Proiectul de electrificare si reabilitare a liniei de cale ferata Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, cu o valoare estimata la 7,3 miliarde lei, face un nou pas catre implementare. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, alaturi de primarii din Cluj-Napoca, Oradea si Arad, au semnat astazi un acord de implementare a proiectului, prin care obliga toate autoritatile implicate sa respecte termenele asumate. Investitia va fi realizata din fonduri europene si realizarea ei va duce la descongestionarea traficului de la Curtici, pe unde trec zilnic 1.200 de garnituri de tren de marfa, conform ministrului Transporturilor.
"Dacia-Renault si Ford mi-au cerut sa rezolvam problema de la Curtici, pentru ca stau trenurile zeci de ore sa treaca granita in Ungaria, din diverse motive. Dupa electrificarea caii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, vom avea cea de-a doua poarta de iesire spre Vest", a declarat Lucian Bode, citat de Agerpres.
Proiectul prevede reabilitarea liniei de cale ferata Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor pe o distanta de 166 km, electrificarea liniei pe 160 km si realizarea unei cai ferate duble pe 88 km. Linia 22 de puncte de sectionare (10 statii cf si 12 halte). In prezent, proiectul este in etapa obtinerii acordului de mediu si in faza finala de realizare a SF. Durata estimata pentru realizarea proiectului este de 114 luni, din care 24 de luni pentru elaborare proiectului tehnic si executia lucrarilor si 60 de luni pentru asistenta tehnica, inclusiv pe perioada de notificare a defectelor. Potrivit estimarilor CFR, lansarea procedurii de achizitie a serviciilor de proiectare si executie ar putea avea loc in prima jumatate a acestui an.