Noi proiecte REGIO, in valoare totala de peste 285 milioane de euro, vor intra in perioada urmatoare la contractare, pe baza cererilor de finantare care au fost deja evaluate, acestea vizand toate cele sase judete ale Regiunii Centru: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. Decizia vine ca urmare a demersurilor intreprinse de Agentiile de Dezvoltare Regionala (ADR) si potentialii beneficiari de finantare din tara pentru contractarea unui numar cat mai mare de proiecte depuse in cadrul axelor prioritare ale Programului REGIO 2014-2020. Daca initial contractarea era conditionata de o limita de buget alocata, prin decizia aprobata recent la nivel national, toate proiectele din listele de rezerva de pe patru axe prioritare ale POR 2014-2020 vor intra la contractare, conform unui comunicat emis de ADR Centru.
Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA), a adoptat "Memorandumul de supracontractare a proiectelor aflate in lista de rezerva pentru Axele Prioritare 3, 4, 10 si 13, din cadrul POR 2014-2020", pentru a raspunde eficient prevederilor privind absorbtia fondurilor europene, prevazute in cadrul OUG 80/20.12.2019. Valoarea totala a finantarii aprobate prin Memorandumul mentionat este de peste 2,4 miliarde euro la nivel national. Aplicarea acestui memorandum ofera Regiunii Centru si ADR Centru bugetul necesar pentru a sustine nevoile de finantare nerambursabila necesare dezvoltarii comunitatilor locale, iar autoritatile locale pot astfel sa utilizeze solutiile existente si sa isi realizeze proiectele depuse spre finantare ce prevad reabilitarea unitatilor de invatamant, eficienta energetica a cladirilor sau modernizarea oraselor din regiune.
Peste 2.000 de cereri de finantare pentru proiecte de 2,5 miliarde euro
"La nivelul regiunii noastre avem depuse peste 2.000 de cereri de finantare, care au o valoare totala de peste 2,5 miliarde euro si solicita spre finantare nerambursabila circa doua miliarde euro. Nevoia de resurse este de aproape trei ori mai mare decat alocarea regionala de fonduri nerambursabile, in valoare de circa 860 milioane de euro. Pe de alta parte, avem semnate peste 680 contracte si este pentru prima data, in activitatea noastra in Regiunea Centru, cand am depasit valoarea totala de un miliard de euro a proiectelor care vor asigura dezvoltarea regiunii. Prin aprobarea procesului de supra-contractare vom ajunge, la nivel regional, la peste 1.000 de contracte de finantare, a caror valoare totala va fi de peste 1,5 miliarde euro, din care suma nerambursabila atrasa va depasi 1,25 miliarde euro, pentru a sustine dezvoltarea si modernizarea infrastructurii in domeniile specificate", a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.
Axele vizate pentru finantarea tuturor proiectelor din lista de rezerva de la nivel regional sunt: Axa prioritara 3 ce finanteaza sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon - Operatiunea privind masurile de iluminat public; Axa prioritara 4 ce finanteaza proiectele ce vizeaza sprijinirea dezvoltarii urbane durabile pentru municipiile resedinta de judet privind investitii in mobilitate urbana, regenerare urbana, comunitati marginalizate, regenerare urbana si educatie; Axa prioritara 10 cu proiecte prin care se aduc imbunatatiri la infrastructura educationala - investitii privind modernizarea creselor, gradinitelor, scolilor, liceelor tehnologice si universitatilor; precum si Axa prioritara 13 cu proiecte ce sprijina regenerarea oraselor mici si mijlocii - prin investitii privind infrastructura sociala, de petrecere a timpului liber si de reabilitare a spatiilor publice.
Proiecte importante incluse pe lista de rezerva a ADR Centru
Expertii ADR Centru au inceput procedurile de evaluare si contractare a proiectelor aflate in listele de rezerva ale celor patru axe prioritare, mentionate anterior. Astfel, lista noilor contracte de finantare din Regiunea Centru ar putea include:
- doua noi proiecte cu o valoare solicitata de 3,88 milioane de euro, pentru a fi investiti in iluminat public urban;
- 8 proiecte ce solicita fonduri pentru proiecte de mobilitate urbana in municipiile resedinta de judet, cu o valoare de 36,14 milioane de euro;
- 70 de proiecte ce vizeaza modernizarea creselor, gradinitelor, scolilor, liceelor tehnologice si universitatilor, cu o valoare totala solicitata de peste 100 milioane de euro;
- alte 37 de cereri de finantare depuse de primariile de orase mici si mijlocii cu o valoare solicitata de aproape 123 milioane de euro, necesari pentru investitii in infrastructura sociala, de petrecere a timpului liber si de reabilitare a spatiilor publice din orasele mici si mijlocii.
In acelasi timp, trebuie mentionat faptul ca MLPDA ia in considerare relansarea unor noi apeluri de proiecte in cadrul POR 2014-2020, pentru axele prioritare cu finantare disponibila, daca vor fi indeplinite mai multe conditii impuse de reglementarile europene, se mai arata in comunicatul ADR Centru.