RO EN
Coșul este gol

ARA: Investitii de 25 miliarde euro, necesare pentru retelele de alimentare cu apa

Investitiile in extinderea si modernizarea retelei nationale de alimentare cu apa si canalizare sunt de importanta majora pentru Romania, sume mari urmand a fi alocate, in continuare, pentru indeplinirea angajamentelor asumate de Romania prin Tratatul de Aderare. Potrivit Institutului National de Statistica (INS), la finalul anului 2019 un procent de 70,9% din populatia rezidenta in Romania beneficia de servicii de alimentare cu apa, 54,2% de servicii de canalizare, iar 53% de servicii de epurare. Potrivit estimarilor oficiale disponibile, valoarea investitiilor totale necesare pentru a asigura un grad de conectare de 100% la apa si canalizare este de 24,5 miliarde euro, din care 9,8 miliarde euro pentru alimentarea cu apa si 14,6 miliarde euro pentru canalizare. Termenul este anul 2035, majoritatea investitiilor urmand a fi realizate in perioada 2021-2030, iar implementarea va depinde de vointa politica si de capacitatea administrativa.
Asociatia Romana a Apei (ARA), condusa de la inceputul acestui an de dr. ing. Ilie Vlaicu, se implica in actiunile necesare pentru facilitarea implementarii proiectelor cu finantare europeana in acest domeniu.
 
- Cum ati caracteriza reteaua nationala de alimentare cu apa potabila si de canalizare?
- Reteaua nationala de alimentare cu apa potabila si de canalizare este un sistem complex, aflat in plin proces de extindere si modernizare. O parte a infrastructurii este foarte veche si nu mai corespunde nivelului ridicat de performanta operationala, dar operatorii fac eforturi sa o mentina in parametrii de functionare, astfel incat calitatea serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare sa fie cat mai buna. La nivel national, in mediul urban toate localitatile dispun de retele de alimentare cu apa si de canalizare, in timp ce in mediul rural situatia este diferita. In medie, conform INS, cifrele pe tara la finalul anului 2019 arata astfel: 70,9% din populatia rezidenta beneficiaza de servicii de alimentare cu apa, 54,2% din aceasta este conectata la canalizare, iar 53% din populatia rezidenta beneficiaza de servicii de epurare.
Membrii ARA, operatorii regionali si operatorii locali mari presteaza servicii de alimentare cu apa in aproximativ 290 de orase si 1.000 de unitati administrativ teritoriale (comune) din mediul rural, avand o cota de circa 90% din piata, daca ne referim la populatia care beneficiaza de servicii de alimentare cu apa. In anul 2019, peste 10,5 milioane de locuitori aveau locuintele conectate la sistemele de canalizare, cu peste 220.000 de persoane mai mult decat in anul 2018. In acelasi an, aproape 10 milioane de locuitori au beneficiat de serviciul de canalizare furnizat de catre operatorii regionali si municipali foarte mari. Gradul mediu de acoperire cu servicii de canalizare al operatorilor regionali si al celor municipali foarte mari a fost de 65,1%, iar cota de piata in cadrul serviciilor de canalizare a fost de 91,6%. Precizez ca datele oficiale pentru 2021 vor fi disponibile in partea a doua a anului.
Conform evaluarii realizate in perioada 2019-2020 de catre Ministerul Fondurilor Europene in cadrul proiectului "Asistenta tehnica pentru consolidarea Sectorului de apa si apa uzata in Romania - PISSA", valoarea investitiilor totale necesare pentru a asigura un grad de conectare de 100% la apa si canalizare este de 24,5 miliarde euro, din care 9,8 miliarde euro sunt pentru alimentare cu apa si 14,6 miliarde euro sunt pentru canalizare. Termenul este anul 2035, majoritatea investitiilor urmand a fi realizate in perioada 2021-2030, daca, desigur, exista vointa politica si capacitatea administrativa necesara.
 
- Ce sume vor fi disponibile pentru continuarea extinderii retelelor nationale in 2021-2030?
- Cele mai importante surse de finantare pentru investitiile in infrastructura serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare sunt fondurile europene, iar alocarea este facuta in conformitate cu perioadele de programare financiara europeana. Astfel, "Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 - axa 3" are o alocare de circa 2,8 miliarde euro, in timp ce "Programul Operational Dezvoltare Durabila (PODD) 2021-2027 - axa 2" are o alocare de circa 3,5 miliarde euro. Suplimentar fata de aceste alocari, prin Planul National de Relansare si Rezilienta (PNRR), in Pilonul I - Componenta 1, "Sistemul national de gestionare a apei: acces la apa si canalizare, irigatii, dezmlastiniri, lucrari de combatere a eroziunii solului si interventii active in atmosfera", exista un buget de negociere alocat de 4 miliarde euro. Insa, deocamdata nu a fost facuta publica alocarea pentru acces la apa si canalizare.
La nivel national, 43 de operatori regionali au in pregatire un proiect major de investitii, care este sau urmeaza sa fie finantat din fonduri europene, valoarea totala fiind de 8,7 miliarde euro. In prezent, la nivelul Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene 26 de proiecte sunt considerate a fi suficient de mature pentru a primi finantare prin POIM si/sau PODD, valoarea acestora ridicandu-se la aproximativ 5,8 miliarde euro. Lucrari de circa 1,2 miliarde euro din aceste proiecte sunt deja in executie, pentru lucrari de alte 1,2 miliarde euro au inceput procedurile de atribuire, iar restul vor fi licitate pana la finalul anului 2022.
 
- In ce actiuni este implicata asociatia si ce proiecte are stabilite pentru anul 2021?
- Asociatia Romana a Apei este vocea comuna a operatorilor regionali in relatia cu ministerele de resort si se implica in actiunile necesare pentru facilitarea implementarii proiectelor cu finantare europeana in domeniu. In perioada urmatoare, ARA va continua politica de sustinere a membrilor sai, vizand in special partea profesionala. Un sector puternic si durabil se construieste doar prin intermediul unor organizatii puternice din punct de vedere profesional si, de aceea, ARA si-a propus sa implementeze un mecanism prin care bunele practici operationale nationale si internationale sa fie diseminate si introduse in activitatea curenta a operatorilor de servicii de alimentare cu apa si de canalizare. Se vor crea ghiduri de implementare a acestora si, daca este cazul, se vor realiza si norme si normative tehnice si operationale.
Directiile principale de actiune vizeaza, intr-o prima etapa, managementul pierderilor de apa, managementul energetic, managementul namolurilor rezultate din epurarea apelor uzate, managementul activelor si digitalizarea. 
 
- Ce masuri intreprindeti in directia digitalizarii serviciilor legate de alimentarea cu apa?
- Este clar ca tehnologia devine din ce in ce mai accesibila, cerintele din partea clientilor merg spre aceasta dezvoltare, iar cei care nu se vor adapta suficient de repede nu vor beneficia de valoarea adaugata pe care digitalizarea o aduce in cadrul companiilor, efectul resimtindu-se pe termen lung in nivelul costurilor operationale. ARA considera ca domeniul digitalizarii serviciilor este obligatoriu, urmand ca, odata cu reorganizarea interna, o Comisie Principala sa fie alocata acestui subiect. Ca si celelalte comisii principale, Comisia Principala Digitalizare, prin comisiile tehnice dedicate (de exemplu: Automatizare & Control, Colectarea si prelucrarea datelor, Infrastructura GIS si Modelare) si grupurile de lucru pe care le va avea in coordonare, va identifica bunele practici existente, va crea ghiduri de implementare a acestora si, daca este cazul, va realiza si norme si normative tehnice si operationale.
In ceea ce priveste monitorizarea inteligenta a consumurilor, se discuta practic de sisteme de masurare a consumurilor care permit citirea de la distanta, chiar in timp real, si prelucrarea datelor. Investitiile necesare sunt legate de componentele acestui sistem, plecand de la echipamentele de masura (contoarele „inteligente”), sistemele de comunicatii/ transfer al datelor de la contoare in baze de date (sisteme SCADA) si aplicatiile de prelucrare a acestor date, aplicatii care genereaza in final rapoartele necesare fundamentarii deciziilor.
Referitor la reducerea pierderilor de apa din sistemul de distributie, exista o serie de instrumente care sunt folosite pe scara larga, cu un grad de adoptare mai mare sau mai mic in functie de fiecare operator. Enumerand pe scurt, actiunile sunt legate de managementul presiunii in reteaua de distributie, managementul interventiilor in cazul pierderilor care ies la suprafata si managementul activitatii specifice de identificare a pierderilor ascunse (cele care nu ies la suprafata), reducerea pierderilor fiind rezultatul cumulat al acestor activitati. Reducerea pierderilor de apa in retelele de distributie este o activitate continua, specifica acestui sector, care se realizeaza la nivelul tuturor companiilor bine gestionate.
 
- Care sunt principalele dificultati pe care le intampina companiile de apa din Romania si care sunt riscurile/ provocarile pe care le intrevedeti pentru 2021 si in perspectiva?
- Operatorii regionali au preluat de la autoritatile locale componenta investitionala, ceea ce atrage si problemele semnificative specifice. Aici putem discuta despre dificultati legate de procesul de pregatire a proiectelor, de derulare a procedurilor de achizitie publica in vederea realizarii lucrarilor si de obtinere a avizelor si autorizatiilor necesare. 
Urmatoarea provocare majora este legata de starea sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare existente in mediul rural, care au fost preluate sau sunt in curs de preluare de catre operatorii regionali. Dificultatile sunt cauzate atat de lipsa tuturor documentatiilor aferente sistemelor, cat si de faptul ca acestea nu functioneaza la parametrii impusi de lege. Iar ca sa aduca in parametri aceste sisteme, operatorii regionali apeleaza la investitii din surse proprii, surse care sunt foarte limitate in raport cu nevoile existente.
Din punct de vedere operational, pot afirma ca pentru alimentarea cu apa nu exista probleme semnificative, peste 99% din numarul de determinari ale parametrilor realizate de membrii ARA fiind conforme cu nivelele impuse prin legislatia curenta. Insa, ramane o provocare constanta pentru toti operatorii identificarea solutiilor de imbunatatire a performantelor operationale si financiare, pentru a oferi servicii de calitate cetatenilor la un pret cat mai scazut.
Referitor la canalizarea si epurarea apelor uzate, exista provocari majore mai ales in mediul rural, unde din punct de vedere operational gradul de conectare la servicii este redus, volumele colectate fiind in mod frecvent sub sau aproape de capacitatea minima de functionare a statiilor de epurare, ceea ce determina costuri ridicate si imposibilitatea atingerii parametrilor de calitate pentru apa deversata in emisar.
In perspectiva, provocarile pe care le anticipam la nivel de sector sunt legate de necesitatea extinderii sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare in mediul rural, unde eficienta acestora este scazuta, si de necesitatea consolidarii procesului de regionalizare a serviciilor prin fuziunea operatorilor regionali existenti, in conformitate cu recomandarile proiectului "Asistenta tehnica pentru consolidarea Sectorului de apa si apa uzata in Romania - PISSA".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter