Baxi Romania, parte a grupului BDR Thermea, ce comercializeaza la nivel national sisteme termotehnice marcile Baxi, Westen si Baymak, estimeaza o scadere de 5% a pietei locale de profil in 2012, fiind revizuite negativ previziunile initiale de crestere cu 10% in domeniu, realizate la inceputul anului trecut, ca urmare a acutizarii problemelor financiare ale CET-urilor si a incapacitatii primariilor de a mai sustine subventiile la gigacaloria produsa in sistemul centralizat. "Evenimentele din 2012 (instabilitatea politica si economica, deprecierea monedei nationale, scumpirile in lant, scaderea veniturilor si puterii de cumparare a populatiei etc.) ne-au determinat sa ne revizuim previziunile si sa realizam aceste estimari. Evolutia vanzarilor companiei noastre in anul 2012 a urmat, in linii mari, trendul pietei, astfel ca afacerile au inregistrat valori apropiate celor din 2011, cu usoare cresteri pe segmentul centralelor prin condensare. Consideram ca anul 2013 va aduce o crestere cu 10%-15% a vanzarilor, datorita atat inlocuirii centralelor cu durate depasite de functionare, cat si debransarilor de la sistemul centralizat", a declarat Sever Scarlat, director general al Baxi Romania.
Pentru realizarea previziunilor de crestere, conducerea companiei mizeaza pe produsele inovatoare din portofoliu, pe campaniile de marketing aflate in desfasurare, cum ar fi «Rabla la centrale» si «Marea debransare», precum si pe garantia de opt ani oferita la achizitia centralelor Baxi. "Am lansat recent si o campanie pentru persoanele juridice, prin intermediul careia societatile isi pot achizitiona o centrala performanta in condensare cu pretul a maximum patru luni de utilitati platite in sezonul rece in sistem centralizat. Mai mult, investitia poate fi amortizata in sase luni de iarna", a precizat reprezentantul Baxi Romania. Portofoliul companiei include o gama diversa de centrale termice standard si prin condensare, murale si de pardoseala, cu puteri generate cuprinse intre 24 kW si peste 5.000 kW, panouri solare plane si cu tuburi vidate, pompe de caldura, boilere indirecte, sisteme termice integrate, precum si automatizari inteligente care pot genera economii de pana la 35% fata de echipamentele standard, in conditii sporite de confort. Potrivit datelor firmei, ponderea cea mai mare din vanzari o detin centralele (peste 90%), urmate de boilere, panouri solare si pompe de caldura. In ceea ce priveste repartitia livrarilor la nivel national, Transilvania si zona de vest a tarii au cea mai mare pondere in portofoliul companiei, urmate de Moldova, Dobrogea si Bucuresti.
Situatie dificila pe piata locala de centrale termice
Piata autohtona de centrale termice traverseaza o perioada mai dificila, ca urmare a involutiei recente a economiei nationale, a scaderii nivelului de trai si, implicit, a puterii de cumparare. Aceasta situatie a dus, potrivit datelor Baxi Romania, la acutizarea concurentei intre principalii competitori din domeniu si la elaborarea unor noi strategii de pozitionare a produselor pe piata, prin pret, calitate, diversitate si promovare. "Dificultatile resimtite au fost determinate si de trendul descrescator al pietei constuctiilor - unul din factorii generatori de vanzari in industria termotehnica -, intrucat sectorul respectiv care nu si-a revenit inca dupa prabusirea de la inceputul crizei economice. In perioada urmatoare, evolutia pietei va fi puternic influentata de modul in care economia nationala si cea europeana vor reusi sa depaseasca situatia dificila in care se afla acum", este de parere Sever Scarlat. Actualmente, tendintele sunt determinate, in principal, de orientarea catre eficienta energetica, spre reducerea emisiilor de CO2 si de «mutatiile» inregistrate in comportamentul consumatorilor, cum ar fi renuntarea la incalzirea centralizata si optarea pentru un echipament individual care sa ofere independenta, un control optim al costurilor si consumului de combustibil si o personalizare a confortului, in functie de propriile exigente. Informatii suplimentare, la www.baxi.ro