RO EN
Coșul este gol

POR: Peste 270 milioane de euro pentru reabilitarea patrimoniului national

Fonduri totale de 270,83 milioane de euro sunt disponibile pentru implementarea a circa 45 de proiecte destinate conservarii, protejarii, promovarii si dezvoltarii patrimoniului natural si cultural, din care 233 milioane de euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), iar diferenta de circa 37 milioane de euro constituie cofinatarile, ce vor fi asigurate de la bugetul de stat si din alte surse legal constituite. Proiectele pot fi depuse in perioada 25 mai - 25 noiembrie 2016, prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritara 5 - Imbunatatirea mediului urban si conservarea, protectia si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, Prioritatea de investitii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural.
Cele mai multe fonduri vor fi directionate catre implementarea proiectelor din regiunea Nord-Est (42,86 milioane de euro), urmata de Sud-Muntenia (38,53 milioane de euro), Sud-Est (36,37 milioane de euro), Nord-Vest (35,07 milioane de euro), Centru (33,83 milioane de euro), Sud-Vest Oltenia (29,3 milioane de euro), Vest (28,81 milioane de euro) si Bucuresti-Ilfov (26,06 milioane de euro).
"Bugetul minim al unui proiect este de 100.000 de euro, indiferent de clasificarea monumentului istoric, cel maxim ajungand la 5 milioane de euro. In cazul obiectivelor de patrimoniu inscrise pe lista UNESCO, valoarea maxima admisa a unui proiect este de 10 milioane de euro", se arata intr-un comunicat publicat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP). Conform aceluiasi document, vor avea prioritate la finantare obiectivele de patrimoniu localizate in teritorii conectate la cresterea economica.
Finantarile vizeaza restaurarea consolidarea, protectia si conservarea monumentelor istorice, a picturilor interioare, frescelor, picturilor murale exterioare, stucaturilor, restaurarea si remodelarea plasticii fatadelor, dotari interioare (instalatii, echipamente si dotari pentru asigurarea conditiilor de climatizare, siguranta la foc, antiefractie, pentru expunerea si protectia patrimoniului cultural mobil si imobil), precum si activitati de marketing si promovare turistica a obiectivului restaurat. Sunt vizate interventii la aproximativ 45 de monumente, pana in 2020.
Pentru a consulta ghidul final pentru Prioritatea 5.1, ce se refera la reabilitarea si modernizarea patrimoniului, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter