RO EN
Coșul este gol

SCHNEIDER ELECTRIC: Crestere organica optima, situata la +7,2%

Schneider Electric a consemnat o performanta financiara solida si in cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2018, cand vanzarile au sporit organic cu +7,2%, ceea ce a permis o revizuire in sens pozitiv a estimarilor anterioare privind tinta ce trebuie atinsa in actualele 12 luni. Practic, cifra de afaceri s-a situat la 6,37 miliarde euro, fiind raportate majorari consistente pe pietele rezidentiale, de cladiri comerciale si industriale (CIB), in industrie, infrastructura si la sistemele pentru centre de date, dupa cum se arata intr-un comunicat al companiei.
Comentand acest rezultat, Jean-Pascal Tricoire, CEO si presedinte al grupului, a explicat ca „afacerile au continuat sa se deruleze intr-un mod sustenabil, cresterea acestora fiind puternica. Ambele platforme de business - Managementul Energiei si Automatizari Industriale - au fost capabile sa raporteze cresteri organice puternice, de +7,4%, respectiv +6,6%. Totodata, prin intermediul platformei EcoStruxure (aflate in curs de integrare), clientii acceseaza tot mai des solutiile noastre eficiente si integrate de management al energiei si cele de automatizare, acestea reprezentand principalul pol al cresterii. Pentru finele anului in curs, estimam ca vom beneficia de expunerea echilibrata pe pietele-tinta si in diverse tari din intreaga lume, fiind atenti la evolutia mediului macroeconomic. Ne vom intensifica eforturile de a livra mai multe produse, servicii si software, imbunatatind profitabilitatea sistemelor”.
In functie de regiunile geografice vizate, cifra de afaceri din Europa s-a majorat cu precadere ca urmare a unei dezvoltari peste asteptari a pietei imobilelor rezidentiale, la nivelul intregului continent, generand rezultate optime. In acelasi timp, cererea de pe piata cladirilor comerciale si industriale a continuat sa se plaseze la un nivel optim in Europa, la fel ca si cea specifica segmentului IT (centre de date), aceasta determinand o crestere puternica a comenzilor pentru intregul portofoliu de produse livrate de grup.
In contextul respectiv, managerii corporatiei isi modifica tinta stabilita pentru actualul exercitiu financiar, de a genera o crestere organica solida a indicelui EBITA ajustat, la niveluri cuprinse intre +8% si +9% (anterior, intre +7% si +9%), nedepasind totusi pragul maxim prevazut in planul de afaceri pe termen mediu (2017-2019). Pentru a reusi sa obtina aceasta performanta, vor fi necesare investitii care sa permita fructificarea oportunitatilor de pe pietele digitale, aflate in dezvoltare, care ar putea avea ca efect o crestere organica a vanzarilor totale de 6%, respectiv o expansiune organica a EBITA ajustat cu pana la 50 de puncte de baza.
***
In tara noastra, grupul francez Schneider Electric (cu vanzari de 24,74 miliarde euro in 2017 si un profit ajustat de 3,6 miliarde euro, corespunzator unei marje de 14,8%) este activ prin intermediul reprezentantei proprii Schneider Electric Romania (ce lucreaza cu 268 de angajati), cele mai recente date financiare raportate de aceasta entitate indicand, la nivelul lui 2017, o cifra neta de afaceri de 307,3 milioane de lei (fata de 280,5 milioane de lei pentru 2016), aceasta aflandu-se, in ultimii ani, pe un trend ascendent.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter