Piata sistemelor fotovoltaice s-a dublat in cursul anului 2022, atat in segmentul rezidential, cat si in cel industrial, estimarile specialistilor fiind deosebit de optimiste si pentru anii urmatori, deoarece interesul pentru achizitia de sisteme fotovoltaice este tot mai mare, iar programele de finantare cu fonduri europene pentru producerea de energie verde sunt tot mai aproape de implementare. In acest context, provocarile majore ce vor aparea in acest domeniu vor fi legate de asigurarea componentelor electronice necesare pentru montaj si a fortei de munca calificate, este de parere Dan Tudose, fondatorul E-acumulatori.ro, specialist cu o experienta profesionala de peste 20 de ani in domeniu.
"Pentru a tine pasul cu cresterea cererii, companiile isi deschid noi linii de productie si de transport maritim, cu noi parti ale Europei deservite direct de producatori. Piata se populeaza, astfel, cu noi furnizori interni si externi, inclusiv reprezentanti directi ai companiilor producatoare. Industria europeana de fotovoltaice devine foarte importanta inclusiv pentru producatorii care pana acum un an sau doi nu erau foarte activi pe continent, iar acum deschiderea acestei piete este o mare oportunitate. Inseamna o legatura directa cu producatorii, creste concurenta, reduce termenii de livrare si costurile de furnizare, iar toate acestea reprezinta mari avantaje pentru dezvoltarea corecta si rapida a pietei, poate chiar noi localizari de productie", a precizat Dan Tudose.
Crestere de 30% a businessului E-Acumulatori, in 2023
E-acumulatori.ro, platforma care comercializeaza solutii de energii regenerabile si instalator de sisteme fotovoltaice autorizat de Autoritatea Fondului de Mediu, a inregistrat in 2022 o cifra de afaceri de peste 60 de milioane de lei, dublu fata de nivelul de 26 milioane de lei inregistrat in 2021, cu un profit de 8 milioane de lei. Pentru 2023, Dan Tudose estimeaza o crestere de 30% a cifrei de afaceri, pe fondul mentinerii cererii la un nivel ridicat, dar si ca efect al inflatiei. Printre obiectivele stabilite pentru anul care abia a inceput se afla extinderea portofoliului de produse cu sisteme noi, cu eficienta energetica sporita, precum si diversificarea canalelor de distributie.
"Strategia noastra de dezvoltare include investitii majore intr-o noua linie de business adresata companiilor medii si mari, cu top specialisti in implementarea ESG, introducerea de noi tehnologii performante in domeniul sistemelor fotovoltaice din Romania si Europa, precum si implicarea in formarea fortei de munca la nivel de invatamant mediu si superior. Dezvoltarea sistemului energetic romanesc are foarte mare nevoie de specialisti pregatiti in noile domenii de interes, respectiv instalarea de sisteme regenerabile, stocarea energiei in forme nepoluante si investitiile majore in infrastructura moderna, digitalizata", a adaugat reprezentantul E-acumulatori.
Programul Casa Verde Fotovoltaice, benefic pentru activitatea din domeniu
Desi exista intarzieri in analiza dosarelor de finantare la nivel public si institutiile nu au capacitatea de a analiza si implementa rapid fondurile puse la dispozitie, programul Casa Verde Fotovoltaice ramane esential pentru activitatea din domeniu. "Programul Casa Verde Fotovoltaice 2021 va influenta pozitiv activitatea noastra din prima parte a anului 2023. Urmatorul program preconizam ca nu va putea fi implementat in acest an, poate cel mult o mica parte din acesta. Este o veste buna ca se preconizeaza dublarea numarului de prosumatori prin noul ghid de finantare si ne asteptam ca implementarea sa fie mai cursiva, fara sincope si intarzieri majore comparativ cu vechile programe", a precizat Dan Tudose.
E-acumulatori.ro este un business de familie, inceput in 2002 si dezvoltat puternic din anul 2009. In prezent, din portofoliul companiei fac parte peste 30.000 de produse dedicate independentei energetice, atat pentru consumatori individuali, cat si pentru cei industriali. Compania este lider in ceea ce priveste gama de solutii disponibile online, comercializand echipamente de la branduri renumite printre care - Panasonic, Enersys, LG, Renusol, Legrand, Eaton etc.