Transportatorul national de gaze Transgaz si-a planificat investitii de peste doua miliarde euro in perioada 2018-2027 pentru dezvoltarea sistemului national de transport (SNT) al gazelor naturale, potrivit planului de dezvoltare a retelei publicat pe site-ul companiei si aflat in consultare publica. Cel mai important proiect din orizontul Transgaz este reprezentat de dezvoltarea pe teritoriul Romaniei a conductei BRUA, ce prevede realizarea infrastructurii necesare transportului de gaze naturale pe coridorul Bulgaria -Romania - Ungaria - Austria. Proiectul are o valoare totala de 547,4 milioane de euro, urmand a fi implementat in doua etape: Faza I, cu o valoare de 478,6 milioane de euro a fost demarata deja, avand termenul de finalizare in anul 2019, si Faza II, cu o valoare estimata de 68,8 milioane de euro si o perioada de implementare pana in anul 2022. Proiectul presupune, in linii mari, asigurarea unei capacitati de transport al gazelor naturale de 4,4 miliarde de metri cubi anual spre Ungaria, respectiv de 1,5 miliarde mc/an spre Bulgaria. In prima etapa a proiectului se vor construi conducta dintre localitatile Podisor si Recas (cu o lungime de 479 km), precum si trei statii de comprimare a gazelor (la Podisor, Bibesti si Jupa), fiecare urmand a fi echipata cu doua agregate de comprimare (unul in functiune si unul in rezerva), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirectional de gaze. Faza a doua consta in realizarea conductei dintre Recas si Horia (cu o lungime de aproximativ 50 km) si in amplificarea celor trei statii de comprimare (Podisor, Bibesti si Jupa) prin montarea unui agregat suplimentar de comprimare in fiecare statie. Companiile care vor implementa prima etapa a proiectului au fost deja contractate, constructiile aferente urmand a fi realizate pana la finele anului 2019. In intervalul 2020-2022 este planificata implementarea celei de-a doua faze a proiectului BRUA.
Circa 400 milioane de euro pentru dezvoltarea coridorului sudic
Un alt proiect de referinta ce va fi implementat pana in anul 2020 vizeaza dezvoltarea pe teritoriul Romaniei a Coridorului Sudic de Transport pentru preluarea gazelor naturale de la tarmul Marii Negre, investitiile planificate cumuland 298,4 milioane de euro. Este vizata construirea unei conducte telescopice de transport al gazelor naturale pe tronsonul Tuzla - Podisor, cu o lungime de 308,2 km, care sa faca legatura intre resursele de gaze naturale disponibile la tarmul Marii Negre si coridorul BRUA. Pana in acest moment au fost realizate studiile de prefezabilitate si fezabilitate, celelate documentatii fiind in etape finale de elaborare. Realizarea constructiei efective este prevazuta in perioada 2019-2020.
Un alt proiect prioritar ce va fi realizat in zona de sud a tarii vizeaza interconectarea SNT al gazelor naturale cu conducta de transport international T1 si reverse flow Isaccea. Cu o valoare totala ce va depasi 100 de milioane de euro, proiectul este important deoarece va crea un culoar de transport al gazelor naturale intre Grecia, Bulgaria, Romania si Ucraina, in conditiile in care se realizeaza si interconectarea dintre Grecia si Bulgaria. Investitia va fi implementata in doua etape. In prima faza se vor aloca fonduri de 8,36 milioane de euro pentru interconectarea SNT cu conducta de transport international T1, in zona statiei de masurare Isaccea, precum si pentru reparatia conductei dintre Cosmesti si Onesti (66 km). In etapa a doua se vor aloca 92,19 milioane de euro pentru modernizarea si amplificarea statiilor de comprimare Silistea si Onesti, precum si pentru realizarea unor modificari in interiorul NT Silistea, NT Sendreni si NT Onesti. Pana in prezent au fost realizate studiile de prefezabilitate si fezabilitate, celelate documentatii fiind in etape finale de elaborare. Realizarea constructiei efective este prevazuta in perioada 2018-2019.
Transgaz mai implementeaza un proiect privind dezvoltarea SNT in scopul preluarii gazelor de la tarmul Marii Negre, in valoare de 9,14 milioane de euro, pana in 2020. Compania a finalizat studiul de fezabilitate pentru o conducta cu o lungime de aproximativ 25 km si diametru Dn 500, de la tarmul Marii Negre pana la conducta existenta de transport international T1. Lucrarile vor fi demarate in acest an.
Un alt proiect in zona prevede Modernizare SMG Isaccea 1 si Negru Voda 1, investitii in valoare totala de 13,9 milioane de euro ce vor fi realizate pana la finele lui 2019.
Cele mai mari proiecte vizeaza extinderea retelei spre vest
In continuarea proiectului BRUA, pentru dezvoltarea retelei spre vestul tarii, o alta investitie esentiala ce va fi implementata pe termen lung vizeaza amplificarea coridorului bidirectional de transport al gazelor naturale de pe coridorul BRUA (etapa a treia a proiectului). Aceasta faza se va derula pana in anul 2023 si presupune investitii totale de 530 milioane de euro. In functie de volumele de gaze naturale disponibile la tarmul Marii Negre, (care nu vor putea fi preluate de Culoarul BRUA), Transgaz are in vedere dezvoltarea capacitatii de transport pe culoarul Onesti - Coroi - Hateg - Nadlac. Dezvoltarea acestuia culoar presupune reabilitarea unor conducte existente ce apartin SNT, inlocuirea unor conducte existente ale SNT sau instalarea unor conducte noi, in paralel cu cele existente, precum si dezvoltarea a 4 sau 5 statii noi de comprimare, cu o putere totala instalata de 66 - 82,5 MW. Transgaz a elaborat studiul de prefezabilitate privind dezvoltarea acestui proiect, iar in vederea optimizarii si eficientizarii atat a procesului de implementare, cat si a posibilitatilor de atragere a unor finantari nerambursabile, culoarul a fost impartit in doua proiecte: asigurarea curgerii reversibile pe interconectarea Romania - Ungaria (conducta noua de transport al gazelor naturale pe sectorul Bacia - Hateg - Horia - Nadlac, cu o lungime de aproximativ 280 km si constructia a doua statii de comprimare amplasate de-a lungul traseului), respectiv dezvoltarea SNT intre Onesti si Bacia (reabilitarea unor tronsoane de conducta si inlocuirea altora, precum si constructia a doua sau trei statii de comprimare).
Tot spre zona de vest, este vizata interconectarea SNT din Romania cu sistemul similar de transport al gazelor naturale din Serbia. Valoarea totala a proiectului este de 50,7 milioane de euro, din care 40,9 milioane de euro reprezinta investitia in conducta pe teritoriul Romaniei (inclusiv garile de lansare-primire PIG), 8,3 milioane de euro costa conducta pe teritoriul Serbiei si cu 1,5 milioane de euro va fi construita o statie de masurare a gazelor naturale (amplasata pe teritoriul Romaniei). Exportul de gaze naturale spre Serbia se va realiza dupa finalizarea proiectului BRUA (faza I).
Sunt prevazute proiecte si spre zona de nord-est
In vederea dezvoltarii SNT in zona de nord-est a Romaniei in scopul imbunatatirii aprovizionarii cu gaze naturale a zonei, dar si al asigurarii capacitatilor de transport spre si dinspre Republica Moldova, Transgaz a planificat investitii de 152,7 milioane de euro, ce vor fi realizate pana la finele anului viitor. Proiectul presupune construirea unei conducte noi pe directia Onesti - Gheraesti, cu o lungime de 104 km si o valoare de 51,79 milioane de euro. Traseul acestei conducte va fi, in mare parte, paralel cu conductele existente deja intre cele doua localitati. De asemenea, este vizata constructia unei conducte noi intre Gheraesti si Letcani (61 km, 30,38 milioane de euro), care o va inlocui pe cea existenta pe acelasi sector. Proiectul mai prevede constructia unor statii de comprimare a gazelor la Onesti (35,29 milioane de euro) si Gheraesti (35,26 milioane de euro). Documentatiile pentru realizarea lucrarilor au fost finalizate, investitia urmand a fi derulata in perioada 2018-2019. Proiectul beneficiaza de fonduri europene prin POIM 2014-2020, valoarea finantarii fiind de 55 milioane de euro.
In ceea ce priveste interconectarea SNT al gazelor naturale cu sistemul de transport din Ucraina, Transgaz are in plan constructia unei conducte pe directia Gheraesti - Siret. Cu o valoare totala de circa 125 milioane de euro, investitia presupune construirea conductei aferente, precum si a unei statii transfrontaliere de masurare a gazelor si amplificarea statiilor de comprimare Onesti si Gheraesti, daca este cazul. Termenul de finalizare este prevazut in anul 2025.
Circa 300 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de inmagazinare
Investitii suplimentare insumand 297 milioane de euro vor fi implementate in vederea dezvoltarii infrastructurii de depozitare a gazelor naturale. Astfel, prin modernizarea infrastructurii sistemului de inmagazinare de la Bilciuresti (judetul Dambovita), Transgaz vizeaza cresterea capacitatii de livrare zilnica a gazelor naturale din depozit pana la 20 milioane mc/zi si asigurarea unui grad sporit de siguranta in exploatare. Proiectul prevede modernizarea instalatiilor de separare, masurare si uscare a grupurilor Bilciuresti, sistematizarea si reabilitarea sistemului de conducte de aspiratie/ refulare a gazelor si modernizarea sistemului de racire a statiei de comprimare, modernizarea a 19 sonde de injectie/ extractie, constructia a patru sonde noi de foraj si a unei conducte de 11 km pentru transportul gazelor intre depozitul Bilciuresti si statia de comprimare Butimanu. Obiectivul este in curs de proiectare, constructia urmand a fi derulata in perioada 2019-2025. Valoarea totala estimata a investitiei este de 59 milioane de euro.
Un alt proiect, in valoare de 122 milioane de euro, vizeaza cresterea capacitatii de stocare subterana a gazelor naturale la depozitul Ghercesti (Dolj). Proiectul va fi implementat in perioada 2020-2025.
Planurile Transgaz mai prevad constructia unui depozit nou de stocare subterana a gazelor, in regiunea Moldovei, cu o capacitate de aproximativ 200 milioane mc/ ciclu. Proiectul va fi realizat in perioada 2020-2025 si va costa circa 80 de milioane de euro.
In vederea majorarii capacitatii de stocare subterana a gazelor naturale la depozitul Sarmasel (regiunea Transilvaniei), investitiile Transgaz vizeaza cresterea capacitatii depozitului existent de la 900 milioane mc/ ciclu la 1.550 milioane mc/ ciclu. Lucrarile, in valoare totala de 136 milioane de euro, vor fi realizate in perioada 2019-2024.
Pentru a consulta varianta integrala a Planului de dezvoltare a sistemului national de transport al gazelor naturale (2018-2027) al Transgaz, click aici!