tuturor programelor guvernamentale si a celor cu fonduri europene", a explicat Claudia Avram.
***
Compania C&V Water Control, cu sediul in localitatea Magurele (judetul Ilfov), este specializata in dezvoltarea si comercializarea de echipamente si tehnologii pentru tratarea si epurarea apei in aplicatii rezidentiale, municipale si industriale, avand peste 1.500 de clienti, o experienta de peste 10 ani in domeniu si un portofoliu divers de proiecte executate. Printre cei mai importanti furnizori parteneri ai companiei, se afla producatori externi de componente pentru aplicatii in domeniul apei, precum: Microdyn Nadir - Germania, GLS Tanks GmbH - Austria, Pentair Water - Franta, Euraqua Europe NV si Erie - Belgia, ITC si TORO Equipments - Spania.
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter