RO EN
Coșul este gol

ORADEA: Circa 72 milioane lei pentru cresterea gradului de securitate la aeroport

Proiectul cu fonduri europene „Cresterea gradului de siguranta si securitate la Aeroportul Oradea” a fost aprobat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Infrastructurii (MTIC), prin Directia Generala Organismul Intermediar pentru Transport (DGIT).
Investitia presupune construirea unui gard perimetral cu sisteme de supraveghere tip gard inteligent, amenajarea unui post de control acces pentru verificarea persoanelor, vehiculelor si mijloacelor aeroportuare, construirea unui drum perimetral in incinta aeroportului care sa asigure siguranta si securitatea traficului aerian si alte masuri de crestere a sigurantei si securitatii pe aeroport.
Finantarea va fi asigurata prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020. Valoarea totala a proiectului este de 72.279.509 lei., inclusiv TVA. Contributia Comisiei Europene este de 85%, a Consiliului Judetean Bihor de 2%, restul fiind asigurat din bugetul de stat.
 
Un alt proiect, in curs de aprobare
Aeroportul Oradea a mai depus un proiect cu fonduri europene. Este vorba de „Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”. Proiectul are patru obiective: (1) extinderea pistei de decolare/ aterizare, (2) extinderea platformei de debarcare/ imbarcare, (3) imprejmuirea incintei si realizarea unui drum de securitate si (4) achizitia echipamentelor necesare pentru desfasurarea activitatilor de intretinere si mentenanta. Pentru acest proiect, Consiliul Judetean Bihor a aprobat in sedinta extraordinara de miercuri, 29 decembrie, un proiect de hotarare prin care i se permite Aeroportului Oradea sa reprezinte institutia in procedura de expropriere, dupa ce Autoritatea de Management a solicitat clarificari in legatura cu acest subiect.
„Sper ca la inceputul anului sa putem semna ambele contracte de finantare si, de asemenea, sa demaram procedurile de licitatie, cel mai tarziu pana la finalul lunii ianuarie, in asa fel incat sa ne incadram cu lucrarile finalizate pana la sfarsitul anului 2023”, a precizat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean, in sedinta extraordinara.
Valoarea celei de-a doua investitii este de 132.785.734 lei, inclusiv TVA. Finantarea va fi asigurata tot prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter