Pana in anul 2024, compania Romgaz va implementa doua proiecte de investitii cu o valoare totala de 223,15 milioane de euro in judetul Mures, in scopul cresterii capacitatilor de inmagazinare subterana a gazelor naturale. Cele doua proiecte sunt incluse in lista Comisiei Europene din 2017 si sunt prezentate in Planul de actiuni preventive privind masurile de garantare a securitatii aprovizionarii cu gaze naturale, document lansat recent in dezbatere publica de Ministerul Energiei.
Astfel, pentru cresterea capacitatii de inmagazinare subterana a gazelor naturale in depozitul Sarmasel se vor realiza, pana in anul 2024, investitii de 136,15 milioane de euro. Pana in prezent, s-au realizat etapele preliminare elaborarii studiului de fezabilitate (SF), inclusiv documentatia de atribuire a lucrarilor de intocmire a SF. Conform datelor disponibile, pana in primavara anului viitor va fi semnat contractul de finantare nerambursabila pentru elaborarea SF, cand va fi lansata si licitatia pentru atribuirea contractului de elaborare a documentului. Semnarea contractului respectiv si demararea lucrarilor este planificata in perioada aprilie-mai 2018. Pana in luna martie 2019 se aproximeaza elaborarea SF, dupa care urmeaza perioada pregatitoare a proiectului. Lucrarile se constructie sunt programate in incepe in aprilie 2022, data prognozata de punere in functiune a obiectivului fiind in aprilie 2024. Finantarea proiectului va fi realizata din surse proprii ale Romgaz (25%) si din imprumuturi bancare si fonduri UE (75%).
Cel de-al doilea proiect vizeaza dezvoltarea depozitului de inmagazinare a gazelor naturale Depomures si are drept principal obiectiv cresterea volumului util al depozitului subteran din Targu Mures cu pana la 600 milioane mc, in doua etape, respectiv modernizarea infrastructurii actuale utilizate la inmagazinarea gazelor natural. Investitia este evaluata la circa 87 milioane de euro, proiectul fiind demarat inca din anul 2015. Termenul de finalizare a investitiei este preconizat in anul 2022, insa termenul va fi actualizat functie de data finalizarii si punerii in functiune a noului colector si a statiei de uscare.
Pentru a consulta varianta integrala a Planul de actiuni preventive privind masurile de garantare a securitatii aprovizionarii cu gaze naturale, click aici!